Arhivă pentru Iunie 2010

bezmetisme…

Iunie 25, 2010

Fi responsabil

De fiecare data ne uitam cu jind si de ce nu, cu invidie la cei din jurul nostru care au reusit in viata. Si de fiecare data ne intrebam ce au facut, cine I-a ajutat sau daca nu de unde au furat. Dar niciodata nu ne intrebam cat au platit pentru a realiza aceste lucruri. Cat au platit nu ca pret direct ci ca sacrificii, de multe ori necuantificabile, cate nopti au “pierdut” pentru a ajunge la aceste performante. Si stiti prea bine ca nu ma refer la cei care au avut tortul si cutitul la indemana luandu-si felia care au crezut ei de cuviinta ca o merita, ci la cei care au murit si au inviat pentru o idee, au fost trup si suflet pentru afacerea lor, care si-au uitat familia si propriul trup pentru aceasta reusita.
Oare sa fie ceva gen scenariu de film? Nu! De cele mai multe ori e vorba de oameni care au avut un vis si apoi au avut puterea sa faca totul pentru a-l aduce la indeplinire. Sunt oameni care au platit pretul succesului, sunt oameni care si-au asumat responsabilitati, sunt oameni care au dorit mai mult de la viata si au fost dispusi sa si obtina tot ce si-au dorit, platind pretul cerut.
E usor pentru ei, veti spune. Nu! E usor pentru oricine va dori mai mult de la viata. Pentru ca nu poti obtine mai mult facant acelasi lucru pe care il faci de o viata intreaga. Pentru a incepe o calatorie trebuie sa faci acel inevitabil prim pas. Primul pas, dupa care va urma un altul si un altul. Daca ceva nu merge trebuie sa te uiti in primul rand la tine sa vezi de ce si nu la cei din jur. Pentru ca din principiu cei din jur vor fi sarcastici sau sceptici la dorintele si visele tale. A da vina pe ei nu e decat o recunoastere a infrangerii tale. Singurul care trebuie certat esti tu! Numai de tine depinde daca poti reusi. Nu e de ajuns sa vrei. Trebuie sa-ti doresti atat de mult acest lucru incat cei din jur sa ramana siderati vazandu-te. Trebuie sa apari in ochii lumii ca o forta nestavilita care nu face altceva decat sa-si urmareasca telul.
Intotdeauna spiritul primordial de vanator trebuie sa primeze. Trebuie sa ai taria sa-ti urmaresti visul asemeni vanatorului care nu are odihna pana cand nu are vanatul in tolba. Pentru ca nu e totuna sa fi urmarit sau urmaritor. Daca nu vei dori sa-ti schimbi viata nu vei face decat sa te plangi de toate necazurile pe care destinul va dori sa ti le arunce in traista.
Urmaritorul stie ce vrea si face totul pentru a obtine ce vrea, urmaritul nu face altceva decat sa caute sa scape dar majoritatea miscarilor sunt dictate de altcineva. Nu trebuie sa faci altceva decat sa iesi din aceasta cursa si sa-ti destinul in propriile maini. Nu trebuie sa uitati ca nasterea fiecaruia este o minune si o lupta, din care ati iesit invingatori. Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista. Trebuie sa dovedesti ca esti un copil al Domnului. Trebuie sa-ti dovedesti ca poti. Nu ramane decat sa vrei sa o faci. Poti sa o faci.
Asuma-ti responsabilitatea pentru propria-ti viata. Dovedeste ca meriti si poti mai mult. Arata-te lumii asa cum vrei sa fi. Recunoaste-ti valoarea si ii vei determina si pe cei din jur sa o recunoasca. Pentru ca nimeni nu este dispus sa plateasca mai mult decat ceri tu insuti. In fiecare dimineata trebuie sa-ti spui ce vei face cu viata ta. In fiecare din noi este un pionier care va porni in preerie cautandu-si visul. Fiecare va trebui sa-si jaloneze drumul. Pentru ca daca de plecat multi iau linia de start nu toti ajung la linia de sosire. Unii vor acuza lipsa antrenamentului, altii vor acuza distanta prea mare de parcurs, altii pur si simplu vor abandona cursa fara nici o scuza. Atunci cand intri in cursa trebuie sa o si termini. Indiferent daca vei fi in fruntea plutonului sau in coada important e sa termini cursa. In felul acesta iti vei demonstra ca poti. Apoi vei alege o alta cursa si te vei antrena pentru ea. Vei lua startul si vei fi uimit sa vezi rezultatele. Chiar daca nici acum nu ai ajuns in frunte ti-ai demonstrat ca poti. Si acest lucru este cel care conteaza. POTI! In felul acesta vei vedea care este cel mai bun tel si care sunt etapele pe care trebuie sa le urmaresti. In acest fel vei invata cum sa-ti ordonezi visele si telurile. Cum sa le acorzi prioritatile meritate. Vei invata ca sunt teluri cu bataie lunga si teluri imediate. Vei invata ce este important si ce este urgent pentru tine. Vei invata cum si cui sa-i acorzi importanta.

din puţul gândirii…

Iunie 25, 2010

SUPRAVEGHEAZA-ŢI GANDURILE, CACI GANDURILE DEVIN VORBE.
SUPRAVEGHEAZA-ŢI VORBELE, CACI VORBELE-ŢI DEVIN FAPTE.
SUPRAVEGHEAZA-ŢI FAPTELE CACI FAPTELE ÎŢI DEVIN OBICEIURI.
SUPRAVEGHEAZA-ŢI OBICEIURILE, CACI OBICEIURILE ÎŢI DEVIN CARACTER.
SUPRAVEGHEAZA-ŢI CARACTERUL, CACI CARACTERUL ÎŢI DEVINE DESTIN.

(e din carte de departe…)

bătutul câmpilor…

Iunie 25, 2010

„Nici un tanar n-ar trebui sa se ingrijoreze in privinta deznodamantului studiilor sale, indiferent care ar fi acesta. Daca isi gaseste ceva de facut in fiecare ora a saptamanii de lucru, cu siguranta ca rezultatul va veni de la sine. Intr-o buna dimineata se va trezi constatand ca se numara printre cei cu adevarat competenti din generatia sa, indiferent care este telul urmarit.”

(furată acum o sută de ani de nu mai ştiu unde…)

răscolind prin lada cu vechituri…

Iunie 25, 2010

Factorii majori pe care se bazeaza increderea

1.Obiceiul de a face servicii mai bune si mai consistente decat cele care vi se platesc.
2.Nu participati la tranzactii din care nimeni nu are de castigat ci ii afecteaza pe ceilalti.
3.Nu dati declaratii daca nu se bazeaza pe fapte reale, indiferent de avantajele ce va ofera.
4.Insusiti-va dorinta sincera de a fi persoana cea mai utila pentru cat mai multa lume.
5.Cultivati-va admiratia totala pentru oameni; indragiti oamenii mai mult decat banii.
6.Faceti tot posibilul sa traiti conform filozofiei voastre in afaceri. Fapta este mai valoroasa decat vorba.
7.Nu acceptati favoruri fara a oferi ceva in schimb.
8.Nu intrebati niciodata nimic la care nu ati avea dreptul sa primiti un raspuns.
9.Nu va certati cu cineva pentru lucruri marunte, neesentiale.
10.Impartasiti cat mai multa lumina si bucurie oriune si ori de cate ori aveti ocazia.
11.A te pune in slujba a ceea ce vinzi reprezinta cea mai buna garantie pentru repetarea afacerilor incheiate.
12.Nu uita ca in cazul in care reusesti in viata, cineva te-a ajutat.

FMI-ul, Guvernul şi…orele…

Iunie 25, 2010

Decizia Curtii Constitutionale de astazi de a respinge masura de diminuare a pensiilor propusa de guvern Fondului Monetar International „nu trebuie sa creeze panica”, a declarat Tanasescu, pentru Realitatea TV.

El sustine ca si alte state au trecut prin momente similare, iar FMI asteapta guvernul cu alte propuneri intr-o perioada foarte scurta, de cateva ore.

„Eu cred ca amanarea cu o zi, doua, trei a boardului nu inseamna absolut nimic si cred ca decizia finala va fi o decizie care poate sa fie sustinuta”, a afirmat Tanasescu. El sustine ca „Planul B” va fi prezentat de guvern in urmatoarele ore, si ca acesta ia in calcul o combinatie de masuri fiscal, scrie NewsIn.

„Sunt mai multe optiuni. Sigur, si cresterea TVA este una dintre ele, poate sa fie si o combinatie de crestere a TVA impreuna cu taxa pe veniturile fiecarui salariat… Deci, sunt mai multe combinatii. Imi este greu acum sa va spun care este solutia cea mai buna. Cred ca in urmatoarele, eu zic 14 – 15 ore, vom avea o solutie rapida, si, sigur, aceasta va fi comunicata si va fi, probabil, atunci discutata mai mult”, a mai spus Tanasescu.

„Eu cred ca trebuie sa avem rabdarea si calmul necesare ca in decursul orelor care urmeaza, impreuna si cu Bruxelles-ul, si cu cei de aici, sa gasim cea mai buna solutie de a compensa aceasta masura. Repet, nu cred ca trebuie sa intram intr-o panica, nu cred ca trebuie sa avem un tip de nervozitate…”, a mai declarat reprezentantul Romaniei la FMI.

Tanasescu sustine ca majorarea TVA nu ar avea repercusiuni asupra inflatiei decat in prima luna de aplicare a masurii.

„Orice crestere a taxei pe valoare adaugata are un efect asupra inflatiei, stim acest lucru. Insa este un efect (care are loc) o singura data, in luna in care va fi aplicat, fara sa se repercuteze si in lunile urmatoare. Sigur, faptul ca taxa pe valoare adaugata poate sa creasca va crea o presiune suplimentara asupra inflatiei, dar cred ca Banca Centrala are posibilitatea sa mentina tinta pentru acest an in limitele pe care si le-a propus”, a declarat Tanasescu.

In acelasi timp, deficitul bugetar va ramane intr-o limita admisibila daca se va situa sub 6,8% din PIB, iar FMI nu ia in calcul modificarea acestui plafon.

„Nu, acest lucru nu s-a discutat si nu cred ca se va discuta. Cred ca tinta pe care ne-am propus-o pentru acesti ani si pentru anii urmatori sunt tinte bine definite, in asa fel incat procesul de consolidare fiscala sa continue, si nu in ultimul rand, cred ca cel mai important este ca pastrarea increderii si consolidarea ei trebuie sa aiba in vedere mentinerea acestor tinte in trimestrele care urmeaza.”

Totodata, Tanasescu sustine ca Fondul nu doreste sa renunte la acordul cu Romania.

„Fondul ramane in continuare determinat (hotarat-n.r.) in programul cu Romania – si vreau sa subliniez acest lucru -, iar gasirea unei solutii rapide va conduce la o schimbare de perceptie si de incredere in ceea ce priveste economia Romaniei”, a adaugat Tanasescu, explicand ca o depreciere temporara a leului este normala in conditiile date, insa este reversibila.

Guvernul va adopta noile masuri de austeritate, conform planului secund, forate rapid, estimeaza Tanasescu.

„Solutia legala trebuie gasita foarte rapid si sunt convins ca guvernul o va face, fie printr-o ordonanta de urgenta sau fie printr-o lege pe care o va propune Parlamentului. Este cert insa ca in acest moment cel mai important este sa privim cu calm, sa privim cu incredere si nu in ultimul rand cu speranta ca in cursul zilelor urmatoare atat Fondul cat si Comisia sa aprobe aceste noi masuri, in asa fel incat programele cu cele doua institutii sa continue”, a afirmat reprezentantul Romaniei la FMI.

(http://www.wall-street.ro/articol/Economie/88374/Numaratoarea-inversa-de-la-FMI-Aveti-14-15-ore-pentru-a-gasi-o-solutie.html)

CCR şi legile…

Iunie 25, 2010

Vezi cum arata decizia oficiala a Curtii Constitutionale:

1. Prevederile art.1-8 si cele ale art.10-17 din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constitutionale.
2. Prevederile art.9 referitoare la diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate in plata, precum si a indemnizatiei de insotitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum si cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 lei din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstitutionale.

deci toată legea este valabilă cu excepţia punctului 9 care spune că:
Art. 9 -(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminuează cu 15%.

(2) La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate începînd cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei.

eu nu am răbdare ca să citesc toată legea (http://www.europafm.ro/stiri/interne/textul-legii-privind-unele-masuri-necesare-in-vederea-restabilirii-echilibrului-bugetar~n41191/), dar de tăiat tot se taie…

la cea de-a doua lege „Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor ” punctul cu adevărat neconstituţional este:

Prevederile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor sunt neconstitutionale, in raport cu prevederile constitutionale indicate in sesizare de Sectiile unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

în rest legea este valabilă şi se aplică aşa că ce trebuia să se întâmple se va întâmpla…

titluri din ziare…

Iunie 25, 2010

Tokes critica Guvernul Boc pentru masurile de austeritate
Laszlo Tokes, vicepresedinte al Parlamentului European, uită că actualul guvern este propus şi acceptat de o coaliţie din care şi domnia sa face parte ca membru de onoare al unei uniuni partid…

Vanghelie: Vreau sa inapoiez cavoul familiei Lahovary
dar eu bănui că actele odată făcute nu se mai pot desface şi uite aşa o să rămână săracul primarele şi cu cavoul şi cu conştiinţa încărcată…(şi dat afară din partid…)


Presa, inamicul tarii sau al lui Traian Basescu?

despre inamici numai de bine…că doar nu o să-şi aprindă ţara toate ziarele şi să iasă cu vâlvori pe la graniţă…

Sorin Oprescu, audiat la DNA
deci soarta Diaconescului stă în mâinile lui Dom Primare…