Arhivă pentru Iulie 2010

despre limite, limitare şi îngrădiri…

Iulie 29, 2010

la început a fost linia orizontului…liberă, curată…fără îngrădiri…

apoi au venit şi ţi-au spus că realitatea este alta…şi că ei o pot ajusta…ajutându-te…

apoi nici cerul nu a mai văzut pământul de aproape…

apoi totul a devenit confuz…ceţos…pierzându-şi conturul şi claritatea…pentru ca la final…

să afli ce înseamnă:

viaţa la bloc

era prin o mie nouă sute şi ceva,
mi-ai băgat pe gât stropul acela de otravă
mi-ai tras un şut în fund şi-ai zis:
ai de grijă ce faci pe acolo
că nu am timp să stau după fiecare
şi-aşa m-am trezit în faţa imensităţii numită viaţă
să nu mă întrebi cum arăta faţada
că sigur nu am cum să-mi mai aduc aminte
nici măcar uşa de la intrare n-o mai ţiu minte
culoarul era luminat ici colo
căte o uşă se mai trântea scuturând minute de mortar
dar în rest scâncete cât cuprinde
şi miros de scutece apretate sau deja murdare
apoi am văzut scara, alt etaj , alt culoar, alte culori, alte mirosuri
şi tot aşa urc scară după scară şi etaj după etaj
(uneori stau şi mă întreb cât mai este până la acoperiş
şi cât de repede primeşti aprobarea turnului de control)
odată, ţin minte îmi tremurau degetele sufletului
îngheţasem cu totul în vagonul acela fără încălzire derulând iarna
iar pe nări trăgeam îngheţată cu gust coclit

pe alt etaj, mă oprisem ca prostu-n drum
cercetând cum de taie vântul cruci în aerul vârtos şi-nceţoşat
şi-o uşă fără faţa şi fără număr mi-a strigat:
cară-te de aici, nu vezi că umblăm cu radiaţii?
i-am spus că n-am văzut nici un semn, nimic distinctiv
şi-am auzit-o râzând:
nătărăul, auzi la el, voia să vadă radiaţiile…
şi mi s-a închis în nas, hăhăind
m-am întrebat dacă iubirea este undă radiantă sau particulă
dar nu am aflat răspunsul aşa că a trebuit să plec
pentru că ceaţa se foideja stânjenită
(o prinsesem în neglijeu)

faptul că tot umblu dezlegat din etaj în etaj
străbătând coloare întunecate şi pline de mirosuri
nu mai mă deranjează
dar totuşi,
cine răspunde de iluminatul public şi de sistemul de ventilaţie?

de uşile deprimate şi neunse îmi este şi frică să mai întreb…

Anunțuri

fara titlu…

Iulie 27, 2010

uneori, noaptea
când luna face make-up-ul şi oficiile de platou
deschid ferestrele sufletului, stau cât să trag o gură aer curat
şi-apoi plec printre rafturile pline
să văd ce noutăţi mai sunt
mai şterg un rând
mai pun o vorbă bună
dar de cele mai multe tac
răpit de departe

cum Ţi-a fost printre noi Doamne?
am privit viaţa de la firul ierbii
şi-am văzut măreţia
şi micimea
măcinate în acelaşi mojar

Golgota voastră
e mai dureroasă şi mai grea
căci vă aruncaţi unii altora în spate
pumnale de ură
scuipări, blesteme, spaime
şi araţi toată bucuria
cu neputinţa de-a primi şi de a oferi

cuiele voastre, ruginite de atâta îndoială
sfâşie marginile sufletului
în fiecare dimineaţă
la fiecare vorbă
spusă
sau înghiţită

mintea voastră naşte coroane de spini
pentru că aţi uitat să credeţi
în iubire şi-n adevăr
născociţi mereu mâncători de suflet
şi uitaţi să vă bucuraţi de gustul aerului
şi de săgeata soarelui

toga regretelor
vă zdrenţuie gleznele
sângerându-vă mersul, urmele
şi toată singurătatea

zarurile voastre
şi-au pierdut interesul
şi nu vă mai joacă la ruleta rusească
iar voi împovăraţi de-atâtea măşti
vă scufundaţi în uitarea
de sine

Doamne, dar…

da.
din păcate, aţi pierdut tot ce v-am dat
şi ce n-aţi pierdut aţi aruncat
iar inima impietrită
vă trage
tot mai departe…
de mine

(pictura apartinand domnului Dorin Macovei)

ce face omul când i se întind nervii?

Iulie 26, 2010

ronţăie!
ce-i cade la mană: creckers, biscuiţi cu ciocolată şi stafide
mai bagă şi vreo trei cafele de ness ca aibă după fce bea apă…
şi se mai miră lumea când vede kilogramele din oglindă…

iată ce pot face două mâini dibace

Iulie 26, 2010

un om deştept nu se plictiseşte…
un om deştept şi cu imaginaţie, creează…
un astfel de om poate aduce un surâs în colţul buzelor, înseninând o întreagă zi cu un gând bun…
cu astfel de oameni lumea este vie!

el este cel ce meştereşte…

dintre lacrimi…

Iulie 25, 2010

băiatul cu ochii de cenuşă

ardea mocnit, ascunzându-se sub
şi perdeaua obişnuitului unduia ca o prelată zdrenţuită
destrămându-se, neobişnuită cu zbaterea

noaptea şi-a dat rufele la spălat
şi toate albiturile şi culorile zilei s-au pătat
inundate de negreala dospită
poate doar schimbarea meridianului
să mai redea culoare în obraji timpului

ciudat, cerul trage tuşe-n cărbune,
întinde culoarea cu degetul aprinzând umbrele serii
şterge totul şi o ia de la capăt
numai că grafitul se imprimă în pielea, în răsuflarea şi-n ploaia lui
şi cu fiecare nouă încercare
umbrele se lasă iscodite

cerul se clăbuceşte fornăind
şi apa curăţă toată osteneala strânsă peste timp
într-o preacurată scufundare în valuri

apa din jur
tot mai rece şi mai cenuşie
încearcă să se agaţe de spuma albă
sfărâmând-o în mii de lacrimi
deformate de atâta leşie

soarele-şi acoperă faţa
(şi-a tras feregea de ceaţă)
îşi pune pelerina ce-l face invizibil
şi umblă aiurea dând cu tifla tuturor

băaiatul cu ochi de cenuşă s-a trezit
se spală pe faţa cenuşie cu apă gri
îşi ia micul dejun şi iese din peisajul meu
ţinînd uşa larg deschisă
copacii cenuşii foşnesc tresărind
florile cenuşii se pleacă cuviincioase
iarba cenuşie se scutură de rouă
păsările cenuşii se foiesc
înălţând firave triluri cenuşii
iar ziua cenuşie
îşi ia traista în spate
mai face odată cu ochiul
şi pleacă în treaba ei

când lumea e rece şi ceţoasă
sufletul, nimfă stingheră, se trage în cocon de uitare
ce-nseamna verde?

furtuna

Iulie 22, 2010

o ploaie nu vine niciodată singură.
mai întâi un abur de ceaţă coboară dintre gânduri
te cuprinde, te pătrunde cu umezeala lui
te seacă de tot soarele din obraji
şi te azvârle pe plaja pustie
valuri de regrete
lasă-n urmă drojdie amară şi urcă
se-aleargă, se-ncalecă iţindu-şi crestele
izbesc în cotloanele gâtului
până când, ostenit,
laşi gemetele să răzbată
spumă sonoră la colţul zilei
abia acum, baierele sufletului se rup
ochii se-ntunecă
şi lacrimile izbucnesc, zguduindu-te
din temelii până-n creştet.
mâlul, zgura, toată adunătura de peste timp
se scurg, inundă, pustieşte…
eşti singur şi aştepţi

norii se petrec limpezind privirea
sufletul se adânceşte-n tăcere
suspinele se sting la ţărm de buze
liniştea coboară iar bolta uitării
ţi-ascunde pluta printre vise molcome.

peste nouă mări şi nouă ţări…

Iulie 18, 2010

fragmente

ceasul stewardesei
pipăie tatuajul multicolor
ce-nlănţuie cotul în filigram

anunţurile poliglote
te conectează la stressul zborului
odată cu centura de siguranţă

zâmbetele dăltuite
pregătesc ochii pentru imponderabilitatea
din spatele lentilelor

impresii (1)

oraşul s-a trezit
cu tot cerul zgâriat de minarete
şi ca de obicei,
norii coboară şi ţes legende

muezinii nu văd niciodată cerul de afară
ei şi-l au pe-al lor, zidit
glasurile lor pipăie
şi urcă din verset în verset
trepte de nori

terminalul, bazar de gesturi
fizionomii şi istorii
taie lumea în două susurând
„Welcome to Istambul”

impresii (2)

Moscova nu crede-n lacrimi
şi nici în tocurile pantofilor cui
pentru că stigmatele
apar de fiecare dată mai aprinse

timpul face tumbe printre porţi de-mbarcare
iar pista lascivă îi face cu ochiul
lăsându-se rulată de fiecare
credulă şi somnoroasă

zborul miroase a kerosen
şi noaptea oftează-n hublouri
felinarele roşii
îşi fac de cap pe pista goală

tăcerea lasă urme sifefii
licurici salută trecerea maiestuoasă
în urmă, terminalul scânceşte
şi nu-şi găseşte locul în noapte

Sakhalin