Arhivă pentru Aprilie 2010

de-a joaca…

Aprilie 30, 2010

]

]

]

o sa spuneti ca am ramas cantonat in aceleasi si aceleasi clipuri dar bucuria primaverii nu a scuturat toate petalele lalelelor iar bucuria de a asculta ceva ce-mi este drag nu o sa moara decat odata cu apusul…

Anunțuri

la politichie nu me bag…

Aprilie 30, 2010

pentru ca e unu mai breaz ca altul si altul mai spornic ca unul…si dupa ce pupat piata independenti merserem cu toti la poalele dealului Scarlamentar si mancat mici si beut halbe de bere la metreu din bunataturile lui Zbanghelie care le facu de petrecanie cu acest prilej la cateva zeci de catelandri ce sfaraiau ca porci de lapte la protap
asa ca dupe ce trece unu maiu asta si trece si 10 maiu care era ziua Regelui pa timpuri da amu nu mai este ce era nu ma mai opresc in politichie pana dupa 1 iunie cand daca tot e ziua copilului o sa stau acasa ca poate primesc si io o ciucalata si taras grapis ma dau cu capu de sfanta zi a lui 23 audigust cand s-o propasit (orio pripasit) revolutia antiinperialista, antinazista si mai dihai comunista…
da pana atunci poate ne-om mai vedea…ca doar nu s-o terminat politichia la noi in batatura…

hai la ziare….

Aprilie 30, 2010

(http://www.actualitate.org/)

informatii incredibile, inabordabile sau redundante…pentru ca in afara de publicitate (ghecim, cautam de lucru si vanzari nu prea gasim) fetele de la pagina 3 se gandesc sa ceara ajutoare federale pentru operatii de luiposuctie iar la redactie e pagin agoala…cu toare ca foaia vrea sa se prezinte cetitoriloe de doua linbi (engleza si franceza) totul este trecut pe scris automat in romana…

dar nu-i bai ca televizuyna merge non stop intre orele 24 – 06…

asta a fost tot…(mofturos mai sunt…)

cand povestile ne iau la plimbare…

Aprilie 30, 2010

Michael Ende
12th November 1929 – 28th August 1995

Michael Ende

]

]

]

Povestile lui Mos Cocolos

Aprilie 30, 2010

Povestile lui Mos Cocolos

Te-ai suit in pat?
Da?
Ai tras patura pana sub barbie?
Bun!
Atunci putem sa pornim la drum spre Tara Povestilor
Cu cine? Pai cu Mos Cocolos
Cine este Mos Cocolos?
O vorba mototolita
Repezita si-azvarlita
Pe care poznasii o iau cu varful pantofului si o trimet in-naltul cerului
La maica tunetului
Unde-i poarta fermecata
Si povestile asteapta.

***
Cum se nasc povestile, bunico?
Apoi drept sa-ti spui nu stiu, dar daca mergem in padure dupa ciuperci poate ca o fi careva care sa stie. Ca poate s-or naste si ele ca izvoarele, tasnind din…
De unde sa tasneasca, bunico?
Din pamant, din iarba verde, sau poate ca se preling asa, precum lacrima cerului.
Adica?
Adica asa, ca o ploaia, ca o burnita de cea marunta.
Cum adica?
Pai, asa, picurata din cetina in cetina ca si povestea din om in om…
Bunico, tu-ti razi de mine?
Cum sa rad, mai, copile? Ai vazut ca atunci cand picura cuvintele molcome te gaseste Mos Ene?
Pai, si ce are Mos Ene cu Povestile sau cu Mos Cocolos?

***
Povestea trandafirului

Se spune ca intr-un musuroi traia Furmigel, cel mai intrebator furnic si el niciodata nu era de gasit pentru ca umbla de colo colo cu prietenii sai Comidus, omidelul nestiutor si cu Aripel fluturelul de varza acra.
Cum adica, nu ai auzit de fluturele de varza acra?
Pai, nici eu nu am auzit, dar asta nu inseamna ca acolo, in Tara Povestilor, el nu exista.
Asa, si dupa cum spuneam, intr-o zi umblau ei trei prin iarba cea mare, adica Aripel mai mult zbura pe deasupra, dar tot impreuna erau. Si deodata vede Furmigel un trandafir care avea un buchet mare de flori rosii si a spus el ca nu ar fi rau daca ar lua o floare s-o duca in musuroi pentru Regina. Numai ca abia atunci vazu el ca trandafirul avea o multime de falci ascutite.
– Auzi, Comidus? De ce are trandafirul falci?
– Pai, mai Furmigel, trandafirul nu are falci, ca nu-i radasca. El are ghimpi
– Da? Si de ce are ghimpi?
– Pai nu stiu. Da intreaba-l pe Aripel, poate ca stie el.
– Nu, nici eu nu stiu, dar o sa zbor pana sus ca sa-ntreb.
Si se inalta Aripel pana la florile cele frumos mirositoare, sorbi un strop de nectar, se dadu cu putin polen pe picioruse si-si drese glasul.
– Domnule trandafir, de ce aveti tepi?
– Ham, hmam…aa…poftim?
– Eu eram Domnule Trandafir, daca nu va suparati…
– Da spune…
– De ce aveti tepi? Sau ghimpi, sau cum vreti sa le spuneti?
– De ce am ghimpi? Hm, grea intrebare…o sa ma gandesc…
– Da? Si…raspunsul…
– Ma gandesc acum…spuse trandafirul imprastiind o aroma dulceaga imprejur.
Aripel cobora la Furmigel ca sa-i spuna ce-a aflat si ,ostenit,se lasa pe o flore de papadie. Sorbi putin nectar cat sa-si vina in fire si incepu sa povesteasca celor doi ce patise sus printre flori.
– Si nu a vrut sa-ti spuna?
– Nu, Furmigel, a spus ca se gandeste. Probabil ca e o intrebare grea.
– Oare? Pai eu la cate frunze am mancat, am intalnit multi ghimpi la viata mea
– Da mai, Omidel, dar intrebarea e, de ce are el ghimpi?
– Pai eu cred ca a facut scarlatina cand era copil…
– Cum sa faca scarlatina mai, Omidel?
– Bine, poate ca nu a facut scarlatina dar ceva tot a facut…
– Va spun eu ce a patit, dar sa nu ma spuneti, se auzi soptind papadia galbioara.
– Stii tu?
– Pai sigur ca stiu. Toata lumea stie.
– Hai spune…tare vreau sa aflu.
– Pai se povesteste din vremuri de demult, ca Trandafirul a luat varsat de vant de la paducel. Si o vrabiuta ca sa rada i-a spus sa nu se scarpine ca daca se scarpina ii cad cojitele si se face urat. Si de atunci, trandafirul tot asteapta sa-i treaca varsatul de vant si nu se scarpina ca sa nu-i cada cojitele si sa-i ramana zgaibe in loc sa arate ca vai de el. Numai ca intre timp, cojitele s-au uscat si s-au facut ascutite. Gurile rele spun ca s-a inghimpat ca sa poata s-o intepe pe vrabiuta, dar ea niciodata nu cauta gandecei printre crengile Trandafirului.
– Aha, deci asta era secretul.
– Da, dar sa nu mai spuneti la nimeni.
– Jur.
– Si eu jur
– Si eu, si eu.
– Auzi Omidel?
– Ce-i Furmigel?
– Cred ca nu-i mai duc Reginei o flore.
– Dar ce-i duci?
– Inca nu stiu, dar ma mai gandesc. Poate o sa-i duc o afida de cea dulce. Tocmai ce-am vazut cateva pe firul acela de iarba.
– Pai, si ce face Regina cu afida?
– O trimite la turma ei si o pune sa-i faca miere verde.
– Cum adica miere verde?
– Ei, asta-i alta poveste. Hai ca eu ma intorc in musuroi. Maine dimineata o sa vin iarasi sa umblam si sa povestim.
– Bine, Furmigel. La revedere.
– La revedere, Omidel
– La revedere, Aripel.

cand eram io felinar…

Aprilie 30, 2010

daca as avea curaj ca sa va povestesc cate am ascultat cand eram io felinar pe o alee obisnuita dintr-un cartier obisnuit…da nu am pentru ca daca as avea un dram de curaj v-as zice…da ce parca pe voi va intereseaza ce o spus Nutzi spaima Constitutzi cand s-o intalnit ea cu Dedinvale si io povestit ea toate cate se petrec in subsolurile parlamentului ca doar ea stie ca femeie de curatenie si intretinere care este…no…nu bre, nici macar ce o spus Sfaioc electricarul cand se-ntorcea pe trei carari (el pe doua si Tricuta pe alta ca asa iereau trei la socoteala) despre vanzoleala din Palat cand cu Ani, fata buna da cam bagareata…
Norocul meu ca n-am stat mult infipt in cablurile alea de ma treceau toate inductantele si redundantele (va spui io ca nu-i usor sa lasi atata curent sa-ti treaca printre organele care nu este pentru ca tu esti gol la interior)…noroc noroc da de betivi tot nu am scapat ca mergeau asa noaptea si se tineau de lumina ca sa nu caza si unde se termina lumina se intorceau si o porneau iar in alta directie pana gaseau alta lumina de care sa se agate…
si cate fioare nu m-o trecut de cate ori se oprea Bula cu Alinutza si-si cautau buzele muscate cu totul sau dintii sariti sa caute toate ocheadele…cat despre ghionturi si castane astea faceau parte din recuzita, ca erau nelipsite ca ploile de toamna
deh, alte vremuri, alte obiceiuri, alte cerinte…amu numai ce-i vezi ca se strung jur imprejur de ma ia cu naduseli si rasufla in punga aia pana ajung aici sus la bec dupa care se lasa sa lunece asa ca o parere de se face una cu pamantul…
v-am spus cum a fost cand eram avizier? nu? ei lasa ca doar mai este timp…statiiiiiiii, stati nu lipiti nimic ca acum nu mai sunt avizier, s-a terminat campania, gata. acum is groapa in asfalt din fata portii…

românii şi francezii…europeni toţi…

Aprilie 28, 2010

La un post tv franțuzesc, un comic din sterpea cocoșului galic a mimat un așa-zis “salut românesc” practicat de emigranții români pe la toate catedralele Franței: cu mîna întinsă și spunînd “S’il vous plait, monsieur!” ( tradus, “Vă rog, domnule!”, pentru cine a făcut rusa în școală). Le amintim francezilor că la rîndul lor au cerșit de nenumărate ori unor români: “S’il vous plait, monsieur, un autographe”. (nu mai are rost să traduc) Să vedem ce cred trei români dintre aceștia, celebri în Franța, despre “salutul românesc.” (Interviurile complete, în Kamikaze de miercuri)

Ilie Năstase – Vă salută un tenismen-campion în Franța și, poate nu știați, romancier francez

Rep.: Ați trăit în Franța, au pe bune francezii impresia despre noi că sîntem neam de cerșetori?

Ilie Năstase: Francezii ne privesc normal pe cei care sîntem normali și ne privesc urît pe cei care ne comportăm urît.
Rep.: Dar presa lor lasă impresia că toți românii sînt așa.

I.N.: Dumneavoastră v-ar conveni să vină în România unii și să facă ce fac ai noștri în străinătate? Să dea în cap, să fure, să violeze ca barbarii. Asta e realitatea, ce să ne mai ascundem?

Rep.: Care ar fi soluția ca să le schimbăm comportamentul conaționalilor care fac chestii de genul ăsta în străinătate?

I.N.: Păi, nu prea sînt soluții. Degeaba îi pun ăia în avion și îi trimit acasă, dacă ei se întorc din nou, cu autocarul. Dar trebuie să vă spun ceva. Nu toți cei care cerșesc sau fac prostii și mai mari în Franța sînt români. Unii sînt turci, albanezi, bulgari, dar se dau români, că sînt mulți românii și atunci nu au ce să le facă, n-au cum să-i trimită acasă pe toți.

(…)

Gheorghe Zamfir – Vă salută un mare naist, compozitor și, poate nu știați, pictor cunoscut în Franța

Reporter: Cum vi se pare gestul francezilor, să spună că sîntem cerșetori?

Gheorghe Zamfir: Trebuie reconsiderat gestul ăsta, pentru că este lamentabil și condamnabil. Mai ales din partea unui popor care vorbește o limbă ce are aceleași rădăcini ca și limba noastră. După cîte știu din ultimii cincisprezece ani de cînd mă documentez, din cărțile care au apărut, se atestă că de aici au plecat toate civilizațiile pămîntului, din Dacia, din Traco-Dacia, geto-traco-dacii, ei ar fi originea tuturor popoarelor lumii.

Rep.: Să fie invidioși francezii?

Gh.Z.: Sînt sigur că și poporul francez s-a creat din magma geto-traco-dacică. Da, sînt foarte invidioși. Eminescu, după părerea mea și a multor specialiști, este cea mai mare strălucire a minții pe care a dat-o planeta în ultimele sute de ani. Eminescu e terminat. Ca și mine. Nu că aș vrea să mă compar cu Eminescu, dar aș putea să o fac în ceea ce privește creația muzicală.

(…)

Emy Drăgoi – Vă salută un român simplu, desemnat “Acordeonistul anului 2005″ în țara acordeonului, poate nu știați, chiar Franța

Rep.: Chiar așa nasol sînt văzuți românii în Franța?

Emy Drăgoi: Nu toți. Sunt români foarte apreciați și respectați, de multe ori, chiar mai mult decît cetățenii francezi. Sunt oameni de cultură foarte cunoscuți, chiar capete de afiș, doctori români care lucrează în spitalele franceze la cererea statului francez, care au arătat adevărata față a României, în sensul bun.

(e furată din Kamikaze…adică de aici: http://www.kamikazeonline.ro/2010/04/cu-ilie-nastase-gh-zamfir/#more-4041)