Arhivă pentru Mai 2011

Istoria la notariat…

Mai 30, 2011

Strănepotul Marthei Bibescu, care revendică Palatul Mogoşoaia, a condus gărzile la nunta lui William cu Kate

Gărzile Irlandeze, regimentul de elită al armatei britanice care a asigurat paza reginei şi întregul protocol al nunţii lui William cu Kate, sunt comandate de către un strănepot al Marthei Bibescu, prinţul Christopher John Ghika.

Christopher şi soldaţii săi au asigurat siguranţa reginei, au păzit Palatele Buckingham, St James şi Turnul Londrei. Pe durata ceremoniei religioase, patru gărzi irlandeze au asigurat protocolul celor doi miri în interiorul catedraleiWestminster.

Locotenent-colonelul Christopher este fiul lui Ion Ghika, nepotul celebrei prinţese Marta Bibescu, şi al englezoaicei Judy Davidson-Smith. La începutul celui de al doilea război mondial, prinţul Ion Ghika a părăsit România împreună cu bunica sa, în timp ce părinţii săi, Dimitry Ghika Comaneşti şi Valentina Ghica-Comăneşti (fiica Marthei Bibescu) au rămas în ţară pentru încă câţiva ani, din care o perioadă au stat în închisorile comuniste.

În Marea Britanie, a absolvit Worcester College, Oxford. Ion Ghica a devenit apoi cetăţean britanic şi s-a alăturat Gărzilor Irlandeze.

Fiul său, Christopher John Ghika, şi-a urmat tatăl în carieră, devenind comandant al Gărzilor Irlandeze. Anterior, el a condus regimentul militar în provincia Helmand din Afganistan.

“Suntem gărzi, iar sarcina noastră de soldaţi este duală – operam atât pe câmpul de luptă, cât şi în timpul unor astfel de ceremonii speciale”, a explicat locotenent-colonelul Ghika pentru Sky News.

Revendică Palatul Mogoşoaia

Christopher John Ghika împreună cu sora sa, Jean Valentine Louise Ghika, au revendicat în aprilie 2010 domeniul şi Palatul Mogoşoaia, aflat în administrarea Centrului de Cultura Palatele Brancoveneşti.

Moştenitorii Marthei Bibescu spun că, după preluarea de către stat, în 1949, „în mod abuziv şi fără temei legal”, a Palatului Mogoşoaia, domeniul şi imobilele au fost administrate succesiv de mai multe instituţii, „fără să iasă însă din sfera de stăpânire a statului”. Ei cer retrocedarea bunurile solicitate sau obligarea statului la plata acestora la valoarea de piaţă.

Domeniul de la Mogoşoaia a fost naţionalizat în 1949, fiind pe rând folosit de Ministerul Învăţământului Public, Sfatul Popular al Capitalei, Ministerul Forţelor Armate.

Palatul Mogoşoaia a fost clasat monument istoric încă din 1945, construcţia sa fiind începută de Constantin Brancoveanu, în 1688. Între anii 1832-1945 domeniul a aparţinut familiei Bibescu. Martha Bibescu a intrat în posesia Palatului Mogoşoaia la începutul secolului al XX-lea, după care a renovat clădirile şi a amenajat parcul domeniului şi grădinile. Domeniul a fost naţionalizat în 1949, iar în 1952 încep noi lucrări de renovare şi reamenajare a domeniului, astăzi funcţionând ca muzeu.

(articol preluat: http://www.adevarul.ro/societate/nunta_regala/Stranepotul_Marthei_Bibescu-care_revendica_Palatul_Mogosoaia-a_condus_garzile_la_nunta_lui_William_cu_Kate_0_472152820.html)

PS: tot ce s-a luat, trebuie retrocedat…palat dupa palat…

PPE, Bruxelles, politica

Mai 30, 2011

Şeful de la Bruxelles al Elenei Băsescu, Joseph Daul: Îi sunt recunoscător preşedintelui că nu m-a întrebat niciodată ce face fiica sa
1 mai 2011, 07:19 | Autor: Ovidiu Nahoi,Ion M. Ioniţă | 16203 afişări
Cuvinte cheie: Joseph Daul, parlament, interviu, lider,
11Share Comentează24 Mărime text Tipareste

Pe Aceeaşi Temă

Graniţele României, păzite şi de poliţişti europeni
Severin şi-a dat pedeapsa minimă, cu suspendare

Elena Băsescu pierde război după război cu limba română
Politician francez, Joseph Daul, 64 de ani, se autocaracterizează drept un ţăran alsacian. El administrează şi astăzi o fermă pe care a început să o exploateze pe când avea 20 de ani. A intrat în mişcarea sindicatelor din agricultură şi în politică. În 1999 este ales în Parlamentul European şi intră în Grupul Popular. În 2007, devine preşedinte al Grupului, înlocuindu-l pe germanul Hans-Gert Pottering. Joseph Daul se află la conducerea celui mai numeros grup politic din Parlamentul European, grup din care face parte şi Elena Băsescu. Deşi, relaţiile franco-române traversează momente delicate, mai ales din cauza dosarului Schengen, Joseph Daul spune că popularii europeni vor susţine, în totalitatea lor, România.

Daul afirmă că preşedintele român nu a deschis niciodată discuţia privind activitatea Elenei Băsescu în Parlamentul European. El mai spune că regulile sunt aceleaşi pentru toţi membrii PPE.

Citiţi şi:

Vot masiv pentru România şi Bulgaria în PE
EBA nu se predă în lupta cu limba română

Ion M.Ioniţă: În calitatea dumneavoastră de lider al Grupului PPE, cum gestionaţi o situaţie mai puţin obişnuită, aceea de a avea între membrii grupului dumneavoastră o fiică de preşedinte, Elena Băsescu, fiica preşedintelui României?

Nu am nicio problemă cu fiica preşedintelui român. Ea nu a fost aleasă pe lista noastră, a candidat independent. A cerut comisiile pe care am putut să i le oferim în cadrul grupului. Sunt reguli. Regulile Grupului Popular nu se schimbă pentru că ar fi vorba despre fiica preşedintelui Băsescu. Nu se aplică numai pentru fiica preşedintelui Băsescu, aici chiar dacă sunteţi un prim-ministru, sunteţi considerat un membru al Grupului PPE. Sunt şefi de delegaţie, sunt reguli.

I.M.I.: Aţi vorbit cu tatăl Elenei Băsescu despre activitatea ei de la Parlamentul European?

Da, şi îi sunt recunoscător că el nu m-a întrebat nimic. La sfârşitul discuţiei ­i-am vorbit despre fiica sa. În plus, mi-a zis: „Joseph, trebuie să-ţi spun că nu am fost de acord să candideze pe listă şi a candidat independent.” A fost aleasă, democraţia şi-a spus cuvântul. Este în grupul nostru, îşi face treaba ca toţi europarlamentarii, ceea ce cred că este un foarte bun mijloc de a se forma. Este tratată ca orice membru al grupului nostru. Sincer, nu am avut niciun fel de presiune nici în ceea ce o priveşte, nici în ceea ce priveşte grupul. Când nu au fost suficiente locuri în grupurile de lucru, am spus: „Voi românii aveţi dreptul la atâtea locuri şi voi decideţi cine merge acolo şi cine dincolo”. Lucrurile merg foarte bine.

Ovidiu Nahoi: Domnule preşedinte, sunteţi un om politic francez şi, după cum ştiţi, relaţiile dintre România şi Franţa traversează momente dificile. Care este explicaţia dumneavoastră pentru această situaţie?

Între Franţa şi România sunt discuţii. De pildă, ceea ce s-a întâmplat în chestiunea rromilor. Dar, în final cred se ajunge la un punct de convergenţă între România şi Franţa. Au fost discuţii şi cred că este normal. Am văzut aceste discuţii la reuniunile de vârf ale PPE sau la întâlnirile la nivel prezidenţial. Sunt normale aceste discuţii. Eu însumi am fost în România pentru a vedea ce se întâmplă cu rromii şi pentru a încerca să găsim soluţii. Ştiu că nu este uşor să găseşti soluţii. Dar avem şi o colaborare foarte, foarte bună. În departamentul meu, au fost nişte furturi şi, datorită colaborării dintre Franţa şi România, mai bine zis dintre jandarmeria franceză şi cea română, am descoperit şi distrus filiere întregi care se ocupau cu asemenea furturi. Este o foarte bună colaborare care se derulează la nivelul instituţiilor, dar există şi jocuri politice, există şi fricţiuni. La fel, în familie apar fricţiuni între soţi sau între aceştia şi copii. Dar nu cred că în Franţa este o atmosferă antiromânească. Nu sesizez aşa ceva. În schimb, există percepţia că rromii înseamnă România. E adevărat, aşa ceva există. Am explicat că problema rromilor nu este numai a României, sunt romi în Ungaria, sunt romi în Balcani, este vorba despre o comunitate care trăieşte în Europa. Am asociat prea mult România cu rromii. Am văzut anul trecut, când am fost nevoiţi să rezolvăm problema rromilor, că această chestiune nu aparţine numai românilor.

I.M.I.: Dar aceşti rromi sunt cetăţeni români…

Cum sunt şi cetăţeni unguri şi slovaci.

O.N.: Iar Franţa a decis să-i expulzeze.

Eu cred că tot ceea ce este Schengen presupune metode comunitare. Aceste metode trebuie puse în practică, pentru că ceea ce avem acum este rău făcut şi vedem acest lucru în privinţa imigraţiei. Este nevoie de reguli comunitare, de solidaritate europeană în diferite dosare. Asta este adevărata Europă.

I.M.I.: Unde este această solidaritate? Nu se mai vede.

Nu se mai vede suficient. Sunt de acord cu dumneavoastră. O spun de mult. Dar sunt convins că această solidaritate se va vedea din ce în ce mai mult. Sunt convins că nu putem proceda în alt fel, că între noi, oamenii politici, putem rezolva problemele. Şaizeci de milioane de francezi nu reprezintă nimic comparativ cu un miliard şi trei sute de milioane de chinezi. De aceea, avem nevoie de mai multă integrare europeană şi de reguli care sunt scrise, care sunt adaptate şi care sunt aplicate.

O.N: Care este soluţia europeană pentru minoritatea rromilor?

Soluţia este simplă, o ştiţi la fel de bine ca mine. Este vorba despre educaţie, despre posibilitatea acestor tineri de a merge la şcoală. Când am fost în România, am întâlnit mai multe doamne care erau directoare de şcoală din acest mediu. Eu cred că fac un lucru extraordinar. Le-am întrebat pe aceste doamne ce trebuie să facem ca să le ajutăm. Ştiţi ce mi-au spus? „Ne trebuie o cantină bună unde să-i putem hrăni pe copii, pentru că părinţii lor sunt plecaţi. Dacă vom putea să-i hrănim, vom putea să-i aducem şi la şcoală”. Eu sunt foarte hotărât să facem ceva în această chestiune. Aici găsim banii disponibili pentru a construi cantinele despre care vorbea doamna directoare astfel încât să-i poată hrăni pe copii la sfârşitul orelor. Este un dosar pe care nu l-aş fi cunoscut dacă nu mergeam la faţa locului. Aceste doamne merită să fie sprijinite. Fiecare ţară trebuie să se ocupe de cetăţenii ei. Sunt mulţi rromi în România care au rămas în ţară, nu au plecat. Trebuie să le oferim educaţie. Pentru cei care sunt nomazi, este mai dificil, toată lumea o recunoaşte. Fie că este vorba despre romi care sunt la noi sau trec pe la noi, problema poate fi rezolvată. Eu sunt foarte angajat în rezolvarea acestui dosar cu doamna Livia Jaroka (eurodeputat maghiar de etnie rromă – n.r.) Încerc sa înţeleg ce se întâmplă. Problema este educaţia.

„Am asociat prea mult România cu rromii. Această chestiune nu aparţine numai românilor.”

Noi reguli pentru europarlamentari

Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, vrea să clarifice lucrurile, pornind de la aceste trei cazuri de lobby. Este de văzut dacă regulile actuale sunt bune sau sunt rele. De exemplu, dacă un medic poate continua să lucreze ca medic, un avocat ca avocat sau dacă un ţăran ca şi mine poate continua să lucreze la fermă. Eu am ferma mea şi dacă am fost ales, trebuie să îmi vând ferma? Iar după cei cinci ani de mandat, ce am de făcut? Trebuie văzut, în fiecare domeniu, dacă regulile sunt bune sau dacă trebuiesc schimbate.

„Ce discuţii sunt între Sarkozy şi Băsescu!”

O.N.: Domnule preşedinte, nu este vorba numai de problema rromilor în relaţia dintre România şi Franţa. De exemplu, dosarul Schengen a deschis şi alte discuţii şi în dosarul economic.

Este normal, este normal.

O.N.: Nu vedeţi probleme în relaţiile franco-române?

Dacă nu ar fi discuţii, ştiţi ce ar însemna. Ar însemna că unul este supus şi că celălalt comandă. Eu am văzut discuţii între preşedintele Sarkozy şi prim-ministrul Fillon şi preşedintele Băsescu la summitul PPE. A fost o discuţie, chiar a fost o discuţie adevărată! Este normal. Dacă doi discută, pot înţelege. Eu, când am văzut dosarul privindu-i pe rromi, am mers în România pentru a vedea lucrurile la faţa locului. Că sunt discuţii este normal şi legitim. În Franţa se apropie alegerile din 2012. Tot timpul sunt alegeri în vreo ţară din Europa. Şi când se apropie alegerile, oamenii devin nervoşi, apar populiştii ­care agită sloganuri. Vedeţi ce s-a întâmplat la ultimele alegeri locale din Franţa. Bun, nu a fost o participare foarte mare, dar avem şi sondajele de opinie. Şi avem realitatea urnelor. Nu trebuie să facem din populism un câştigător. Noi, centrul-dreapta, trebuie să gestionăm chestiunea cu populismul, trebuie să păstrăm linia.

O.N.: Ne aflăm aici, la Parlamentul European, în mijlocul unei intense dezbateri, generată de scandalul Adrian Severin. Care este opinia dumneavoastră asupra reformei codului de conduită a europarlamentarilor, cerută şi de preşedintele Parlamentului European, domnul Jerzy Buzek?

Mai întâi, despre scandal. Sunt trei-patru membri care au exagerat, iar decizia a fost luată imediat. Ei au fost excluşi. Acesta este principalul lucru, cei care trişează pleacă.

I.M.I.: Nimeni nu e obligat să fie om politic…

Nu, dar vrem ca oamenii politici să provină numai din administraţie? Trebuie ca doar cei din administraţie să intre în politică şi să excludem alte categorii profesionale? Eu cred că aşa ceva este rău pentru politică.

O.N.: Totuşi, cum vedeţi această dezbatere, pentru că, până la urmă, este greu de crezut că parlamentarii vor vota contra propriului interes financiar.

Personal, nu-mi fac griji pe acest subiect. Eu nu sunt neapărat de acord cu ceea ce citesc în ziare. Şi îmi place să spun mereu ce gândesc. De exemplu, acum se spune că trebuie să călătorim la clasa economic. Bineînţeles, dacă trebuie să merg în România, sigur, fac lucrul acesta. Dar dacă trebuie să călătoresc, aşa cum o şi fac, o zi în Japonia, apoi la Seul şi poimâine înapoi la Bruxelles, cred că e mai bine la clasa business. Nu trebuie să cădem în extrema cealaltă şi să facem un populism din asta.

„Nu putem modifica regulile în timpul jocului”

O.N.: Cele două state care sunt la porţile Spaţiului Schengen, România şi Bulgaria, sunt guvernate de partide din grupul dumneavoastră politic. Dar, de asemenea, vocile cele mai puternice împotriva aderării României şi Bulgariei sunt tot din grupul dumneavoastră. Cum explicaţi această situaţie?

E adevărat, suntem un grup politic mare. Eu sunt de naţionalitate franceză, şi european în inimă şi spirit. Atunci când m-am întâlnit cu preşedintele Băsescu în România i-am spus: condiţia este ca regulile să fie respectate. Vorbim de regulile care există acum, nu trebuie introduse altele noi în acest moment.

I.M.I.: Dar nu asta pare să fie situaţia acum, dosarul este politic.

Nu sunt de acord. Dacă regulile sunt respectate, eu voi cere grupului meu politic să voteze pentru. Da, şi eu voi vota pentru! Este foarte clar, nu trebuie schimbate regulile în mijlocul jocului doar pentru că este vorba de o ţară sau de alta. Nu. De altfel, membrii comisiei cu care m-am văzut zilele trecute mi-au spus că România respectă regulile. Acum câteva luni, când am fost în România, încă mai erau probleme cu Bulgaria. Şi i-am spus preşedintelui Băsescu că putem proceda în două etape. Să intre mai întâi România şi apoi Bulgaria. El a spus: nu, prefer ca lucrurile să se petreacă în acelaşi timp, să intrăm împreună. Şi cred că e bine aşa, e vorba de solidaritate europeană.

I.M.I.: Poziţia guvernului ţării dumneavoastră este alta…

Este vorba despre guvern. Eu sunt european şi i-am transmis prim-ministrului că, dacă regulile sunt respectate, noi vom vota pentru.

I.M.I: Şi el a acceptat poziţia dumneavoastră?

E adevărat că lucrurile sunt influenţate în aces moment de ceea ce se întâmplă cu Italia, cu criza imigranţilor, dar nu este vorba de întreaga Europă.

I.M.I.: Am putea vorbi de o schimbare a poziţiei oficiale franceze?

Nu eu fac poziţia oficială a Franţei, dar eu le-am spus ce gândesc. Pentru mine e foarte clar. Şi veţi vedea că pe zi ce trece va deveni tot mai clar acest lucru.

O.N.: În acest caz, vedeţi un vot foarte clar în Parlamentul European pentru admiterea celor două ţări?

Bineînţeles. Bineînţeles… Va trece cu o mare majoritate. În cazul în care Comisia va face raportul aşa după cum ştiu, nu văd cum Parlamentul ar putea vota împotrivă. Ca de obieci, vor mai fi şi voturi împotrivă, dar aceasta este democraţia.

I.M.I.: Şi va fi acelaşi răspuns, pentru România şi Bulgaria…

Da. Acum câteva luni, când am fost în România, erau ceva probleme la frontiera dintre Bulgaria şi România. Domnul preşedinte Băsescu mi-a arătat că se lucra, că se instalau camere termice… dar să nu intrăm în detalii. Iar dacă asta s-a făcut, se poate proba. Şi preşedintele a demonstrat asta în faţa cancelarului Merkel şi a preşedintelui Sarkozy, în cadrul Consiliului.

(articol preluat: http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/VIDEO-Seful-Bruxelles-Elenei-BasescuIi_0_471553416.html)

puntea dintre Iad si Rai

Mai 30, 2011

Dan C. MIHĂILESCU | Ce mi se-ntîmplă
Muncit de draci, lucrat de îngeri

Cînd bunul prieten care-mi este, de vreo patru decenii, Costion Nicolescu m-a întrebat dacă aş fi de acord să-i însoţesc la Muntele Athos, pe post de cronicar, pe cîţiva pictori din iubitul grup „Prolog“ – trei meşteri (Constantin Flondor, Horia Paştina, Mihai Sârbulescu) cu ucenicii lor (Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu, Nicolae Badiu, George Mircea, Cristian Diţoiu), împreună cu Mircea Oliv şi „în regia“ lui Ionuţ Totu – am acceptat numaidecît. Instinctiv. Inconştient. Ba chiar sinucigaş (mental şi sufleteşte) aş zice.

De ce? Nu ştiu. Ar fi trebuit să-mi pun în prealabil o seamă de întrebări. Dacă eu, un om dotat cu aşteptări, motivaţii şi condiţii ce ţin de „dimensiunea turistică a existenţei“, ştiu ce va să zică un pelerinaj la locuri sfinte. Dacă păcătoşenia mea de om neînchinat la icoane, păgînia mea panteistă cu intarsii mistice poate înţelege sfinţenia, tragica, labirintica, minunata istorie a locului, supunîndu-se cu naturaleţe duhului ortodoxiei athonite. Dacă – insubordonabil, incontrolabil, instabil, coleric şi imprevizibil cum sînt – ştiu, sau măcar bănuiesc, la ce mă înham: era vorba de aproape două săptămîni de hagialîc, într-un loc fabulos, dar cu legi tainice şi aspre, în chip flagrant ostil hedonismului care mă caracterizează. Bicisnicul meu epicureism ar fi trebuit să se intereseze cum şi cît călătorim, cît, cînd şi cum mîncăm, cum (şi cîţi!) vom dormi în aceeaşi cameră, cum arată wc-urile, dacă avem sau nu curent electric, în ce măsură avem (sau nu) acoperire pentru telefonia mobilă, care sînt obligaţiile netrebnicilor civili în sacru-cazonul context ş.a.m.d.

Adevărul e că rar se poate găsi un tip mai inadecvat la un loc, mai antinomic faţă de un şir de situaţii cu specific atît de marcat, mai inconfortabil pentru echipă, mai agasant pentru oficialităţi şi mai surprinzător pentru sine însuşi, decît am fost eu acolo. Musai să-mi fac mea culpa în public pentru disconfortul şi iritarea produse unora dintre cei prezenţi.

DE ACELASI AUTOR
O jucărie toxică: „iepoca de aur”
Caligrafie, calofilie, kalokagathie (iaca poznă)
Alexandre Castaing şi cultura plăcerii
Lectură cu suprize dinspre Vintilă Horia
Pînă la 58 de ani, am intrat în biserică la vreo cinci nunţi şi tot atîtea botezuri. În total, cel mult 15 de ore de slujbă religioasă. Or, acum, am stat în biserică (mai mult în picioare, slujbele fiind, majoritatea, în greceşte!) cam 40 de ore numai în zece zile! M-am spovedit şi împărtăşit la şase ani (cînd, la Denii, m-am lovit cumplit cu scăfîrlia de colţul mesei şi am jurat că e pentru ultima oară cînd mă mai prind ai mei acolo), apoi la 23, înainte de nuntă, la Antim, în mai 1976, cînd am avut un dialog ameţitor cu părintele Sofian Boghiu – şi în sfîrşit acum, la schitul Prodromu, luat ca din oală, cu toţi dracii din mine, şi supus unei năprasnice limpeziri de sine cu anafură şi agheasmă. Turistic, din 1990 (cînd am ieşit prima oară din ţară) încoace, am fost un hiperalintat, fie oficial, fie particular, în hoteluri de trei, patru şi cinci stele, la Sibiu şi Budapesta, la Paris, Braşov, Lisabona şi Florenţa, la Viena, Cluj, Veneţia, Praga, Iaşi, Lille, Sinaia, Geneva, Belgrad, Zürich, Chişinău ş.a. cu halucinante mic-dejunuri suedeze care durau cîteodată şi două ore, cu papuci de catifea, frigidere bine garnisite, săli de baie ca-n gineceurile din Halima, sindrofii, chiolhanuri, degustări ş.cl…. pentru ca acuma să revin brutal, auster şi mizer, direct în constrîngerile stagiului militar din Bacăul verii lui 1977, în dormitorul comun (cu trei, şapte, paisprezece suflete), cu nopţi albe datorate celor zece mostre de sforăituri demonic-simfonice pe minut, cu două wc-uri la 20 de pîntece, cu numai două mese pe zi, la 8,30 şi la 18, durînd un sfert de ceas, cît predica, fără pic de carne (unica excepţie: o sardină de căciulă), cu şleauri de-o juma’ de metru pe drumuri de munte ameţitoare, cînd eşti buimăcit, storcoşit şi bulucit în camion ca un sac de cartofi, fără oglindă pentru bărbierit (după patru zile de neras, m-am ciumpăvit la perete: mă oglindeam pur şi simplu în zid, fericit că, în sfîrşit, am prins o chiuvetă liberă, numai cu apă rece, evident). Plus prima reluare din viaţă a closetului turcesc, după experienţa de la 11 ani, pe Şoseaua Viilor nr. 43!
Aş avea nevoie de harul demenţial al lui Andrei Pleşu, cînd îşi descrie robinsonada niponă a folosirii wc-ului ultrasofisticat, ca să pot descrie suita de uluiri, unduiri, umiliri şi poziţionări anale ca la şedinţele de tir, în urma cărora am ajuns să-mi împlinesc turceşte, într-o dimineaţă, biata nevoinţă matinală. Dacă grecii mai aveau nevoie de o răzbunare pe turcime, apoi îi asigur că perpetuarea întru penitenţă a respectivei maniere defecatorii face cît (anti)pledoariile a zece parlamente europene.

Muncit de dracii epicureismului, cum se face atunci că m-am întors mîndru şi senin, încercănat, dar împăcat? Se vede că, odată cu „cercările de către vrăjmaşul“, va fi ostenit întru îmblînzirea mea şi o anume lucrare îngerească. Ea va face, de bună seamă, obiectul unei cărţi care trag nădejde să apară spre sfîrşitul acestui an şi care va conţine, alături de jurnalul zburătăcirilor mele, mărturii ale pictorilor (meşteri şi ucenici), reproduceri, interviuri ş.a.
Ne-am început drumul către Aghion Oros (adică Sfîntul Munte: nimeni nu-i zice Athos!) vineri 29 aprilie, orele 19, şi am revenit în Bucureşti miercuri 11 mai, la 6 dimineaţa. Traseul: Ouranopolis-Daphni cu vaporul „Aghios Panteleimon“, Kaires (Careia) şi o noapte la mînăstirea Sf. Andrei, apoi vizite la Cutlumuş şi Kapsala, o noapte la mănăstirea Pantocrator, urmată de Karakalou şi patru nopţi la schiturile româneşti Lacu şi Prodromu, cu incursiuni la Marea Lavră, Iviron, Stavronikita şi – adevărat regal pour la bonne bouche – trei zile la mănăstirea Vatoped, urmate de alte două la Thessaloniki, pentru muzee, unde ghid ne-a fost Ioana Mircea, fiica lui Oliv, făptură de-o efervescenţă artistică greu comparabilă.

De-a lungul drumului, ca răsplată a Creaţiei pentru ostenelile din bisericile Creatorului, ne-am umplut de frumuseţile unei naturi pur şi simplu dumnezeieşti. Nu ştiam că Athosul are faima de-a fi „grădina Maicii Domnului“. Ei bine, totul parcă este anume crescut edenic, de la ameţitorul mariaj de munte şi mare, cu păduri de chiparoşi peste litoraluri de-nceput de lume, peşteri, culmi, cîmpuri de maci de-un roşu orbitor, cu irişi cît crizantemele, cu şerpi traversînd leneş potecile, broaşte ţestoase de-o seculară nepăsare şi ţipete nocturne de şacali, totul înecat divin în simfoniile ciripitului de rîndunele. Din copilărie n-am mai auzit şi văzut, ca aici, forfota nebună, îmbătătoare, a rîndunicilor. La Prodromu aveau şi cîte trei, patru cuiburi suprapuse, ba încă şi pe culoarele interioare dintre chilii zburătăceau de la intrare la ieşire, într-o veselire halucinantă. Să fii martor, într-o înfrigurată singurătate, al acelei jumătăţi de ceas dinainte de răsăritul soarelui, cînd toată suflarea micuţelor aripate îşi înalţă imnul de laudă către noua dimineaţă hărăzită de Dumnezeu, urmărind uriaşele fuioare de ceaţă valsînd au ralenti printre culmi – e ceva de nepovestit. Simţi efectiv cum îţi îngenunchează văzul şi auzul.

Despre oamenii care ni s-au dăruit acolo ca nişte faguri de miere o să încerc o umilă poveste săptămîna viitoare.

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Şi aşa mai departe? Viaţă literară IV: august 2008 – mai 2010

(articol furat: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/zi-cultura/articol/muncit-draci-lucrat-ingeri)

atentat la Istorie

Mai 30, 2011

Ceausescu a demolat cartiere, nesimtirea atenteaza direct la trecutul nostru…
Romania nu mai are bani pentru a-si apara istoria si trecutul…

Atentat la cultura şi istoria României – Muzeul Naţional de Istorie, în pericol de prăbuşire la cel mai mic cutremur

Muzeul Naţional de Istorie, poate una dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu ale României, a fost lăsat în voia sorţii de ani buni de către autorităţi. adevarul.ro vă prezintă, în exclusivitate, imagini inedite din interiorul Muzeului Naţional de Istorie a României.

O clădire cu o istorie de mai bine de un secol şi care adăposteşte “probabil cele mai importante mărturii istorice ale României, lucrări unice”, după cum însuşi afirmă directorul instituţiei, dr. Ernest Oberländer Târnoveanu, într-un interviu acordat adevarul.ro, se află sub risc seismic extrem de ridicat.

Din decembrie 2006, momentul când lucrările de reconstrucţie şi reabilitare au fost oprite la sub 40% din proiect, muzeul nu a mai primit nicio finţare, iar singurele expoziţii care pot fi vizitate sunt Tezaurul Istoric, Lapidariumul şi copia Columnei lui Traian. Totodată, pentru a mai atrage câţiva vizitatori şi pentru a mai aduna câte un bănuţ, instituţia organizeză frecvent în holul de la intrare diverse expoziţii şi este gazda unor târguri.

“În acest moment, clădirea aceasta aproape că şi-a încetat funcţionalitatea ca muzeu, fiind practic trei sferturi devastată. Spaţii care nu pot fi folosite, spaţii terminate pe jumătate sau o zecime, pe care nu le poţi folosi nici ca depozite şi nici ca spaţii de organizare pentru expoziţie”, precizează dr. Oberländer, de profesie arheolog şi expert în numismatică.

Construit între 1894–1899, pe baza planurilor arhitectului Alexandru Săvulescu (1847–1902), având drept sursă de inspiraţie Palatul poştelor federale din Geneva, clădirea a găzduit sediul Palatului Poştelor până în 1968. În 1970, în clădire a luat fiinţă primul mare Muzeu Naţional de Istorie a României (MNIR).

Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea ce documente vechi de şase secole sunt mâncate de mucegai la Arhivele Statului din Iaşi

Trecut deja prin două cutremure mari, cel de la 1940, respectiv 1977, imobilul, a cărui suprafaţă este de 20.000 mp, a intrat în lucrări de reconsolidare în anul 2002, după ce firma Romconstruct, patronată de omul de faceri Vasile Turcu, a câştigat licitaţia organizată de către Muzeul Naţional al Istoriei a României, aflat în subordinea Ministerul Culturii.

Un contract cu 14 acte adiţionale

Lucrările au fost sistate însă la sfârşitul anului 2006 din lipsa fondurilor şi a “intereselor politice”, după cum afirmă Vasile Turcu (foto), fost acţionar al echipei “Dinamo”.

Actualul director al instituţiei spune însă că “după aproape patru ani de lucrări s-a constatat că au fost încheiate 14 acte adiţionale a căror valoare însumată reprezenta mai mult de jumătate din valoarea iniţială a proiectului, ceea ce era ilegal. A fost un proiect început în 2002, probabil pornit cu ideea preconcepută că vom face acte adiţionale peste acte adiţionale”.

Întrebat despre valoarea proiectului, dr. Ernest Oberländer Târnoveanu susţine că nu a găsit date despre cost. “Cert este că suma plătită până în noiembrie 2006 depăşea cu 50% proiectul iniţial. S-a plătit 150% din valoarea proiectului şi în 2006 nu se vedea capătul proiectului, de aia s-a şi oprit”.

De partea cealaltă, Vasile Turcu susţine că în plan era vorba despre o finanţare de peste 20 de milioane de euro, din care s-au alocat numai circa 10 -15%. “Fiind de la buget, nu s-a specificat clar anul de terminare a proiectului”, a mai declarat pentru adevarul.ro patronul grupului Romconstruct, care a câştigat o serie de contracte cu statul, în special în vremea PSD-ului, pentru renovarea mai multor instituţii de cultură. Văzut de mulţi un apropiat guvernării PSD (2000 – 2004) şi un finanţator al partidului, Vasile Turcu a fost chiar decorat de către fostul preşedinte Ion Iliescu, în 2004.

CEC-ul, “ameninţat” de faţada MNIR în cazul unui cutremur

În urma lucrărilor de reconstrucţie şi reconsolidare, efectuate până în decembrie 2006, imobilul a fost restaurat în proporţie de sub 40%, însă clădirea a ajuns la un risc seismic cu mult mai mare decât la cutremurul din 2002.

“Partea care s-a restaurant, dinspre Strada Franceză cu Strada Poştei, este rigidă pentru că s-au turnat planşee noi din beton armat. În cazul unui cutremur, această parte se va lovi cu cea dinspre Calea Victoriei şi Str. Stavropoleos, care este elastică şi a mai fost afectată la cutremurul de la 1940. Cele două părţi se vor comporta ca doi berbeci care se lovesc cap în cap. Practic, acea parte are tendinţa să se dezlipească de restul clădirii, în mare parte şi din cauza solului şi a lipsei fundaţiei. Este vorba despre partea din zona Tezaurului şi holul de la intrare”, afirmă directorul MNIR.

Totodată, în cazul unui cutremur “nu tocmai mare”, faţada imobilului va cădea peste CEC, o altă clădire istorică de pe Calea Victoriei.

Fundaţie şi planşee din gunoi şi cărămidă

Principala problemă a Muzeului Naţional de Istorie a României o reprezintă fundaţia, care nu a fost înscrisă în proiectul de reconsolidare din anul 2002.

Fostul Palat al Poştelor a fost construit peste ruinele Hanului “Sfântul Constantin”, inaugurat în 1690, şi peste gunoaiele urbane rămase în urma incendiilor şi sesimelor care au lovit frecvent Capitala. Fundaţia imobilului este alcătuită doar dintr-un zid de cărămidă, amplasat pe un pământ instabil.

“Până în secolul al XIX-lea pe Calea Victoriei a curs un pârâu, care este şi acum acolo, dar acoperit cu gunoaie. Totodată, în urma săpăturilor arheologice am constatat că de când s-a construit Hanul ‘Sfântul Constantin’ şi până la 1880 depunerile de gunoi urban (cenuşă, moloz, chirpic) au fost de 3 metri. Frecvent, Bucureştiul a ars şi a fost distrus de cutremure. Se nivela şi se construia mereu peste”, afirmă dr. Ernest Oberländer Târnoveanu.

Directorul MNIR este de părere că “primul lucru care trebuia avut în vedere în 2002” era fundaţia, adăugând că nu au fost făcute nici studii profunde asupra clădirii, ceea ce a crescut “numărul surprizelor”.
“În plan figurează ziduri din cărămidă, dar în realitate sunt din paiantă. Totodată, s-a constatat, după începerea lucrărilor, că planşeele care în proiect figurează de 40 cm, în realitate, sunt de 1 – 1,20 m grosime. Şi la 1899, când s-a terminat clădirea, au fost probabil anumite ‘manevre’ ca antreprenorul să facă economie. El nu a mai evacuat gunoaiele din şantier şi le-a folosit drept umplutură în planşee, ceea ce a făcut ca această clădire să fie extrem de încărcată”, adaugă dr. Oberländer.

Geamuri de termopan într-o clădire care stă să cadă

Aripa muzeului dinspre Calea Victoriei are geamuri noi, deşi stă să cadă la primul cutremur. “În timpul procesului de reconsolidare, la multe ferestre a fost înlocuită lemnăria originală cu una de termopan, de o calitate dubioasă. Cea de la 1899 era din stejar, având o calitate remarcabilă. Doar trebuia curăţată şi vopsită…Cine va avea curiozitatea să viziteze muzeul va vedea că lucrările sunt de calitate foarte proastă. Materiale care erau pe listă nu au fost introduse, de la instalaţii sanitare până la reţeaua electrică. Ne-am lovit chiar astă vară de calitatea reţelei electrice. Trebuia să punem în funcţiune nişte aparatură donată de statul japonez în 2006 şi pe care dacă nu o puneam până în 24 martie nu mai puteam să o folosim. A trebuit să completăm reţeaua electrică din zona laboratoarelor, care nu era terminată, şi am constatat că în locul unui conductor, care să corespundă specificaţiei, era unul de jucărie – un fel de liţă pe care o foloseşti drept siguranţă. Imediat cum băgau ceva în priză se oprea totul”, afirmă dr. Oberländer.

De partea cealaltă, ing. ec. Florentina Preduţ, administratorul S.C. Romconstruct Holding S.A, susţine că au fost obligaţi să monteze tâmplăria “cu o anumită firmă” în urma “unui telefon primit de la minister (Ministerul Culturii n.r.)”.

“Dacă au văzut că nu am respectat lista de materiale, de ce mi-au plătit? Să vină cu dovezi, nu să facă afirmaţii dintr-astea”, mai spune Florentina Preduţ.

Muzeul de Istorie, în pădure la Brăneşti

Muzeul Naţional de Istorie a României are în prezent 680.000 de piese, iar o mare parte a lor se află în depozite care nu îndeplinesc standardele necesare.

“Noi nu credem că putem reabilita clădirea prea curând, iar valoarea patrimoniului cultural din interior este inestimabilă. După venirea mea la conducerea muzeului, în vara anului 2010, am pus problema achiziţionării unui spaţiu în afara oraşului pentru momentul când se vor relua lucrările de reconstrucţie, dar şi pentru situaţii de calamitate naturală sau de război.”, afirmă directorul MNIR.

Astfel, au avut loc discuţii cu Ministerul Apărării Naţionale pentru achiziţionarea a două terenuri: unul la Jilava, nu departe de penitenciar, iar un al doilea în pădurea Brăneşti, în apropierea autostrăzii A2.

“La Brăneşti este un avantaj pentru că există deja 12 construcţii foste depozite de muniţii care pot fi adaptate. De asemenea, spaţiul ar fi bun pentru construcţia unor depozite pentru toate muzeele din Bucureşti pentru că niciunul nu dispune de asta”, mai spune dr. Ernest Oberländer Târnoveanu, care visează şi la amenajarea unui “centru cultural important, un parc arheologic, istoric”.

Arheologul, specializat în numismatică, recunoaşte însă că decizia “ţine de politic, pentru că cel care dă banii este Guvernul”.

Totodată, ţine şi de “rezilierea contractului cu Romconstruct”, care nu s-a făcut nici în prezent de la decizia de sistare a lucrărilor, datată în 22 decembrie 2006.

“Cutremurul o să vină” nu numai cu dărâmături, ci şi cu incendii

Într-un an – doi “ar trebui să se facă ceva” pentru reluarea lucrărilor, subliniază dr. Ernest Oberländer Târnoveanu, adăugând că “nu este niciun secret: cutremurul o să vină în curând”.

În afara fundaţiei şi a problemei pereţilor, în cazul unui seism există şi riscul ca în vechiul Palat al Poştelor să explodeze reţeaua electrică.

MNIR stă “la nivelul cel mai de jos” la capitolul incendii. “Înainte de începerea lucrărilor am avut sisteme împotriva incendiilor şi efracţiilor care au fost eliminate şi nu au mai fost înlocuite. Noi aveam prevăzută o rezervă de apă, iar lucrarea nu a fost terminată. Practic, suntem la cheremul presiunii din reţeaua de stradă. Mai mult, din patru hidranţi câţi sunt pe plan, numai doi sunt funcţionali. Unul a fost distrus pe şantier, din cauza neglijenţei, iar altul se pare că a fost scos din funcţiune demult, l-am găsit la săpăturile arheologice. Putem spune că e o piesă de muzeu”, atrage atenţia directorul instituţiei care practic cuprinde întreaga istorie a României.

Din banii proprii, conducerea muzeului a încercat însă să utilize cei doi hidranţi pe care îi mai are, însă “fonduri pentru rezervoarele de apă nu există”.

Schela buclucaşă

Cine a mers pe Calea Victoriei în ultimii ani a putut vedea schela mare din lemn de la MNIR care stătea să cadă, în aşteptarea reînceperii lucrărilor de reabilitare şi reconsolidare. Schela a fost înlăturată, însă lucrările nu au mai reînceput.

“Cu fonduri exclusiv proprii am reuşit să dăm jos schela, iar cu oamenii noştri am scos mii de metri cubi de gunoaie de la subsol, toate inflamabile, care creau condiţii ideale pentru infecţii şi ciuperci care puteau mânca lemnăria cu totul”, a mai declarat pentru adevarul.ro dr. Ernest Oberländer Târnoveanu.

Gunoaiele din subsol proveneau fie din pereţi, fie din materiale care s-au degradat în urma mucegaiului şi a inundaţiilor produse după decembrie 2006, momentul încetării lucrărilor.

“Constructorul ne-a lăsat ferestre mari de 6-8 mp neprotejate pe timpul iernii, iar în iarna anului 2008 – 2009, din cauza frigului foarte mare, a plesnit instalaţia de încălzire, iar muzeul a fost inundat de sus până jos. Şi o parte din sălile pe care încă le-am fi putut folosi drept depozit sunt nepracticabile. În iarna asta am luat măsuri să acoperim geamurile cu ce am putut. Totodată, au tăiat tabla de pe acoperiş pe o bucată de un metru şi ceva şi au lăsat-o aşa. Acum am reuşit să reparăm, dar a plouat şi a nins ani de-a rândul în aripa nouă până la primul etaj”, mai spune directorul MNIR care lucrează în muzeu din anul 1980.

Vizitatori puţini

Dacă înainte de 1989 în Muzeul Naţional de Istorie a României intrau 300.000 de oameni, în intervalul cuprins între toamna lui 2009 şi primăvara lui 2010 au fost declaraţi doar 40.000 de vizitatori, deşi cu un an înainte se înregistraseră 90.000.

“Norma reală este la un vizitator plătitor să ai circa trei vizitatori neplătitori, dacă faci lunar expoziţii, conferinţe. Anul acesta la ‘Noaptea Muzeelor’ am înregistrat 20.000 de vizitatori, deşi cred că numărul a fost mai mare pentru că la un moment dat cei opt oameni ai noştri care distribuiau bilete nu au mai putut controla fluxul mare de vizitatori”.

Numărul redus de turişti se explică prin faptul că în muzeu poţi vizita doar Tezaurul Istoric, Lapidariumul şi copia Columnei lui Traian, dar şi pentru că nu se află pe lista circuitelor turistice internaţionale. “Vizitatorii străini sunt puţini, ei vin singuri sau pentru că au văzut site-ul”, precizează directorul MNIR.

Doar doi angajaţi la tezaur şi cabinetul numismatic

Nici la capitolul angajaţi muzeul nu stă bine. Din 2009 şi până în prezent numărul lor a scăzut cu circa 50 (plecări şi pensionări), ajungându-se la 143 de angajaţi.

“Sunt departamente întregi în care există patrimoniu de sute de milioane şi mai au 1-2 angajaţi, nici nu poţi face evidenţa gestiunii cu atât de puţine persoane. Mă refer aici la cabinetul numismatic care are peste 250.000 de piese şi tezaurul istoric, unde, din patru persoane, una s-a pensionat şi o alta este în concediu de maternitate… Nici la departatamentul de Relaţii cu Publicul, de care trag ca un vizitiu de nişte cai slăbănogi să alerge, nu stăm prea bine. Sunt conştient de asta, dar nici nu putem să lăsăm muzeul să iasă de tot din interesul public”, conchide directorul MNIR, dr. Ernest Oberländer Târnoveanu.

(articol preluat: http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Atentat_la_cultura_si_istoria_Romaniei_-_Muzeul_National_de_Istorie-in_pericol_de_prabusire_la_cel_mai_mic_cutremur_0_489551354.html)

George Orwell – 1984

Mai 30, 2011

Vocabularul C
Vocabularul C este un apendice al celorlalte două şi constă exclusiv din termeni ştiinţifici şi tehnici. Aceştia se aseamănă cu termenii ştiinţifici pe care îi folosim şi noi astăzi şi provin din aceleaşi rădăcini, dar, şi în privinţa lor, există aceleaşi preocupări pentru a-i defini cu stricteţe şi a le elimina semnificaţiile nedorite. Regulile gramaticale sunt aceleaşi ca şi în cazul cuvintelor din vocabularele A şi B. Foarte puţine cuvinte din vocabularul C pot circula în vorbirea de fiecare zi sau în limbajul politic. Fiecare om de ştiinţă sau tehnician găseşte toţi termenii de care ar putea avea nevoie în lista alcătuită pentru propria sa specialitate şi numai rareori i se întâmpla să aibă fie şi cea mai vagă idee – şi atunci numai cu totul superficial – despre termenii care apar pe alte asemenea liste. Cu excepţia câtorva cuvinte comune tuturor listelor, nu există un vocabular care să exprime funcţia Ştiinţei ca obicei al minţii sau ca mod de gândire, indiferent de ramurile ei. în realitate, nici nu există, în Nouvorbă, vreun cuvânt care să însemne „ştiinţă”: orice înţeles Pe care un asemenea prezumtiv cuvânt l-ar transmite este suficient de bine acoperit de termenul SOCENG. Din cele ce urmează, se va vedea că, în Nouvorbă, exprimarea unor judecăţi deviaţioniste este cvasi-imposibilă, dincolo de un nivel cu totul şi cu totul rudimentar. Bineînţeles că s-ar putea rosti erezii de un soi foarte brut, mai degrabă nişte blasfemii şi-atât. De exemplu, s-ar putea spune Fratele cel Mare este nebun. Dar o asemenea afirmaţie care, pentru o ureche bungânditoare, exprimă o pură aberaţie, nu poate fi sprijinită cu argumente logice, fiindcă lipsesc cuvintele necesare. Opiniile potrivnice SOCENG-ului nu pot fi întreţinute decât într-o formă vagă, neexprimată, şi nu pot fi numite decât în termeni foarte generali, care se învârt în cerc si înfierează grupuri întregi de erezii, fără ca, însă, condamnându-le, să le şi definească. Adevărul este că Nouvorbă nu poate fi folosită în scopuri neortodoxe decât traducând, în mod ilegal, unele cuvinte înapoi în Vechivorbă. De exemplu, Toţi omii sunt egali este o posibilă propoziţie în Nouvorbă, dar numai în măsura în care Toţi oamenii sunt roşcaţi este o propoziţie posibilă în Vechivorbă. Ea nu conţine nici o eroare gramaticală, dar exprimă un evident neadevăr – şi anume că toţi oamenii ar avea aceeaşi înălţime, greutate si, eventual, culoare a ochilor. Conceptul de egalitate politică nemaiexistând, cuvântului egal i-a fost eliminat acest sens secundar, în anul 1984, când Vechivorbă încă mai constituie mijlocul normal de comunicare, există primejdia teoretică de a-ţi aminti sensul iniţial al cuvintelor din Nouvorbă, pe care le foloseşti. Practic, însă, oricine stăpâneşte bine tehnicile dublugânditului poate evita cu uşurinţă acest pericol, iar în răstimpul câtorva generaţii, până şi posibilitatea unei asemenea deviaţii va dispărea cu totul. Cei ce vor creste având drept unică limbă Nouvorbă nu vor mai avea de unde să ştie că înţelesul secundar al cuvântului egal era odată „echivalent din punct de vedere politic”, iar al cuvântului liber era „neangajat intelectual”, la fel cum cei care nu au auzit niciodată de şah nu pot fi conştienţi de sensurile adiacente ale cuvintelor regină sau turn. în acest fel, multe crime şi erori vor deveni imposibil de comis, pur şi simplu pentru că nu vor purta nici un nume şi vor fi, prin chiar acest fapt, de neimaginat. Şi este de prevăzut că, o dată cu trecerea timpului, trăsăturile specifice ale Nouvorbei vor deveni din ce în ce mai pronunţate, că vocabularul ei se va restrânge din ce în ce mai mult, că semnificaţiile cuvintelor vor fi din ce în ce mai strict delimitate, iar probabilitatea ca acestea să fie întrebuinţate în alte moduri decât cele corecte va scădea neîntrerupt. Iar o dată cu înlocuirea totală si definitivă a Vechivorbei, va fi tăiată şi ultima legătură cu trecutul. Istoria a fost deja rescrisă, dar fragmente din literatura epocilor trecute mai supravieţuiesc ici şi colo, nefîind bine cenzurate; atâta timp cât omul î şi mai păstrează cunoştinţele de Vechivorbă, el are şi posibilitatea să le citească, în viitor, asemenea fragmente, chiar dacă, din întâmplare, ar mai supravieţui fizic pe undeva, vor fi de neînţeles şi de netradus. Este imposibil să traduci orice text din Vechivorbă în Nouvorbă, cu excepţia cazului în care se referă la ceva pur tehnic sau la vreo activitate foarte simpl ă de fiecare zi, sau dacă merge pe linia corectă de la bun început – dacă este deja bungândal, cum s-ar spune în Nouvorbă. Practic, acest lucru înseamnă că nici o lucrare scrisă pînă prin anul 1960 nu poate fi tradusă integral. Literatura pre-revoluţionară trebuie neapărat supusă unei traduceri ideologice, adică unor modificări nu numai de limbă, ci şi de conţinut. Să luăm, de exemplu, binecunoscutul pasaj din Declaraţia de Independenţă:
Considerăm aceste adevăruri ca fiind de la sine înţelese: că toţi bărbaţii şi femeile au fost creaţi egali; că ei au fost înzestraţi de Cel ce i-a creat cu anumite drepturi inalienabile; că printre acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii; că, pentru a garanta aceste drepturi, au fost instituite de către oameni Guvernele, a căror justă autoritate derivă din consensul celor pe care-i guvernează; că, ori de câte ori vreo formă de guvernământ devine destructivă faţă de aceste ţeluri, stă în dreptul oamenilor să o modifice sau s-o abolească şi să instituie un nou Guvern etc. etc
Ar fi absolut imposibil de redat acest pasaj în Nou vorbă şi, în acelaşi timp, de păstrat sensul iniţial, singura modalitate de a atinge măcar tangenţial acest dublu scop ar fi aceea de a pune semnul egalităţii între pasajul citat şi termenul crimăgândi. O traducere completă nu ar putea fi decât o traducere ideologică, prin care cuvintele lui Thomas Jefferson ar deveni un panegiric al conducerii totalitare.
O mare cantitate din literatura epocilor precedente se află deja în curs de transformare în acest mod. Din raţiuni de prestigiu, este bine să păstrezi amintirea unor personaje istorice, dar numai aducând realizările acestora pe aceeaşi linie cu filozofia SOCENG-uhii. Diverşi scriitori, cum ar fi Shakespeare, Milton, Swift, Byron, Dickens, se află în plin proces de traducere; odată această acţiune încheiată, scrierile lor originale, împreună cu orice altceva care mai supravieţuieşte încă, din literatura trecutului, vor fi distruse. Asemenea traduceri se fac, însă, lent şi anevoios şi nu se poate prevedea ca ele să fie definitivate înainte de primul sau chiar de al doilea deceniu .al secolului douăzeci şi unu. In plus, există şi mari cantităţi de literatură strict utilitară – manuale tehnice indispensabile şi altele – care urmează să fie tratate în acelaşi fel. Mai ales pentru a lăsa timpul necesar acţiunii preliminare de traducere a fost fixată adoptarea definitivă a Nouvorbei pentru o dată atât de îndepărtată cum este anul 2050.

(fragment preluat din roman)

Robert Kiyosaki

Mai 30, 2011

Robert Toru Kiyosaki (n. 8 aprilie 1947) este un investitor, om de afaceri şi autor american de literatură motivaţională. Kiyosaki este foarte cunoscut datorită seriei de cărţi motivaţionale Tată bogat, tată sărac. A scris 18 cărţi care s-au vândut într-un total de 26 milioane de exemplare. [1] Deşi la început a publicat pe cont propriu, ulterior, Warner Books, o divizie a Hachette Book Group USA, a preluat publicarea cărţilor lui, în prezent acestea apărându-i sub editura Rich Dad. Trei dintre cărţile sale, Tată bogat, tată sărac, Cadranul banilor şi Ghidul investitorului s-au aflat simultan în top 10 al celor mai bune cărţi vândute, clasament întocmit de Wall Street Journal, USA Today şi New York Times. Copil bogat, copil isteţ a fost publicată în 2001, din dorinţa de a-i ajuta pe părinţi să-şi familiarizeze copiii cu noţiuni financiare.
A creat de asemenea jocul didactic „Cashflow”, editat atât în varianta clasică cât şi software. Jocul cunoaşte 3 versiuni şi se adresează deopotrivă părinţilor şi copiilor. A scos numeroase casete audio şi discuri din seria „Rich dad”.

Biografie

Kiyosaki s-a nǎscut în India şi a crescut în Hawaii, fǎcând parte din a patra generaţie de japonezi- americani . Este fiul unui cunoscut cadru didactic – Ralph H. Kiyosaki (1919-1991). Dupǎ terminarea liceului Hilo High School, s-a înscris la Academia Americanǎ de Marinǎ Comercialǎ din New York, absolvind-o în anul 1969 cu gradul de ofiţer. Ulterior, în timpul Rǎzboiului din Vietnam s-a înrolat în Corpul de Marinǎ ca şi pilot pe elicopterele de luptǎ; a fost decorat cu Medalia de Aur. Kiyosaki pǎrǎseşte Corpul de Marinǎ în 1974 şi se angajeazǎ ca vânzǎtor de copiatoare pentru compania Xerox. In 1977, îşi înfiinţeazǎ propria-i firma care produce în premierǎ pe piaţǎ portofelele din nylon cu scai pentru surferi. La început compania a cunoscut un oarecare succes, dar ulterior a falimentat.Creaţiile sale au apărut în Runner’s World,Gentleman’Quarterly,Success Magazine,Newsweek şi chiar în PLayboy. La 47 de ani s-a pensionat,dar se ocupă în continuare de investiţii,în special în domeniul imobiliar. La începutul anilor ’80, Kiyosaki iniţiazǎ un alt business – producerea de tricouri pentru trupele de Heavy metal.[2] În 1995 ,a devenit cofondator al unei organizaţii internaţionale cu profil educaţional,care funcţionează în şapte ţări şi care şi-a propus iniţierea cursanţilor în arta afacerilor şi a investiţiilor.În calitate de specialist în educaţie,a vorbit de la cele mai importante tribune,la fel ca şi Og Mandino,Zig Ziglar sau Anthony Robbins. Intre 1996–1997 lanseazǎ Cashflow Technologies, Inc., companie care opereazǎ şi deţine marca Rich Dad. Este cǎsǎtorit cu Kim Kiyosaki; are o sorǎ, Emi Kiyosaki (este cǎlugǎriţǎ budhistǎ, adoptând numele monastic de Ven).
[modificare]Cărţi publicate

Robert Kiyosaki – Tată bogat, tată sărac. Educaţia financiară în familie
Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter – Cadranul banilor. Ghidul unui tată bogat pentru libertate financiară
Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter – Copil bogat, copil isteţ. Startul financiar în viaţă
Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter – Ghidul investitorului. Sfaturile tatălui bogat
Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter – Tânăr şi bogat. Cum să faci avere de tânăr, pentru totdeauna
Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter – Profeţiile tatălui bogat. De ce încă ameninţă cea mai mare prăbuşire bursieră… şi cum să te pregăteşti pentru a profita de ea!
Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter – Ce m-a învăţat tatăl meu bogat despre succesul financiar
Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter – Cine mi-a luat banii? Cum câştigă cei care se mişcă rapid
Robert Kiyosaki, Sharon L. Lechter – Afaceri interactive. Pentru oamenii cărora le place să-i ajute pe alţii
Robert Kiyosaki, Donald Trump – Why We Want You to Be Rich: Two Men – One Message

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_Kiyosaki)

CADRANUL BANILOR

N-ai nevoie de bani ca să faci bani
Nu este nevoie nici de educaţie superioara (diplome)

Mulţi oameni care au reuşit în viaţă au părăsit şcoala înainte de a obţine o diplomă de absolvire. Thomas Edison (General Electric), Henry Ford, Bill Gates (Microsoft), Steve Jobs (Apple Computer), Ted Turner (CNN), Michael Dell.

Atunci de ce ai nevoie?
Ai nevoie de un vis, de multă hotărâre şi fermitate, de dorinţa de a învăţa repede, de capacitatea de a-ţi folosi cum trebuie capacităţile şi de a ştii sigur cadranul care îţi va aduce averea.

Cadranul banilor
A – Angajat
L – Liber profesionist
P – Patron
I – Investitor

Diversele metode de obţinere a unui venit necesită mentalităţi diferite, capacităţi practice diferite, căi educaţionale diferite şi tipuri diferite de oameni.

„A” – ANGAJAT
Când aud cuvântul „siguranţă” sau „beneficii”, îmi fac o idee despre caracteristicile esenţiale ale unei persoane. Cuvântul „siguranţă” se foloseşte des ca răspuns la sentimentul de teamă. Dacă cineva simte o teamă, atunci nevoia de siguranţă este o expresie des folosită pentru cineva care provine mai ales din cadranul „A”. Când se pune problema banilor şi a unui servici, sunt mulţi oameni care nu suportă, senzaţia de teamă care apare odată cu nesiguranţa economică … de aici, nevoia de siguranţă. Cuvântul „beneficii” înseamnă că oamenii se aşteaptă şi la recompense suplimentare, clar menţionate în contracte – compensaţii bine stabilite, ca de exemplu asistenţa medicală sau un plan de pensii. Motivul principal este că vor să se simtă în siguranţă şi să vadă acest lucru scris negru pe alb. Nesiguranţa nu-i face fericiţi, siguranţa da. Ei gândesc aşa: „Eu îţi dau ţie asta … iar tu îmi promiţi să-mi dai asta în schimb”.

Vor să li se alunge sentimentul de teamă printr-un anumit grad de siguranţă, de aceea vor căuta siguranţa şi acorduri bine stabilite când se pune problema unei angajări. Sunt sinceri când spun: „Nu mă interesează atât de mult banii”. Pentru ei, ideea de siguranţă, este de multe ori, mai importantă decât banii.

Angajaţii pot fi preşedinţii sau paznici la o firmă. Nu e vorba atât despre ce fac, cât despre înţelegerea contractuală pe care o au cu persoana sau organizaţia care i-a angajat.

„L” – LIBER PROFESIONIST
Există oameni care vor să fie „proprii lor stăpâni”. Sau cărora le place „să facă un lucru pe cont propriu”, adică „cei care fac lucrul singur”.

În acest grup veţi găsi „profesionişti” cu o educaţie solidă, care şi-au petrecut ani de zile în şcoală, precum doctorii, avocaţii şi stomatologii.

Tot în grupul „L” sunt oamenii care au preferat să-şi continue educaţia decât să se rezume la învăţământul obligatoriu. Acest grup cuprinde vânzătorii cu comision direct – agenţii imobiliari, de exemplu – ca şi micii întreprinzători, precum proprietari de magazine cu amănuntul, cei care deţin curăţătorii, restauratori, consultanţi, terapeuţi, agenţi de turism, mecanici auto, instalatori, tâmplari, predicatori, electricieni, frizeri şi coafeze şi artişti.

Melodia preferată a celor din acest grup va fi „Nimeni nu face asta mai bine” sau „ Am făcut asta în felul meu”.

Persoanele care sunt proprii lor angajaţi sunt foarte adesea „perfecţionişti”, tari ca stânca. Vor întotdeauna să-şi îndeplinească treaba excepţional de bine. În mintea lor, sunt siguri că nimeni altcineva nu poate face lucrul respectiv mai bine decât ei, din care cauză nu au încredere în nimeni că ar putea să facă lucrul respectiv mai bine decât ei, că ar putea să facă ceva conform tiparului lor … tipar pe care ei îl consideră „cel corect”. În multe privinţe, ei sunt adevăraţi artişti, cu propriul lor stil şi propriile lor metode de a face lucru.

Şi de aceea îi angajăm. Dacă angajezi un neurochirurg, vrei ca respectivul să aibă o experienţă şi să se specializeze ani de zile, dar, mult mai important decât asta, vrei ca neurochirurgul să fie un perfecţionist. Acelaşi lucru se aplică stomatologului, coafezei, consultantului de piaţă, instalatorului, electricianului, avocatului sau instructorului. Tu, în calitate de client care angajezi pe cineva, vrei ca persoana respectivă să fie cea mai bună.

Pentru cei din acest grup, banii nu sunt cel mai important lucru în legătură cu munca lor, ci de a fi respectaţi ca specialişti este mult mai important decât banii. La angajare, cel mai bine e să le spui ce vrei să facă şi să-i laşi apoi singuri să-şi îndeplinească sarcina. Nici n-au nevoie, nici nu doresc să fie supravegheaţi. Dacă te amesteci prea mult, vor părăsi, pur şi simplu, lucrul şi-ţi vor spune să angajezi pe altcineva. Banii nu sunt primul lucru care îi interesează: independenţa lor, da.

Adeseori, când vine vorba despre bani „L”-ului tare nu-i place ca venitul lui – sau al ei – să depindă de alţi oameni. Cu alte cuvinte, dacă cei din cadranul „L” muncesc din greu, vor să fie bine plătiţi pentru efortul lor. Cei din acest grup nu agreează faptul că banii pe care îi câştigă să depindă de o persoană sau de un grup de persoane care nu muncesc tot atât de bine sau mult ca ei. Dacă muncesc bine, plăteşte-i bine. Ei sunt conştienţi că dacă nu muncesc cum se cuvine, nu merită să fie bine plătiţi. Când e vorba de muncă şi bani, ei sunt foarte independenţi.

Unul din defectele tipului „L” care are succes este că succesul înseamnă, pur şi simplu, mai multă muncă. Cu alte cuvinte, munca eficientă are drept rezultat şi mai multă muncă.

Dacă „A” – angajatul – reacţionează adesea la teama de a nu avea bani, căutând siguranţa „L”-ul reacţionează diferit. Persoanele din acest cadran răspund la sentimentul de teamă nu căutând siguranţa, ci preluând controlul asupra situaţiei şi rezolvând-o singuri. Când e vorba de teamă şi de risc, aceştia „apucă taurul de coarne”.

Acest grup întâmpină adesea dificultăţi când trebuie să angajeze pe alţii să facă ceea ce fac ei, pentru că, în mintea lor, nimeni nu se ridică la înălţimea aşteptărilor lor. Ceea ce îi face pe cei din acest grup să spună adeseori: „E greu să găseşti pe cineva de nădejde în zile noastre”.

De asemenea, dacă cei din grupul acesta instruiesc pe alţii să facă ceea ce fac ei, persoana nou instruită sfârşeşte adesea prin a-i părăsi ca să-i „lase să facă treaba singuri”, „să-şi fie proprii lor stăpâni”, „să facă lucrurile în stilul lor” şi să aibă şansa de a-şi exprima propria personalitate.

Mulţi din grupul „L” ezită să angajeze sau să instruiască pe alţii întrucât, o dată instruiţi, aceştia sfârşesc prin a deveni „concurenţa”, ceea ce îi face să trudească şi mai mult şi să facă treaba singuri.

„P” – Patron
Acest grup de oameni ar putea fi aproape opusul celor din „L”. Celor care le place să se înconjoare de oameni inteligenţi din toate cele patru categorii: A, L, P, I. Spre deosebire de „L”, cărora nu le place să delege pe altcineva să facă treaba (pentru că nimeni nu o face mai bine decât ei), adevăraţii „P” agreează acest lucru. Motoul caracteristic al celor din „P” este: „De ce să faci tu asta când poţi angaja pe altcineva s-o facă pentru tine, cineva care s-o facă şi mai bine?”

Henry Ford se încadra în acest model. După cum spun gurile rele, un grup de ziarişti, l-au acuzat că era „ignorant”. Au pretins că în realitate, nu ştia mai nimic. Ford i-a invitat în biroul său şi le-a propus să-i pună orice fel de întrebare vor, iar el le va răspunde. Ziarişti s-au adunat în jurul celui mai puternic industriaş american şi a început să-i pună întrebări.

Ford i-a ascultat, iar când a terminat cu întrebările, a întins, pur şi simplu, mâna după telefoanele după biroul său şi a chemat pe câţiva dintre asistenţii lui geniali şi i-a rugat să dea comisiei răspunsurile pe care le dorea. A încheiat prin a informa ziarişti că preferă să angajeze oameni inteligenţi, cu educaţie superioară, care să vină cu răspunsuri, pentru ca el să poată avea mintea liberă pentru sarcini mai importante. Cum ar fi, sarcina de „a gândi”.

Unul din citatele care i se atribuie lui Ford spune: „Gânditul este cea mai grea muncă din câte există. De aceea atât de puţini oameni se implică în asta”.

Există o ştiinţă a afacerilor şi a conducerii, ca şi o artă a afacerilor şi a conducerii. Mulţi oameni pot avea ori una ori alta, dar să fi un „P” plin de succes, ai neapărat nevoie să le ai pe amândouă. Pentru mine, ambele sunt studii de o viaţă … şi durează o viaţă. „Capacitatea de lider, este capacitatea de a scoate la iveală ce e mai bun în oameni”. „Cunoştinţele practice ale afacerilor sunt simple şi uşoare … partea grea e lucrul cu oamenii”

Diferenţa dintre tipul de afacere „L” şi „P”
Cei care sunt adevăraţii „P”, îşi pot lăsa afacerea un an sau chiar mai mulţi, iar când vor reveni vor găsi afacerea mai prosperă şi mergând mai bine decât atunci când au lăsat-o. În tipul de afacere „L”, dacă „L”-ul dispare unul sau mai mulţi ani, există riscul să nu mai aibă nici o afacere la care să se întoarcă.

Prin urmare, care este diferenţa? In cuvinte simple, „L”-ul deţine o slujbă, „P” deţine un sistem, sistem în care angajează persoane competente. „L”-ul este sistemul, de aceea, cei din cadranul „L” nu-şi pot lăsa afacerea. Cei care deţin o afacere de tip „P” se pot duce în vacanţă pe viaţă, pentru că ei deţin un sistem, nu o slujbă. Dacă „P” e în concediu, banii tot apar.

Ca să obţii succes ca „P” ai nevoie de:
· Deţinerea sau controlul sistemului
· Capacitatea de a conduce oamenii

Pentru ca persoanele din „L” să evolueze spre „P”, e nevoie să convertească ceea ce sunt şi ceea ce ştiu într-un sistem … iar mulţi nu sunt în stare s-o facă …. sau de cele mai multe ori, sunt prea legaţi de cadranul lor.

Personalitatea predispune oamenii la un anumit tip de comportament, indiferent de vointa lor. O poveste cu talc vorbeste despre o broasca si un scorpion care vroiau sa traverseze o apa curgatoare. Scorpionul o roaga pe broasca sa il ia si pe el in spate, dar broasca sta pe ganduri, temandu-se ca va fi intepata mortal. Vazand-o ca ezita, scorpionul o asigura ca este in siguranta, caci daca ar intepa-o, ar muri amandoi. Broasca accepta, il ia pe scorpion in spate si incepe sa inoate. Insa la mijlocul distantei, scorpionul o inteapa. Cu ultima suflare, broasca intreaba: „De ce?”, iar scorpionul raspunde: „Pentru ca asta e natura mea”. Si mor amandoi.

Există idei noi în număr nelimitat, miliarde de oameni care au de oferit produse sau servicii, milioane de produse, dar numai un număr restrâns de oameni ştiu cum să construiască sisteme foarte bune de afaceri.

În ceea ce îi priveşte pe cei din cadranul „L”, când se pune problema să încredinţeze o treabă altei persoane, gândul lor logic sună cam aşa „O s-o fac mai bine eu singur”.

Acesta e unul din motivele pentru care multe din afacerile iniţiate de cei din „L” sunt afaceri de tip familial. Sentimentul de încredere e mai mare în familie. Pentru ei, „sângele apă nu se face”.

„I” – INVESTITOR
Investitorii fac bani din bani. Ei nu trebuie să muncească pentru că banii lor lucrează pentru ei.

Cadranul „I” este terenul de sport al celor bogaţi. Indiferent de cadranul în care oamenii îşi produc banii, dacă speră să fie bogaţi într-o zi, trebuie în final, să ajungă în cadranul „I”. Doar în acest cadran banii se convertesc în averi.

Mulţi dintre noi au auzit că secretele averilor uriaşe sunt:
· TAP – Timpul Altor Persoane
· BAP – Banii Altor Persoane

Bill Gates de la Microsoft n-a creat el un mare produs. El a cumpărat produsul de la altcineva şi a ridicat un sistem global puternic în jurul lui.

Pentru alţii, această activitate ar putea fi foarte dificilă … pentru că mulţi ţin cu dinţii de un cadran, de o mentalitate.

În cel mai rău caz, veţi afla de ce unii oameni muncesc mai puţin, câştigă mai mulţi bani, plătesc impozite mai puţine, şi se simt, din punct de vedere financiar, mai sigur decât alţii. E, pur şi simplu, nevoie să ştii din care cadran să eşti, şi când.

Acum câţiva ani, am citit un articol care spunea că majoritatea celor bogaţi obţin 70% din venitul lor din investiţii – sau din cadranul „I”, şi mai puţin de 30% din salarii – sau din cadranul „A”. Iar dacă sunt „A”, exisă şansa ca ei să fie angajaţi ai propriilor lor companii.

Când afacerea are succes trebuie concentrată atenţia pe creşterea activelor până în acel punct în care fluxul monetar provenit din ele să fie mai mare decât cheltuielile. Siguranţa o dau bunurile tangibile – proprietăţi imobiliare, acţiuni – care să producă un venit pasiv mai mare decât cheltuielile.

Definiţia averii
„Numărul de zile în care poţi supravieţui fără să munceşti (fără ca nimeni din familie să muncească) şi să-ţi menţii nivelul de trai”.

De exemplu: Dacă cheltuieşti pe lună 1.000$ şi dacă ai 3.000$ economisiţi, averea ta este de aproximativ trei luni sau 90 de zile. Averea se măsoară în timp, nu în dolari.

Mulţi medici spun că principala problemă a zilelor noastre este stresul, provocat de faptul că în pofida unei munci extenuante, nu ai niciodată destui bani. Principala cauză a bolilor este ceea ce el numeşte „cancerul portofelului”.

Oamenii investesc în educaţie. Educaţia tradiţională are un rol important, deoarece, cât ai o educaţie mai bună, cu atât sporesc şansele tale de a câştiga bani. Patru ani de facultate sa orice alt tip de învăţământ superior merită efortul şi este o investiţie excelentă, dar asta nu este suficient ca să te îmbogăţeşti.

Loialitatea şi conştiinciozitatea în muncă reprezintă o altă formă de investiţie – ca în cazul unui angajat care a lucrat o viaţă într-o firmă sau instituţie de stat. Drept recompensă, prin contract, persoana respectivă va primi o pensie pe viaţă. Aceasta este o formă de investiţie obişnuită în Epoca Industrializării, dar vetustă în Epoca Informaţiei.

Deşi se folosesc încă, aceste programe de pensie au devenit, oficial, vetuste. Ideea ca o firmă să fie responsabilă pentru tine, ca pensionar, Iar guvernul să strângă banii pentru necesităţile tale prin programele de pensii este închisă, care şi-a pierdut viabilitatea.

Majoritatea oamenilor pun bani deoparte în contul de pensie, sperând că, la vremea pensionării, vor obţine mai mulţi bani decât au economist.

De ce nu există mai mulţi investitori?
Cadranul „I” este cadranul în care câştigi cel mai mult, munceşti mai puţin şi plăteşti mai puţine impozite. Atunci de ce nu există mai mulţi investitori? Pentru aceleaşi motive pentru care mulţi oameni nu încep afaceri pe cont propriu. Totul se poate rezuma la un singur cuvânt: „risc”.

Teama aceasta de a nu pierde banii împarte investitorii în patru mari categorii:
1. Cei cărora nu le place riscul şi nu fac, în consecinţă, nimic decât să meargă la sigur, păstrându-şi banii în bancă
2. Cei care predau sarcina de a investi banii altcuiva, unui consultat financiar sau unui administrator de fonduri mutuale
3. Cei care joacă jocuri de noroc
4. Investitorii

Diferenţa dintre un jucător şi un investitor este următoarea: pentru jucător, a investi este un joc al întâmplării, pentru un investitor, a investi este un joc al inteligenţei. Iar pentru cei care îşi preda altora banii ca să-i investească, a investi este, cel mai adesea, un joc pe care nu vor să-l înveţe. Important pentru această categorie este să-şi aleagă cu multă grijă consultantul financiar.

Astăzi, toată lumea trebuie să meargă la şcoală ca să înveţe cum să obţină o slujbă bună, dar, în acelaşi timp, trebuie să ştim şi cum să investim, iar cum să faci o investiţie nu se învaţă în şcoală.

Una din reminiscenţele Epocii Industriale este că prea multă lume depinde de guvern pentru rezolvarea problemelor lor. Prea mulţi au ajuns să depindă de guvern ca să elimine riscurile cu care e confrunţi în viaţă. Începutul Epocii Informaţiei marchează sfârşitul marelui guvern aşa cum îl ştim.

Nu ne mai aflăm în acea epocă. Timpurile s-au schimbat. Problema este că ideile multora nu s-au schimbat.

În Epoca Informaţiei, expresia „departe de casă” nu va însemna o altă ţară care este paradisul impozitelor … ci va însemna „spaţiul cibernetic”. Epoca Informaţiei ne cere să devenim cu toţii mai independenţi şi să începem să ne maturizăm.

Oamenii care îşi asumă riscul schimbă lumea. Puţini oameni s-au îmbogăţit fără să rişte.

Marele secret este acesta: ca să fii liber din punct de vedere financiar nu ai nevoie nici de bani, nici de o educaţie solidă. Nu e nevoie nici să rişti. În loc de toate acestea, preţul libertăţii se măsoară în vise, dorinţă şi capacitatea de a surmonta dezamăgirile pe care la întâlnim cu toţii de-a lungul drumului. Eşti de acord să plăteşti preţul?

Unii sunt preocupaţi de siguranţa serviciului, iar alţi, mai mult de libertatea financiară.

De ce caută oamenii siguranţa serviciului
Primul motiv pentru care oamenii caută siguranţa slujbei este că aşa sunt învăţaţi, la şcoală şi acasă.

Milioane de oameni continuă să urmeze acest sfat. Mulţi dintre noi au fost „programaţi”, din primele zile ale existenţei noastre, să se gândească mai degrabă la siguranţa slujbei decât la siguranţa sau libertatea financiară.

Asta se întâmplă când munceşti conştiincios şi ai succes pe partea stângă a Cadranului. Succesul aici îţi aduce timp din ce în ce mai puţin şi puţini bani.

Inteligenţa financiară nu constă atât de mult în câţi bani faci, ci cât timp îi păstrezi, cât de mult muncesc banii pentru tine şi câte generaţii asiguri cu ei.

Ştiu că mulţi caută libertatea şi fericirea. Problema este că mulţi oameni n-au fost instruiţi să muncească conform cadranelor „P” şi „I”.

Să faci ce ştii, singur

„A”-ul devine „L”
Tot mai mulţi oameni au luat hotărârea de „a-şi începe propria afacere”, de „a face ce ştiu, singuri” şi de „a fi propriul lor şef”.

După părerea mea, a fi „L” poate fi recompensatoriu, dar şi foarte riscant. Cred că „L” este cel mai dur cadran. Şansele de a eşua sunt foarte mari. Şi dacă reuşeşti, succesul e şi mai rău decât eşecul. Asta deoarece, dacă ai succes, vei munci ca „L” mai mult decât dacă eşti „A”, „P” sau „I” … şi vei trudi aşa timp îndelungat, atâta timp cât vei avea succes.

Motivul pentru care „L” munceşte cel mai mult este pentru că ei fac parte din categoria celor care sunt „şi bucătar şef şi cel care spală vasele”. Ei trebuie să efectueze şi să poarte răspunderea pentru toate activităţile care, într-o mare firmă, sunt îndeplinite de mulţi directori şi angajaţi. „L”-ul începător răspunde, de obicei, la telefon, plăteşte facturile, dă telefoane ca să-şi vândă produsul, încearcă să-şi facă publicitate cu un buget mic, se ocupă de clienţi, face angajări, concediază angajaţii, ţine locul angajaţilor când aceştia lipsesc, discută cu perceptorul, se ceartă cu inspectorii guvernamentali, şi aşa mai departe.

La scară naţională, 9 din 10 astfel de afacerişti eşuează în primii cinci ani, iar 99 din 100 dintre micile afaceri dispar, categoric în primii 10 ani.

Poate de aceea speranţa de viaţă a doctorilor şi avocaţilor este mai mică decât a celorlalţi. Media lor de viaţă este de 58 de ani. Pentru toţi ceilalţi, este 70.

De ce cei bogaţi plătesc puţine taxe pe venit?
Simplu: pentru că nu-şi câştigă banii ca salariaţii. Cei foarte bogaţi ştiu că modul cel mai bun de a evita, legal, plata taxelor, este producerea venitului în sectoarele „P” şi „I”.

Cunoaşterea înseamnă putere … tot ce trebuie să facă este să aştepte să apară ocazia de a-şi folosi cunoştinţele, şi vor avea apoi şi banii.

În loc să pui banii pentru pensie într-un cont şi să speri că totul va fi bine, investeşte-i. Oamenii se simt încrezători când au cunoştinţele necesare atât ca investitori, cât şi ca salariaţi. La fel cum studiem în şcoală ca să avem un serviciu, vă sfătuiesc să studiaţi ca să deveniţi investitori profesionişti.

Drumul aceasta din „L” spre „P” este, cel mai adesea, cel urmat de marii antrenori, ca Bill Gates, de exemplu. Nu este cel mai uşor, dar, după părerea mea, este cel mai bun.

Chiar dacă nu ai mulţi bani, e important să investeşti în educaţia ta … pentru ca atunci când se petrece schimbarea, să fii mai bine pregătit s-o întâmpini. Să nu fii prins nepregătit şi plin de temeri.

Am cunoscut mulţi „P” plini de succes care şi-au vândut afacerile pe milioane de dolari, iar averea astfel obţinută li s-a urcat la cap. Înclină să creadă că dolarii pe care îi au sunt măsura coeficientului lor de inteligenţă, aşa că îşi face o intrare plină de măreţie în cadranul „I” şi … pierd totul.

Adevărul este că sarcina şefului tău nu este să te facă bogat.

Dacă îţi manevrezi banii cu înţelepciune şi înveţi cadranele „P” şi „I”, atunci când eşti pe drumul care te va duce spre o mare avere personală şi, ce foarte important, spre libertate.

Singura diferenţă dintre un om bogat şi un om sărac este ce face fiecare în timpul liber.

Adevăraţii investitori investesc în cei buni din cadranul „P”, care au sisteme stabile de afaceri. E riscant să investeşti într-un „A” sau „L” care nu cunoaşte diferenţa dintre sistem şi produs … sau căruia îi lipsesc calităţile de conducător.

Adevărul este că a investi înseamnă să ai capital şi cunoştinţele solide. Uneori îţi trebuie o grămadă de capital şi timp ca să acumulezi acele cunoştinţe. Mulţi investitori de succes au pierdut de multe ori înainte de a câştiga. Cei care reuşesc ştiu că succesul este un profesor prost. Înveţi din greşeli, iar în cadranul „I” greşelile costă bani. Dacă nu ai nici capital, nici cunoştinţele necesare, încercarea de a deveni investitor este o adevărată sinucidere financiară.

Eşecul este o parte a succesului
Cele mai multe lucruri pe care le învăţăm despre noi înşine sunt atunci când nu reuşim ceva … să nu te temi, deci, de nereuşite. Nu poţi avea succes fără să ai şi eşec … Oamenii care n-au succes înseamnă că n-au eşuat niciodată.

Adeseori oamenii rămân blocaţi în cadranul „L” în cursul călătoriei spre „P”. Asta se întâmplă mai ales pentru că nu elaborează un sistem suficient de puternic şi, în consecinţă, sfârşesc prin a deveni parte integrantă din sistem. „P”-ul plin de succes dezvoltă un sistem care va merge sigur, fără să-l implice şi pe el.

Majoritatea consultanţilor sunt în cadranul „L”. Lumea e plină de „L”-uri care încearcă să-ţi spună cum să fii „P” sau „I”. Fii atent la sfaturile care ţi se dau. Ţine-ţi mintea deschisă, receptivă, dar gândeşte-te întotdeauna din care cadran vine sfatul respectiv.

Conducătorii îşi consideră adeseori subordonaţii ca fiindu-le inferiori. Conducătorii trebuie să ghideze oamenii, care sunt, de multe ori mai inteligenţi decât ei.

Ca să înveţi despre toate sistemele necesare unei companii mari, ai nevoie de 10 -15 ani de lucru acolo, familiarizându-te cu toate aspectele afacerii.

Chiar şi cu un mentor sau cu ani îndelungaţi de experienţă, cea dintâi metodă este muncă intensă. Crearea propriului tău sistem necesită nenumărate încercări şi greşeli, costuri cu procedurile legale, şi hârţogărie. Toate astea se petrec în vreme ce tu încerci să-ţi formezi oamenii.

Cei care solicită bani pentru munca lor nu cunosc diferenţa dintre produs şi sistem.

Oricât mi-ar plăcea un proiect, produs sau o persoană, îi refuz dacă nu au experienţă în crearea şi conducerea sistemului afacerii.

(fragmente preluate de pe internet)

de la tinerete pan’la batranete…

Mai 30, 2011

Trei motive pentru care devii mai destept la batranete

Daca ai inceput sa albesti, ai si motive de bucurie: mintea umana se dezvolta pe masura inaintarii in varsta. De fapt, varsta de mijloc ar putea fi varful performantei cerebrale, potrivit unui volum publicat de Barbara Strauch, editor la New York Times.

1. Creierul se extinde

ro.wikipedia.org
Bazandu-se pe cele mai recente cercetari in domeniu, Barbara Strauch arata in „The Secret Life of the Grown-Up Brain: The Surprising Talents of the Middle-Aged Mind” (Viata secreta a creierului matur: Talentele surprinzatoare ale mintii la varsta mijlocie) ca teza conform careia capacitatea creierului s-ar diminua la varsta mijlocie este un mit.

In ciuda popularei conceptii conform careia pierdem mii de celule din creier odata cu inaintarea in varsta, cercetarile arata ca acestea continua sa se dezvolte pe parcursul varstei mijlocii (40 – 68 de ani), in special la nivelul invelisului neuronilor, numit mielina, care ajuta la stabilirea unor conexiuni in vederea dezvoltarii simtului de orientare.

Pentru dezvoltarea neuronilor, sunt recomandate exercitiile fizice, in special cele aerobice. Sportul imbunatateste circulatia sangelui, inclusiv la nivelul creierului, ceea ce contribuie la regenerarea celulelor din girusul dintat – o importanta zona a creierului pentru procesele de memorare si invatare -, dar si a altor neuroni, scrie MEDIAFAX.
Incercati sa faceti exercitii aerobice, inclusiv sa mergeti in ritm alert, timp de 30 de minute pe zi.

2. Este mai probabil ca acum sa folositi ambele jumatati ale creierului

http://www.flickr.com
Intelepciunea varstei mijlocii nu se datoreaza numai experientei, ci si unor schimbari la nivelul creierului. Spre deosebire de tineri, care tind sa-si foloseasca doar partea dreapta sau stanga a creierului, cei aflati la varsta mijlocie tind sa le foloseasca pe ambele. Astfel, ei pot judeca mai bine asupra unei situatii si desprinde mai repede concluzii.

Cercetarile arata insa ca la aceasta varsta cresterea nivelului de glucoza din organism, asociata cu procesul normal de imbatranire, duce la inflamatie, care afecteaza anumite parti ale creierului, precum girusul dintat, incetinind procesul cognitiv.
Ajutati-va mintea sa ramana agera reducand consumul de dulciuri si consumand alimente precum cartofii dulci si cerealele integrale, care combat cresterea glicemiei.

ste posibil sa ganditi mai creativ

en.wikiquote.org
Se poate ca lobul frontal, responsabil cu concentrarea, sa se micsoreze odata cu inaintarea in varsta. Acest lucru inseamna ca atentia va va fi distrasa mai usor si veti avea probleme cu amintirea unui nume.

Pe de alta parte, mai putina concentrare poate fi benefica, permitandu-va sa gasiti solutii mai creative la probleme. Studiile au aratat ca o minte mai putin concentrata poate fi mai creativa, deoarece este mai probabil sa faca legaturi intre idei ce nu par sa aiba vreo legatura unele cu altele.
Incercati sa practicati activitati care va solicita mental cel putin o data pe saptamana pentru a va mentine neuronii activi.
Studiile au aratat ca oamenii care au activitati de petrecere a timpului liber ce implica procesarea de informatii, precum lectiile de pian sau invatarea unei noi limbi straine, sunt de doua ori mai putin predispusi la Alzheimer decat cei care nu au astfel de preocupari.

(articol preluat: http://www.9am.ro/top/Incredibil/212913/Trei-motive-pentru-care-devii-mai-destept-la-batranete.html)