Arhivă pentru Octombrie 2010

iar povestea continua…

Octombrie 30, 2010

în loc de bună seara

zilele trecuseră impertinente strada
lăsându-mă s-aştept verdele
pe bordura crăpată
cu umbre de noapte pe la unghii
visele s-au lăsat pe vine, ostenite, cu ochii plânşi
cerându-se luate-n braţe

m-am aplecat să-mi caut norocul
dar cine ştie de când am eu gaura asta-n buzunar
oricum nu se zăreşte nimic în jur
dar îmi fac datoria de muritor
garderobă de actor.

culoarea a sărit sprintenă
ţăcănind cu tocurile pe caldarâm
privirile se zbat să iasă dintre amintiri
trăgându-mă de ciuf pe carosabilul
pătat şi pătrat

aerul ţiuie a moarte
şi umbra ei se măreşte cotropindu-mă
impact inerent, stop cadru – un petec de cer galben
uitarea a intrat din plin zvârlindu-mă cât colo
printre flori ofilite
şi pete spălăcite

un bob de grâu
o poartă prea mare
lumea se trece, luna în cer moare
21 de grame, uitate pe taler
mai cerne-mă ploaie
acolo-n odaie…

vise cu panze

Octombrie 29, 2010

rătăcitoare

candva, alergam cu vorbele la un loc
si torceam povesti insirand cuvantul suveica
printre ore si zile ratacite
si toate erau bune si frumoase
pentru ca nimic nu razbatea afara din cercul nostru
dar intr-o zi am luat lucratura si-am povestit-o
si apoi alta, si alta
si cerul se golea de nori
lasandu-ma singur sub arsura nespuselor
si blestemele vorbelor tradate
povestile mele cadeau, scuturate de nepasare
si nimeni nu mai voia sa asculte nimic
temandu-se de tradarea mea
si de pedeapsa lor
as fi vrut sa dau inapoi
sa rastorn timpul
dar toate incercarile
se pierdeau printre traverse macinate
si regrete ruginite
am ridicat pumnul sa amenint
dar pana sa termin cerul s-a potopit
negru de furie
iar vantoasele imi dau roata
smulgandu-mi toate povestile si insailarile
si limba si degetele raschirate
iar vorbele
mi-au scos toate lacrimile
uscandu-mi lumina si caldura ochilor
visele se zbat sub borurile palariei
si-asteapta sa zboare
spre alte tinuturi
pregatite,
in asteptare

reflexie

anul trecut povestea mea încă se întindea la soare
sorbindu-şi cocktailul de vise aburinde
îşi trecea degetele printre vorbe şi pauze
şi privea cu regret spre zilele în care
alerga pe zeci de pagini
cu picioarele mustind a cerneală
si a bogăţiei nealterate

cerul se strânge în fulgarinul pătat
şi dă să se întoarcă
iarna-l aşteaptă la colţul străzii
privind nerăbdătoare ceasul cu limbile îngheţate
e prea zdrenţuit ca să se mai ascundă înghesuit printre nori
şi parcă nici respiraţia nu-l mai ajută

poveştile şi-au tras codiţele din teci
şi s-au împrăştiat la prima suflarea astmatică
copacul meu fără vorbe
face semne disperate în podul palmei
tocul, dezrădăcinat cade printre pauzele tot mai mari

povestea mea nu mai e poveste
e doar amintirea unor vorbe încolonate
mărşăluid printre rime rănite, raniţe fără bastoane
şi tărgi impregnate cu durere

a fost odată
să nu-mi cereţi să vă spun anul
închis în inelele cu ochi de rumeguă

undeva, cândva
povestea

mai trăia

Matei Varga – odă succesului

Octombrie 28, 2010

Casa de discuri Naxos lansează pe piaţa internaţională discul tânărului pianist român Matei Varga, conţinând lucrări pentru pian de George Enescu. Discul include Sonata Op. 24 Nr. 1 în fa diez minor, cu care Matei Varga a câştigat premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei piese de Enescu la Concursul Internaţional de Pian „George Enescu”.

„Discul reprezintă o contribuţie extrem de importantă la promovarea cu succes a muzicii pentru pian a lui Enescu. Mi-a adus o profundă bucurie interpretarea extraordinară, sensibilă la cele mai mici detalii, puternică şi impresionantă până la capăt. Interpretările pieselor de pe acest CD sunt extraordinar de poetice şi sunt sigură că vor emoţiona negreşit orice iubitor de muzică”, spune doamna Lory Wallfisch, Preşedinte al Societăţii „George Enescu” din SUA, o neobosită susţinătoare a tinerelor talente din România.

Discul poate fi achiziţionat din magazinele de specialitate din întreaga lume, urmând a fi foarte curînd disponibil şi în România.

Evenimentul deschide o bogată serie de concerte pe care Matei Varga le va susţine în curând la Bucureşti. Astfel, în data de 19 noiembrie 2010, el va interpreta Concertul pentru pian în mi minor de Chopin alături de Orchestra Naţională Radio. În 23 noiembrie 2010, va susţine un recital la două piane împreună cu pianistul sud-african Ben Schoeman la Ateneul Român, într-un eveniment prezentat de Institutul Cultural Român, cu un program care include piese de Schubert, Schumann, Lipatti, Rachmaninov şi Ravel. Apoi, în 30 noiembrie 2010, Matei Varga va susţine un nou recital la Sala Radio, celebrându-i pe Schumann şi Chopin. În aceeaşi perioadă, va fi deopotrivă membru în juriul primei ediţii a concursului „Dinu Lipatti” de la Bucureşti.

Stabilit la New York, Matei Varga este recunoscut în prezent drept unul dintre cei mai importanţi tineri pianişti originari din România. A susţinut concerte în săli importante din întreaga lume, între acestea numărându-se Carnegie Hall (New York), Auditorium du Louvre şi Salle Gaveau (Paris), Royal Dramatic Theater (Stockholm), Casals Hall (Tokyo), etc.

Între distincţiile primite de Matei Varga se află premiul al doilea la Concursul Internaţional „George Enescu”, premiul întâi la Concursul de Pian „Lory Wallfisch” (România), premiul al doilea la Concursul Young Concert Artists (New York) şi la Concursul Internaţional de Pian de la Porto, şi premiul al treilea la Concursul „Maria Canals” (Barcelona), precum şi Dorothy Mackenzie Artist Recognition Award la ediţia 2007 a International Keyboard Institute and Festival (New York). De asemenea, în calitate de finalist al Concursului Vendome Prize, a fost remarcat de Elisabeth Leonskaja, membră a juriului, care i-a acordat un premiu special. În urma primirii acestei distincţii, Matei Varga a fost invitat să fie manager de proiect în cadrul ediţiei 2009 a Vendome Prize, calitate pe care o va avea şi la ediţia din 2013.

Matei Varga a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în 2004, unde a studiat cu Sandu Sandrin, Ana Pitiş şi Ioana Minei. Apoi şi-a continuat studiile la Mannes College (New York), obţinând o diplomă de Master of Music (2006), precum şi Artist Diploma (2008), sub îndrumarea Pavlinei Dokovska. În prezent este profesor de pian la Lucy Moses Music School din New York.

Pentru mai multe detalii vizitaţi http://www.mateivarga.com.

(material preluat integral de pe adresa: http://www.radiocultura.ro/actualitate/27.10.2010/lansare%20CD%20Matei%20Varga.ph)

primita…fara vina

Octombrie 27, 2010

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
– Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
– Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
– Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
– Da, părinte, un puiet de brad.
– Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
– Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
– Smulge-l acum pe acela.
– Dar e destul de mare, nu pot singur.
– Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
– Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
– Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
– Acum vezi, fiule ? Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar , cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată. Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

„Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.”

vise puse la-ncolţit…

Octombrie 26, 2010

spori de uitare

în noaptea asta cred c-am să mă rătăcesc
într-un ochi de geam abandonat
într-o intersecţie pustie
am să-mi pun telefonul pe modul silenţios
iar dacă mă caută cineva
mesageria vocală o să şoptească:
reise, reise
urmele coboară poteca prăfuită
desţelenind lumina
cu fierul tăcerii
iar literele culcuşite-n brazdă
se-agaţă de pauzele prea lungi
raise, raise
degetele rătăcesc
dervişi rotitori pe cerul uitarii
ridicând nori de-ntrebări
şi semne
dispreţuitoare
reise, reise
clopotele au gura plină de hohote
iar limbile topite
se scurg
printre buzele arse
raise, raise
undeva, daca ar fi să privesc în urmă
aş putea regăsi punctul în care m-am desprins de nacelă
dând piept cu liniştea îngheţată
şi neagră
raise, reise
tot mai sus, mai departe
găurile negre nu au companioni
şi nici duşmani
işi mănâncă în linişte
ce le-a mai rămas…
nonexistenţa
şi libertatea de a aştepta
lumina
reise, raise

în pribegie

astăzi o să mă calc:
mai întâi gulerul amplu cu balene
că tot sunt specie condamnată
la uitare
o să-mi iau mâneca dreaptă
suflecată între cele două razboaie
şi o s-o calc cu şenila groasă
să iasă toate cutele
sufletului
apoi trec la mâneca stângă
ce a ţintuit toate visele pe braţele stelei
înroşită de lacrimile ciutelor
şi care a scris certificatul de naştere lui moş gerilă
dar Dumnezeu nu uită şi nu se grăbeşte
El încă mai aşteaptă să-mi calc piepţii
mai ales partea stângăa sub umăr
şi partea dreaptă sub coastă
apoi spatele
dar aici am déjà o problemă
dată de înghesuială
nu prea mai ai unde să pui fierul
şi nici talpa
nici biciul nu mai suportă
să se-nghesuie la altoi

reise, raise
răsai soare din păstaie
şi te zvârle-n altă zare
să-mi găseşti uitatele
şi necercetatele
dunga să coboare lin
ca seva ce cat-a vin
ca bobu-nrădăcinat
în lipie măcinat
că ţi-oi da mare ţi-oi da
toată veşnicia mea
să petreci
să nu te treci
prin gâturi de grote reci
pe sub ploaie de sudori
ca roţile de la mori
să te verde
să te-albastru
în metanii de sihastru
de iubire aninatu
pe o pleoapă-ncondeiatu
ca uitatu

Leonard Ancuţa şi…coborârea în Infern

Octombrie 26, 2010

Vineri, 5 noiembrie 2010, ora 19.00, în Fire Club din Bucureşti, str. Gabroveni, nr 12, va avea loc un eveniment multiart: lansarea celui de-al doilea roman al scriitorului Leonard Ancuţa, „!NFERNUL”, Editura Tracus Arte, precum şi vernisarea expoziţiei colective Davinci Art School, cu lucrări semnate de Maria Stan, Mihaela Merla, Andreea Herzog, Marcela Roşoiu, Melek Cheosep, Cristina Dumitrescu şi Cătălina Soloveanu.
Vor vorbi despre acestă nouă apariţie în literatura română Dan Mircea Cipariu, Cosmin Perţa şi Ioan Es Pop. Vor fi prezenți mai multe nume importante din zona culturală sau literară românească, între care Ioan Cristescu, directorul editurii Tracus Arte, precum și Octavian Soviany, critic literar și poet.
„Am citit !NFERNUL lui Leonard Ancuţa. Am găsit în el o lume tensionată şi, deseori, plină de umbre şi întuneric. Prima parte, cea cu drogul interiorităţii, LUM!N, e formidabilă, apoi biografismul dus până la cote de avarie şi autoreferenţialitatea excesivă nu îl mai scot pe autor prea mult din sonul douămiist.
Expoziţia colectivă Davinci Art School, coordonată de artistul vizual Francisc Chiuariu, este construită în contrapunct cu lumea de infern a cărţii lui Leonard Ancuţa. Lucrările expuse sunt un spaţiu de meditaţie şi de liniştire a sufletului călător într-un univers de azi pe mâine. Gândiri şi imaginări ale florilor şi ale figurativului pentru un altfel de terapie interioară „, a scris Dan Mircea Cipariu în catalogul evenimentului.
Evenimentul se va încheia cu un dublu concert live al trupelor Tragic şi Pseudonoise.

Leonard Ancuta – Infernul

Numele meu adevărat nu-l ştie nimeni. Nici măcar eu. Aş putea avea şase miliarde de nume, şase miliarde de posibilităţi de a exista şi de a muri. Dintre toate acestea insă, mi-a fost dată una – naiba ştie de ce tocmai aceasta şi nu alta.
Dintre toate posibilităţile de a avea un nume, eu m-am trezit cu unul străin de mine. M-aş fi putut numi Richard 23 sau Eva 0, Adam 912 sau Leonard 1.
Cu toate astea, cind am inţeles la un moment dat că mi se spune cumva, era deja prea tirziu. Toţi mă strigau Victor, dar pentru mine era mai mult decit evident că nu acesta e numele meu.
Pină cind să mă hotărăsc la ceva, mi-am propus să mă numesc la fel ca o poezie. Nu ştiam prea multe poezii, doar vreo trei şi toate infantile.
Drept pentru care mi-a trecut.
Numele meu nu e poezie. Numele meu e ceva special, irepetabil. Intotdeauna mă gindeam cit de unic sunt, cit de special, şi-mi dădeam seama că şi numele trebuie să fie la fel.
Imi doream un nume puternic, special, un nume infricoşător şi binefăcător.
Un nume ca o definiţie completă a mea in tabloul lumii.
Un nume asemenea morţii.
De aceea am hotărit că numele meu nu poate fi spus şi nu trebuie cunoscut.
In fond, luat in termeni absoluţi, numele nu are importanţă. El este semnătura lui zero absolut rămasă pe o bucată de lemn sau o piatră intr-un cimitir.
Eu nu vreau să fiu numele unei pietre. Numele meu are mai multă putere decit un munte sau decit o armată.
Numele meu inseamnă mai mult decit o epocă istorică sau decit o invenţie, de pildă a penicilinei.
Este mai important decit Little Boy şi fenomenul Hiroshima.
Este mai grav decit sacrificiul unui tip din Galilea pe o cruce.
Este mai solemn decit numele mamei, iubitei şi al copilului la un loc.
Numele meu se tace.
Sint un om important, pentru mine, dar fără importanţă pentru ceilalţi. Am 29 de ani, şaten, inălţime 1,80, greutate 82 şi sint liber profesionist.
Imi practic meseria liber, fără nici o constringere socială sau morală.
Hobby-uri – nu prea multe, statul degeaba pe bani mulţi, alcoolul de calitate şi femeile de calitate (indoielnică). Aa, să nu uit. Imi place mult muzica lui Beethoven. Aş putea ucide pentru ea. Aş face orice in numele muzicii.
Nu sint pervers dar s-ar putea spune că sint. Insă nu e bine să mi se spună, fiindcă mă enervez.
Nu sint violent dar s-ar putea spune că sint. De asemenea, e bine să nu mi se spună asta, de obicei mă calmez greu. Sau foarte greu.
Nu am iubit niciodată pe nimeni, cu toate că s-ar fi putut intimpla. De fapt, de fiecare dată cind am cunoscut pe cineva, a intervenit ceva. O forţă superioară sau un comandament deasupra alegerilor personale. Un ţel, un scop, un destin. Probabil n-am fost făcut pentru dragoste.
Nu am omorit niciodată pe nimeni, dar s-ar putea să greşesc. Nu prea ştiu ce inseamnă „niciodată” şi nici semnificaţia lui „nimeni” nu o cunosc.
Nici omorul nu e un cuvint din vocabularul meu.
Eu cred că oamenii au noroc. Oamenii işi găsesc sfirşitul, ceea ce e un lucru bun. Toate lucrurile cu finalitate sint lucruri intregi.
Eu ii ajut pe unii să se intregească. Să devină fiinţe unitare. Complete.
Nu sint nebun, dar asta nu are nici o importanţă. Orice om normal nu ar incerca să afle pină unde se intinde normalitatea şi de unde incepe nebunia. Valabil pentru oricine, inclusiv pentru mine.

M-am născut intr-un oraş de provincie. Numele lui, de asemenea, nu are importanţă.
Oricum nu mă voi intoarce niciodată acolo, poate doar cu excepţia situaţiei in care voi avea un motiv serios, bine plătit.
Singurul lucru pe care il ţin minte despre oraşul ăla e că nu ne-am plăcut niciodată. Lui nu-i păsa de mine şi nici mie de el, şi ar fi fost bine să rămină aşa, insă pe la 11 ani a inceput să-mi rămină mic şi a inceput să mă urască.
Drept urmare l-am urit şi eu.

Fragment din Ziarul Financiar – http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/nfernul-i-numele-meu-este-tacere-6139596

joace…glumizele

Octombrie 15, 2010

Povestitorul:
Ma roade infidia si crez c-am sa muor
Cand verbul meu geme si-ngheata-n pridvor
Ma uit cum pe munte lumina valvori
Sa sparge-n cascade cu mii de culori…

Eroul:
Imi salt piatra-n spate si lantul pe gat
Pe aripi de vultur imi fac legamant:
Sa caza toti zeii si-Olimpu’ cu tot
Sa piara neghina-n parcela si-n lot
Am luat focul sacru-n caus la subrat
Is singur pa lume respir cu nesat
M-am dus la tamplarul nascut nu facut
Si dat-am comanda de-un raft geluit
Ma sui dar pe lemne, cuvantul vi-l dau
Odat-a fost gratis, azi banu vi-l iau
La muste doar mierea intinde capcane
Otzetul se trece, rasufla-n borcane
La ciorba de burta m-as da pentru voi
Cuvantu-I smantana, si-ardeiul altoi
Luati dar lumina acum cat o am
La opt trag oblonul nu cercati in van

mi-s singur pa lume si predic la stele
pe-alei de padure pui taxele mele
ridic mijlociul jandari-I blestem
sa caza Olimpul cu tot cu system
s-aduc libertatea si pacea in lume
cu cartzi cat multe si-o televiziune

Povestitorul:
Acestea-au fost spuse aminte sa fie
Caci aripi si palme s-au ars pe vecie
Am rupt astazi tocul si tabla am spart
Rusinea ma arde ca totu-I desart