Arhivă pentru septembrie 26, 2010

nu se potriveste…

septembrie 26, 2010

cuvinte colbuite

poveşti de dragoste
ascunse în spatele cuvintelor goale
paltoane cu mânecile roase
şi lustruite pe la guler, pe la coate
umanul te iubesc,
pierdut printre gingiile-ngroşate
stând printre dinţi
firimituri uscate

spune-mi te rog,
a ce miroase tăcerea ?
tăcerea ? nu ştiu.
tăcerea mea nu miroase
sau dacă vrei miroase a nimic
şi nimicul meu cuprinde totul
de la mirări şi nerostiri
la pete de culoare şi la gânduri dezbrăcate…

Reclame

Italia mon amour…noaptea…

septembrie 26, 2010

nopti si nopti...

noaptea alba

lumini si apa...

lumini...lumini...

noaptea scursa in lumini

David

porcellino

noaptea?

cum am devenit…obez

totul a pornit de la o joacă,
am spus că gura mea nesăţioasă se vaită mereu că nu e plină
că vor rămâne mereu mult prea multe cuvinte, propoziţii şi fraze ce-aşteaptă
să fie masticate, digerate şi folosite pentru revitalizare
şi fiecare mărturisire, fiecare destăinuire, fiecare rând devorat
alcătuiau încet, încet, pedeapsa mea actuală.
sute, mii, sute de mii de cuvinte şi interjecţii şi stări verbale
s-au depus îngreunându-mi trecerea printre idei
greutate reticentă şi acaparatoare.
rezultatul : răsuflu greu,
cuvintele ies anemice printre tentinţe aritmice
frazele traversează aluviuni mirositoare
iar degetele maculează hârtia.
lamentările deranjează
căci fiecare-şi poartă propriul stadiul de victimizare
acoperind izul de umilinţă vorace.
adună-te, şopteşte speranţa,
ridică-te şi-ncearcă să mergi
înfige-ţi dinţi-n pulpa tăcerilor
şi soarbe-le mustul
tăcerea să-ţi fie dietă
şi uitarea, mai ales uitarea,
să-ţi fie şi de foame şi de sete.

funigei…

septembrie 26, 2010

lin…

mi-am luat firul de aţă din fusul Parcelor
şi-am început să-l răsucesc pe degetul arătător
al mâinii drepte
iar inima cobora încet
pe partea stângă lăsându-se uşurel să curgă
odată cu firul, zbătându-se a întrebare: de ce oare?
şi degetul atârna tot mai greu nemaiputând să arate nimic
nemaiştiind ce să întrebe
şi am terminat.
am desfăşurat firul lăsând urmă prin lume
şi când mi-a venit timpul am început să-l înfăşor în jurul degetului
în care se spijinea inima
răsuflând pierită de atâta zbatere
reverberând ecouri în seva lăstarilor
plini de frunze şi zâmbete
dar firul se termină
şi atunci trebuie desfăşurat
cuvând cu cuvânt
foile flutură purtându-şi silabele şi temerile
cu toate spaimele înghesuite pe cant
neînţelegând că totuşi lestul
îşi are rolul său
pe parcursul călătoriei
apoi timpul, sâsâind
a-nceput să-mi înfăşoare firul în jurul gâtului
zilele devin tot mai grele
nopţile se scrumesc de arşiţă
iar peretele vieţii se surpă
mâncat la rădăcină
de-atâta secetă

târâişul timpului
greutatea firului
uitarea uitatului
tăişul cuţiului

cine firu l-o mai toarce
să ia fusul de la Parce
să tragă scamă de lună
pentru pustia nebună

senin…

cerurile s-au despicat moale
pântece preaplin de zile
şi mi s-au arătat
toate tăcerile lui:
ecce tempus,
carpe diem
am cules prima castană de pe jos mirându-mă
dar toate frunzele mi-au şoptit:
da, a venit…