Arhivă pentru Septembrie 2010

nor autentic

Septembrie 27, 2010

trebuie să vă spun ceva: am avut o perioadă incertă
când îmi pierdusem uzul raţiunii şi pluteam
mă perindam pe cerul pustiu
gondolă greoaie şi plină de ceaţă
după cum bătea vântul
şi mă simţeam destul de aiurea să mozolesc cu buze de ceaţă
toate vârfurile copacilor ce făceau sluj în faţa mea
şi poalele dealurilor ce fremătau pline de iarbă
secându-mă de rouă, de orice-mpotrivire.
pe undeva, cred, îmi luaseră teama
şi se fereau să mă necăjească
pentru că-mi scăpărau imediat ochii
şi-ardeau pustiit până să-mi aduc aminte să plâng.
cel mai ciudat a fost când am deschis ochii
(din înaltul cerului până-n sufletul pământului)
mă rog, era ciudat că puteam să mă văd şi pe dinafară
şi pe dinăuntru
prin milioanele de ochi faţetaţi de ger
ori lăcrimoşi
cu toate spaimele.
şi uite-mă, am rezistat.
numai eu ştiu de câte ori năvăleau nervii până-n margine
ferfeniţindu-mi buzele cu scrâşnetele lor
fulgerate.
uitarea! bun lucru ce-a fost lăsat pe lume
să ne ostoiască temerile şi alunecările.
de multe ori mă întindeam pe spate lăsându-mă în voia valurilor
trecându-mi umbra peste toate văzutele şi nevăzutele
şi când rolul o cerea, plângeam
alteori râdeam
sau goneam nebuneşte
îndrăgostit până-n măduva boabelor de grindină
de câte o codană sânziană, zână nebună de aer şi spumă
uneori melancolic, pândind luna dintre feliile de ceaţă
bombănind ca un moşneag mereu nemulţumit
ce se vrea ploaie în pământ.
câteodată puneam de-o joacă
şi lăsam soarele să se ascundă, prefăcându-mă că mă topesc
şi plouam ca-n ziua când crucile urcau dealul căutându-şi loc de popas
dar oricât de mult am plouat, şi oricât de mult am alunecat
petrecându-mi umbra
n-am reuşit să mă lepăd de toate cuvintele
şi de toate dorurile
şi-atunci, văzându-mi încăpăţânarea
m-au lăsat la vatră
printre oameni, aşa cum mai fusesem atunci
pe când ridicam coastele corăbiei
între care mi-am înghesuit
perechi-perechi
toate simţămintele, şi cuvintele
(spune sau nespuse) şi tăcerile şi adăstările
cu pauze şi aduceri aminte
şi-am aşteptat
până când toată zicerea lumii
s-a revărsat acoperind totul, sufocând, inundând
astupând tot sufletul şi toată suflarea
sub apăsarea spuselor
şi vorbele au pierit, şi oamenii sufereau
şi fugeau din carte în carte
căutând cuvintele
ce reuşiseră
să scape.

Anunțuri

despre tortură şi…torturi…

Septembrie 27, 2010

moartea

moartea are nevoie de linişte
şi liniştea adevărată nu o găseşti decât în adâncul inimii
după o scufundare în marea lacrimilor interioare
dar ca să poţi face marele pas
trebuie să asculţi liniştea
să cobori în adâncurile ei, singur
căutându-te, întâlnindu-te, regăsindu-te
mi-am agăţat viaţa
în cuiul dintre două bătăi
şi-am început să cobor
printre suspine şi bolovănişuri
cu susurul temerilor înfipt adânc în carnea timpanelor
colţuri, steiuri, remuşcări, crăpături şi teşituri, căderi şi uitări
totul făcut să-ţi uşureze până la sângerare călătoria,
până dincolo de capătul lumii
departe de lumea dezlănţuită
uitarea se cucereşte greu
lacrima şi sângele sunt urmele tale
cercul îşi caută toate punctele cardinale
prin care se strecoară dincolo
împlinindu-se sferă
fiecare justificare doare
rupe fărâme, polizând, şlefuind
drumul coboară
zgomotele zburătăcesc speriate
întunericul se lipeşte de visele tale
ca un copil de poalele mamei noapte
eu cobor în timp ce acolo sus,
viaţa continuă să respire
agăţată-n cuiul dintre două bătăi
muşchii încordaţi ţipă
degetele crispate urlă
unghiile înrădăcinate scrâşnesc
lumina se ridică văitându-se,
ceaţă obosită
lăsând în urmă valuri împietrite
de linişte şi-ntuneric
picioarele s-au rătăcit pe drum
nu mai cred nici ele în ceea ce simt
într-un ultim sărut
am ajuns!
acum văd că josul există
mai jos de atât nici nu se poate
aici,
liniştea,
nemişcarea,
uitarea, iertarea
toate acestea există
de-abia aici jos pot spune
că am muşcat cu sete din carnea lor
ascultând măselele
ce macină, fărâmă, sfărâmă,
reducând totul
la gustul de neimaginat
al liniştii

nu se potriveste…

Septembrie 26, 2010

cuvinte colbuite

poveşti de dragoste
ascunse în spatele cuvintelor goale
paltoane cu mânecile roase
şi lustruite pe la guler, pe la coate
umanul te iubesc,
pierdut printre gingiile-ngroşate
stând printre dinţi
firimituri uscate

spune-mi te rog,
a ce miroase tăcerea ?
tăcerea ? nu ştiu.
tăcerea mea nu miroase
sau dacă vrei miroase a nimic
şi nimicul meu cuprinde totul
de la mirări şi nerostiri
la pete de culoare şi la gânduri dezbrăcate…

Italia mon amour…noaptea…

Septembrie 26, 2010

nopti si nopti...

noaptea alba

lumini si apa...

lumini...lumini...

noaptea scursa in lumini

David

porcellino

noaptea?

cum am devenit…obez

totul a pornit de la o joacă,
am spus că gura mea nesăţioasă se vaită mereu că nu e plină
că vor rămâne mereu mult prea multe cuvinte, propoziţii şi fraze ce-aşteaptă
să fie masticate, digerate şi folosite pentru revitalizare
şi fiecare mărturisire, fiecare destăinuire, fiecare rând devorat
alcătuiau încet, încet, pedeapsa mea actuală.
sute, mii, sute de mii de cuvinte şi interjecţii şi stări verbale
s-au depus îngreunându-mi trecerea printre idei
greutate reticentă şi acaparatoare.
rezultatul : răsuflu greu,
cuvintele ies anemice printre tentinţe aritmice
frazele traversează aluviuni mirositoare
iar degetele maculează hârtia.
lamentările deranjează
căci fiecare-şi poartă propriul stadiul de victimizare
acoperind izul de umilinţă vorace.
adună-te, şopteşte speranţa,
ridică-te şi-ncearcă să mergi
înfige-ţi dinţi-n pulpa tăcerilor
şi soarbe-le mustul
tăcerea să-ţi fie dietă
şi uitarea, mai ales uitarea,
să-ţi fie şi de foame şi de sete.

funigei…

Septembrie 26, 2010

lin…

mi-am luat firul de aţă din fusul Parcelor
şi-am început să-l răsucesc pe degetul arătător
al mâinii drepte
iar inima cobora încet
pe partea stângă lăsându-se uşurel să curgă
odată cu firul, zbătându-se a întrebare: de ce oare?
şi degetul atârna tot mai greu nemaiputând să arate nimic
nemaiştiind ce să întrebe
şi am terminat.
am desfăşurat firul lăsând urmă prin lume
şi când mi-a venit timpul am început să-l înfăşor în jurul degetului
în care se spijinea inima
răsuflând pierită de atâta zbatere
reverberând ecouri în seva lăstarilor
plini de frunze şi zâmbete
dar firul se termină
şi atunci trebuie desfăşurat
cuvând cu cuvânt
foile flutură purtându-şi silabele şi temerile
cu toate spaimele înghesuite pe cant
neînţelegând că totuşi lestul
îşi are rolul său
pe parcursul călătoriei
apoi timpul, sâsâind
a-nceput să-mi înfăşoare firul în jurul gâtului
zilele devin tot mai grele
nopţile se scrumesc de arşiţă
iar peretele vieţii se surpă
mâncat la rădăcină
de-atâta secetă

târâişul timpului
greutatea firului
uitarea uitatului
tăişul cuţiului

cine firu l-o mai toarce
să ia fusul de la Parce
să tragă scamă de lună
pentru pustia nebună

senin…

cerurile s-au despicat moale
pântece preaplin de zile
şi mi s-au arătat
toate tăcerile lui:
ecce tempus,
carpe diem
am cules prima castană de pe jos mirându-mă
dar toate frunzele mi-au şoptit:
da, a venit…

Solidaritate prin…cultură!

Septembrie 25, 2010

Dupa o „pauza” de activitate…vom incepe stagiunea 2010-2011 !!!

Vineri 1 octombrie , ora 19, la Sala Teatrului de Opera
cu ocazia Zilei internationale a muzicii

CONCERT SIMFONIC

Dirijor : RADU CIOREI
Solist : ANDREI DELEANU

In program :

– Mozart – Uvertura la opera „Flautul fermecat”
– Bach – Concert pentru pian in Re major
– Ceaikovski – Simfonia a V-a
……………………………………………………………………………………………………………..

Va rog foarte mult sa trimiteti acest mesaj la toti pretenii vostri din Constanta !!!
Este FOARTE important sa avem sala plina !!! Este singurul nostru mijloc de a demonstra importanta culturii la Constanta, in aceasta perioada nesigura, care in momentul de fata poate duce la desfiintarea institutiei noastre !
Voi reveni saptamana viitoare cu amanunte referitoare la pretul biletelor si la modul in care le puteti procura.

NB: mesaj primit pe email. Bucurie şi strângere de inimă…oare lăsăm să moară cultura?

CONCURS!!!

Septembrie 25, 2010

DISTINSI PRIETENI,

Vă rugăm să aveţi amabilitatea de a mediatiza iniţiativa Muzeului Literaturii Române Iaşi de a organiza, începând din acest an, un concurs
naţional de proză, patronat spiritual de Mihail Sadoveanu.
Oportunitatea iniţierii, organizării şi desfăşurării Concursului Naţional de Proză
„Mihail Sadoveanu”, la Iaşi, se bucură de argumente solide şi majore în
contextul cultural naţional.
Iaşul, prin Muzeul Literaturii Române, are în patrimoniu cel mai important muzeu dedicat scriitorului, care se
bucură de o mare notorietate în rândul publicului şi care este unul din
punctele forte ale turismului cultural al zonei; dar, mai mult decât
atât, Iaşul rămâne locul cel mai important în bio-bibliografia
sadoveaniană, neexistând îndoieli că marile capodopere au prins viaţă în
Dealul Copoului, la Casa cu turn.
Primul pas de recunoştinţă al ieşenilor, deschiderea celui mai important muzeu memorial dedicat
scriitorului, acum 30 de ani, în 1980, merită continuat, în an
aniversar, la 130 de ani de la naşterea scriitorului cu un altfel de
demers omagial. Şi cel mai semnificativ este cel al înfiinţării şi
continuării, an de an, a Festivalului Concurs Naţional de Proză „Mihail
Sadoveanu”, care, depăşind graniţele Iaşului, poate retrezi interesul
iubitorilor de literatură, din varii spaţii, pentru arta de excepţie a
cuvântării sadoveniene.
Nu în ultimul rând, dincolo de argumentele cultural-istorice legate de cuprinderea spiritului scriitorului,
organizatorii şi partenerii acestui proiect intenţionează realizarea
unui eveniment interactiv, un dialog între clasic, modern şi postmodern,
pe coordonatele actualizate şi evoluate cultural în matca europeană.
În contextul actual, interesul publicului pentru proză, atât ca lectură
cât şi ca scriere este în vizibilă creştere, după cum o arată metodele
moderne de auditare culturală, ceea ce nu poate decât să ne încurajeze
şi să ne oblige, ca slujitori ai literaturii, să oferim şanse de
exprimare profesionistă tuturor celor care pun la fundamentul devenirii
lor artele.

Cu deosebită consideraţie,
Iaşi, septembrie 2010
Liviu APETROAIE
Muzeograf la Muzeul „Mihail Sadoveanu”

REGULAMENTUL CONCURSULUI

Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediţia I, Iaşi, 6-7 noiembrie 2010, se desfăşoară în conformitate cu regulamentele Uniunii Scriitorilor din România şi este organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală „Junimea `90” şi Uniunea Scriitorilor din România – filiala Iaşi, în parteneriat cu instituţii publice şi de cultură. Concursul îşi propune descoperirea şi sprijinirea tinerilor prozatori de limbă română, din ţară şi străinătate, şi promovarea lor în lumea literară contemporană, după aprecierea unui juriu format din personalităţi ale literelor româneşti.

1. La concurs pot participa autori de până la 40 de ani, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au debutat editorial.

2. Participanţii vor trimite cel mult 3 (trei) lucrări în proză, dactilografiate la 1,5 rânduri, de cel mult 10 pagini format A4, semnate cu motto şi fără alte precizări privind persoana.

3. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate si nepremiate la alte concursuri literare.

4. Lucrările, dactilografiate în trei (3) exemplare, vor fi trimise pe adresa: Muzeul Literaturii Române Iaşi, str. V. Pogor nr. 4, cod. 700110, Iaşi, tel. 0747.499.400 , cu menţiunea Pentru Concursul Mihail Sadoveanu.

5. Lucrările se trimit pâna la data de 15 octombrie 2010 (data poştei). Ele vor purta în loc de semnătura un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, o copie după cartea de identitate, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronica (dacă există).

6. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului.

7. Lucrările premiate vor fi publicate, cu acceptul autorului, în antologia Concursului Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, Iasi, ediţia I, 2010.

8. Lucrările care nu respectă condiţiile de mai sus nu vor fi înscrise în concurs.

9. Lucrările vor fi jurizate de un juriu alcătuit din scriitori şi critici de prestigiu din ţară. Premiile vor fi anunţate pe data de 31 octombrie 2010.

10. In cadrul manifestarilor „Sadoveniana”, din 6-7 noiembrie 2010, care vor avea loc la Muzeul „Mihail SADOVEANU”, organizatorii vor oferi următoarele premii:

* Marele premiu „Mihail Sadoveanu” şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi;
* Premiul I şi premiul revistelor „Dacia literară” si „Feed back” ;
* Premiul al II-lea şi premiul revistelor „Convorbiri literare” si Hyperion”;
* Premiul al III-lea şi premiul revistelor „Conta” si „Cronica”.

• Pentru detalii şi informaţii:

Liviu APETROAIE (muzeograf, membru al USR).
Tel. 0751.694.549; e-mail: liviu.apetroaie@gmail.com
Cuvinte cheie :