Arhivă pentru septembrie 8, 2011

No’Mads news…

septembrie 8, 2011
Reclame

Fericirile

septembrie 8, 2011

Unul dintre cei mai importanţi artişti plastici contemporani a fost „adoptat“ de un mare duhovnic
Pictor şi scenograf de succes: „Am crescut lângă părintele Papacioc“

Iuliana Vâlsan, pictor şi scenograf de succes, cu mai multe nominalizări şi un premiu UNITER la activ pentru decorul la „Herr Paul”, montare a regizorului Radu Afrim la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, l-a cunoscut încă de pe când era copil pe părintele Arsenie Papacioc – de curând plecat dintre noi – şi are o mulţime de amintiri legate de figura carismatică a marelui duhovnic.

Despre aceste preţioase amintiri din copilărie şi despre părintele Arsenie, vindecătorul de suflete şi trupuri, am vorbit şi noi cu Iuliana Vâlsan.

Ştiu că, pentru tine, părintele Arsenie înseamnă o parte din copilăria ta.

Iuliana Vâlsan: Părintele este, de fapt, o parte din viaţa mea şi un punct perpetuu de raportare. Oricând am de luat o decizie mă gândesc ce părere ar avea părintele şi ce sfat mi-ar da.

Cum l-ai cunoscut pe părinte?
I.V: Aveam vreo 5 ani şi eram bolnavă. Era ceva ce se pare că nu putea fi tratat de medicina tradiţională. Oricum, medicii nu mi-au dat de cap. Realitatea manifestării ei ca boală consta în faptul că nu-mi ajungea suficient aer la creier. Aşa că unii doctori îmi tratau polipii, alţii amigdalele, alţii aparatul respirator, fiecare trata câte un organ, dar ei nu vedeau boala în complexitatea ei. Era mai degrabă o maladie ce ţinea de sensibil, de suprasensibil, realitate celulară, de moştenire genetică, moştenire informaţională, tot ce ţine de energetic şi material în structura noastră umană. Şi atunci, mama, care este creştin-ortodox practicant, mi-a găsit terapeutul perfect – pe părintele Arsenie. Cum noi locuiam în Constanţa, drumul până la Mânăstirea „Sfânta Maria” de la Techirghiol era scurt, iar mama mergea acolo din 1976, de când a venit părintele Arsenie. Aşa că mânăstirea a devenit a doua mea casă. Părintele m-a adoptat din prima clipă şi chiar obişnuia să spună că sunt fetiţa lui.

Erau mulţi copii pe-acolo?
I.V: Da. Dar eu, fiind mai bolnavă, stăteam mai mult decât toţi ceilalţi care veneau în vizită şi plecau. Eu eram o prezenţă constantă. Şi părintele s-a apropiat ca un bun păstor de oaia cea mai chinuită, cea mai cu probleme, şi nu numai că m-a vindecat fizic, dar m-a şi format ca om. El mi-a acompaniat copilăria şi adolescenţa, aşa că atunci când am plecat la facultate, la Bucureşti, am simţit că primisem tot ce se putea de la el şi că din acel moment încolo mai rămânea să desăvârşesc eu munca părintelui cu mine. Trebuia să-mi duc viaţa pe cont propriu.

Ai simţit că ţi-a dat drumul în lume?
I.V: Da. Dar mai acut decât oricând am simţit asta acum, de curând, când părintele „a plecat”. A avut grijă să plece de-abia după ce şi-a văzut copiii spirituali formaţi. Eu mă gândeam mereu cu groază la „plecarea“ părintelui. Pentru că atâta vreme cât trăia mă simţeam în siguranţă, ca un copil care ştie că poate face orice prostie pentru că se va găsi mereu prim preajmă tata sau mama să o dreagă. Părintele Arsenie a fost mereu plasa mea de siguranţă. Acum simt însă că, deşi nu mai am sub mine o plasă de siguranţă, nici nu mai am nevoie de ea. Pentru că pe mine, în timpul vieţii sale, părintele m-a învăţat să zbor.

În tot timpul ăsta, de când ai venit la Bucureşti şi până la moartea părintelui, ai mai fost pe la el?
I.V: Da, dar mult mai rar. Am trăit un moment foarte emoţionant când, în 1993, m-am întors să-l vizitez de ziua lui. El era născut de Sfânta Maria Mare, pe 15 august, şi atunci era şi hramul mânăstirii. Am ajuns acolo, unde erau, bineînţeles, mii şi mii de oameni care veniseră la hram. Eu eram undeva amestecată prin marea aia de lume şi, cu toate astea, părintele m-a văzut sau m-a simţit. Cert este că m-a strigat pe nume în gura mare în mijlocul slujbei. A întins mâna către mine şi până nu s-a făcut cărare ca să ajung la el nu a mai spus nimic. Totul s-a oprit în jur, lumea s-a dat deoparte până am ajuns la el să-mi strângă mâna.

Când i-ai spus că vrei să dai la Arte Plastice, ce părere a avut?
I.V: El a fost, cred, cel mai fericit. Eu muncisem mult, fusesem olimpică la limba latină. Făcusem Facultatea de Litere, la limbi clasice, eram pregătită pentru o carieră de traducător din clasici când, deodată, spre surprinderea tuturor, am decis să fac Arte Plastice. Atunci când i-am spus părintelui de decizia mea pentru prima dată, mi-a povestit cum el în puşcărie, când era diăperat, desena. A fost momentul în care mi s-a arătat ca om, cu pasiunile lui.

Ţi-a arătat desenele lui?
I.V: Nu numai că mi le-a arătat, ci chiar mi le-a dăruit. Şi eu le păstrez ca pe cele mai preţioase daruri.

Înseamnă că ţinea foarte mult la tine. De ce l-ai vizitat atât de rar în ultimii ani?
I.V: Când am plecat eu, el era deja bătrân, foarte vioi, dar bătrân, şi am simţit că primisem deja atât de mult de la el încât ar fi fost un mare egoism din partea mea să nu las ca timpul cât i-a mai rămas să şi-l dedice altor oameni care aveau atunci mult mai multă nevoie de el. Eu am beneficiat mereu de el, ca un copil cu părinţii acasă. Dar erau atâţia copii orfani, să le spunem, care aveau nevoie de un părinte.

Şi totuşi, chiar şi tu, mai târziu, ai trecut printr-o boală teribilă. Ai avut cancer, dar te-ai vindecat. A doua ta tămăduire, cea de cancer, a mai avut vreo legătură cu părintele?
I.V: Da, evident, pentru că el îmi modelase în copilărie cred că până şi celulele. El mi-a format, prin credinţa pe care mi-a insuflat-o, un soi de mecanism de autovindecare.

Cu acest mecanism spiritual lucra şi asupra propriului corp?
I.V: Cu un an-doi în urmă, nu mai ştiu exact, când părintele a trebuit să fie supus unei operaţii pe coloană, medicii l-au avertizat că e posibil ca inima lui să cedeze dacă îi fac anestezie. Şi atunci, el le-a zis să-l opereze pe viu, să lase restul în grija lui. Chirurgii l-au operat, operaţia a reuşit şi chiar şi după externarea părintelui în tot salonul zile întregi a mirosit a mir.

Până la urmă, era şi el un om din sânge şi carne. Îşi arăta şi slăbiciunile trupeşti?
I.V: Da. Puţină lume ştie că el era surd şi purta aparat auditiv. Indiferent însă de faptul că nu auzea fizic, nu greşea niciodată la nivelul răspunsului. Îţi punea mereu, fără greş, diagnosticul perfect. Pentru că, de fapt, auzea şi vedea totul chiar dincolo de realitatea fizică. Îmi amintesc că eram la spovedanie şi mi-a fost ruşine să spun cu voce tare un păcat. Dar l-am spus în mintea mea. Şi atunci, părintele m-a pocnit cu crucea aia a lui mare de fier în cap. „Am auzit-o şi pe-asta”, a spus el şi mi-a mai dat o lovitură cu crucioul ăla.

Ce părere avea părintele despre călugării aceia morocănoşi care promovează mortificarea trupului?
I.V: Nu era niciodată de acord cu aceste lucruri. Ba chiar era de părere că este păcat să nu ai grijă de trupul tău. El se oprea din spovedit oamenii ca să mănânce, ca să doarmă. Dacă nu i-ar fi dat trupului său cele necesare, ar fi ars mult mai repede, s-ar fi prăpădit şi mulţi oameni ar fi rămas fără ajutor. În plus, nu-i plăceau călugării nespălaţi sau cei care făceau exces şi paradă de evlavie. Ţin minte că, pe cât era el de bun şi de cald de obicei, de cum vedea un anume aspirant la călugărie, începea să-l ocărască şi să-l alunge din mânăstire. L-am întrebat de ce se poartă aşa şi mi-a spus că omul acela îşi părăsise familia, că lăsase fără ajutor pe lume o nevastă şi doi copii şi că locul lui nu era la mânăstire, ci lângă ai lui, şi că aşa-zisa lui evlavie nu era altceva decât iresponsabilitate. Spre deosebire de alţi călugări foarte aspri, cum am găsit, de pildă, pe la mânăstirile din Moldova, părintele Arsenie avea o infinită înţelegere faţă de păcatele omeneşti, dar nu putea suferi evlavia ipocrită şi răutatea.

Care e învăţătura cea mai preţioasă pe care ţi-a dat-o părintele?

I.V: Să fii mereu prezent în viaţa ta, în fiecare clipă, şi să te bucuri de fiecare zi. Atunci când eşti prezent în spiritul şi-n trupul tău nimic rău nu ţi se poate întâmpla. Mi-a povestit de pildă cum la puşcărie, cei care nu cedau la anchetă erau puşi în nişte frigidere mari. Erau ţinuţi acolo de la câteva ore la o zi întreagă. Unii mureau, alţii cedau. Ei bine, pe părinte l-au ţinut două zile, iar el n-a murit. Văzând că nici după aceea nu se dezice de credinţa lui, l-au mai băgat încă o zi. A stat trei zile şi trei nopţi în frigider şi-mi povestea că avea grijă să nu adoarmă, se ruga necontenit şi se concentra să fie mereu prezent, mereu acolo, în trupul lui, conştient de fiecare clipă. El ştia că moartea va veni cândva, dar nu aşa. Nu concepea moartea altfel decât ca pe o trecere paşnică la Domnul, ca pe o plecare liniştită înspre lumină.

(articol preluat: http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/pictor-si-scenograf-de-succes-am-crescut-langa-parintele-papacioc-236837.html)

Succes Anamaria!

septembrie 8, 2011

Anamaria Marinca, într-un film SF, alături de Michael Nyqvist, vedeta seriei „Millenium”

Actriţa Anamaria Marinca va juca alături de Michael Nyqvist – vedeta seriei de filme suedeze „Millenium” -în lungmetrajul SF „Europa”.

Filmul „Europa” este regizat de Sebastian Cordero şi spune povestea unei echipe de şase astronauţi trimisă în prima expediţie umană pe unul dintre sateliţii lui Jupiter, informează screendaily.com.

Cel care semnează scenografia este Eugenio Caballero, care a semnat şi scenografia pentru „Labirintul lui Pan”, filmul regizat de Guillermo del Toro.

Filmările pentru lungmetrajul „Europa” vor începe în toamnă, la New York.

Anamaria Marinca şi Michael Nyqvist vor juca alături de Sharlto Copley, cunoscut pentru rolul din filmul „District 9”, şi de Daniel Wu.

Anamaria Marinca a devenit cunoscută la nivel internaţional datorită unor roluri din filme precum „Sex Traffic”, de David Yates (2004), pentru care a primit premiul BAFTA, în 2005, şi, mai ales, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu (2007), recompensat cu premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2007. Rolul Otilia din filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” i-a adus Anamariei Marinca, în 2007, premiul pentru cea mai bună actriţă a anului la Festivalul Internaţional al Filmului de la Stockholm, iar în 2008, premiul FIPRESCI pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul de la Palm Springs.

Anamaria Marinca a mai jucat în filmul „Cinci minute în rai/ Five Minutes of Heaven” (BBC TV), alături de Liam Neeson şi James Nesbitt, dar şi în „Hotel Babylon”, produs de BBC, şi în „Boogie”, de Radu Muntean. Actriţa a jucat, de asemenea, în „Furtuna/ Storm”, de Hans-Christian Schmid, lansat la Festivalul de Film de la Berlin, în februarie 2009, dar şi în „Contesa însângerată”, debutul în regie al lui Julie Delpy.

(articol preluat: http://www.mediafax.ro/cultura-media/anamaria-marinca-intr-un-film-sf-alaturi-de-michael-nyqvist-vedeta-seriei-millenium-8713513/)

femeia…eterna poveste…

septembrie 8, 2011

Cum ajunge în vârf o femeie politician. Lecţiile Elenei Udrea

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, scrie, joi, pe blog, că o femeie are două şanse de a fi promovată în politică: să facă parte din cercul potrivit şi să fie susţinută de o personalitate de la vârful partidului.

„Adevărul este că, într-un partid, se poate promova după două criterii: susţinerea pe bază de număr (apartenenţa la un grup politic important) şi susţinerea de către o persoană de la vârf. Iar acestea sunt singurele condiţii: fie că eşti bărbat, fie că eşti femeie; fie că eşti competent, fie că nu”, scrie ministrul, despre care presa a scris a fost promovată în politică de actualul preşedinte Traian Băsescu.

Elena Udrea explică şi de ce femeile au şanse mai mici decât bărbaţii să ajungă în funcţii de conducere. „Statistic, bărbaţii implicaţi în politică sunt mult mai mulţi decât femeile. Tot statistic, funcţiile de conducere ale partidelor sunt în majoritate ocupate de bărbaţi, iar nu de femei. Pe cale logică, şansele ca o femeie să atingă funcţii politice importante, fără să fie susţinute de bărbaţi, sunt destul de mici”, mai spune Elena Udrea, care ocupă funcţia de vicepreşedinte în cadrul PDL.

Democrat-liberala face referire şi la prejudecăţile cu care se confruntă femeile din politică, susţinâdn că dacă un barbat şi o femeie au aceeaşi traiectorie politică, femeia va fi infinit mai mult blamată de legăturile pe care le stabileşte decât bărbatul şi va avea de suportat atacuri, injurii şi calomnii. „În ceea ce priveşte politica, sunt poate femeia care a generat cea mai mare atenţie din partea presei şi a trebuit să mă confrunt, de-a lungul timpului, cu situaţii aproape neverosimile. Unele pozitive, cele mai multe negative. Ştiu, deci, cam care sunt comentariile pe care bărbaţii le fac atunci când se raportează la femeile-politician”, scrie Elena Udrea.

Ministrul consideră că şansa femeilor de a se remarca în politică este ca una dintre ele să ocupe o funcţie importantă, precum cea de premier, şef de partid sau chiar preşedinte.

„Prin excepţie, dacă o femeie, într-un moment, va accede la una dintre cele trei funcţii mai sus enumerate: Prim-ministru, Preşedinte sau şef de partid important. Acea femeie ar fi o deschizătoare de drumuri, cineva care arată că „da, se poate!” (un slogan politic celebru, construit special pe principiul anti-discriminării). Cred că asta ar încuraja implicarea femeilor în politică”, mai spune ea, după ce preşedintele Traian Băsescu îi îndemna pe democrat-liberali să-şi găsească o Margaret Thatcher.

(articol preluat: http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/cum-ajunge-in-varf-o-femeie-politician-lectiile-elenei-udrea-236993.html)

da cu petrolul cum mai stam?

septembrie 8, 2011

Acordul de explorare deţinut de OMV Petrom a fost prelungit de Guvern cu trei ani

Acordul de explorare deţinut de OMV Petrom (SNP) a fost prelungit cu trei ani şi vizează nouă perimetre terestre şi unul marin, în suprafaţă cumulată de 23.000 kilometri pătraţi, cu 30% mai puţin decât în înţelegerea iniţială, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

„Guvernul a decis să prelungească cu trei ani perioada de explorare din cadrul acordurilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare deţinute de Petrom-OMV. Vorbim, practic, de cercetările geologice de punere în evidenţă a hidrocarburilor. De asemenea, la renegocieri s-au redus zonele de explorare cu 30%”, a spus Ioana Muntean.

La rândul său, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi, a susţinut că la luarea deciziei de prelungire a acordului s-a avut în vedere „necesitatea suplimentării lucrărilor de cercetare” pentru punerea în evidenţă a hidrocarburilor.

În urmă cu două luni, Guvernul a decis ca perioada în care OMV Petrom are drept de explorare în perimetrul Neptun din bazinul Mării Negre să fie prelungită cu cinci ani.

(articol preluat: http://www.mediafax.ro/economic/acordul-de-explorare-detinut-de-omv-petrom-a-fost-prelungit-de-guvern-cu-trei-ani-8710566)

frica pazeste bostana…

septembrie 8, 2011

Valeriu Tabără: Suprafaţa terenurilor nelucrate s-a redus la 800.000 de hectare, faţă de câteva milioane în anii trecuţi

Suprafaţa terenurilor nelucrate la nivel naţional s-a redus în acest an la circa 800.000 de hectare, faţă de câteva milioane de hectare în anii trecuţi, pentru că s-a creat o anumită teamă de penalizare prin dezbaterea referitoare la legea pentru aceste terenuri, dar şi datorită valorificării mai bune a producţiei agricole şi plăţii la timp a subvenţiilor, a declarat miercuri ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

„Terenurile nelucrate, care în anii trecuţi se ridicau la câteva milioane de hectare, anul acesta şi prin dezbaterea care a avut loc pe această temă, poate şi o anumită teamă de penalizare, au coborât foarte mult, sub un milion, ajungând undeva la aproximativ 800.000 de hectare”, a spus ministrul Tabără.

El a arătat că proiectul legii privind penalizarea terenurilor care nu sunt igienizate este finalizat şi urmează să fie afişat pe site-ul Ministerului Agriculturii. „O punem în discuţie publică, urmează o abordare la nivelul Guvernului şi o vom promova”, a mai arătat Tabără.

Potrivit acestuia, proiectul legislativ urmăreşte instituirea unei penalităţi pentru proprietarii care nu îşi igienizează terenurile aflate intravilan şi extravilan, fiind aplicabilă şi persoanelor juridice şi fizice, publice sau private. AGERPRES

(articol preluat: http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/81322-Valeriu-Tabara-Suprafata-terenurilor-nelucrate-sa-redus-la-800000-de-hectare-fata-de-cateva-milioane-in-anii-trecuti.html)

educatie…needucata…sau „te fac doctor?”

septembrie 8, 2011

ZF Educaţia la raport: 17.700 de români şi-au pus titlul de „doctor“ pe cartea de vizită în ultimii cinci ani. Numai 10% îl meritau

România trece printr-o fază de restructurare a sistemului de învăţământ, iar unul dintre cei mai importanţi paşi ai acesteia îl reprezintă corelarea dintre competenţele şi poziţiile obţinute de către cei care lucrează în sistem.

Universităţile au devenit în ultimii ani cetăţi închise, în care promovările şi numirile în funcţie ale profesorilor se făceau după gradul de rudenie şi nu după numărul de lucrări ştiinţifice publicate la nivel internaţional. Exigenţele impuse în organizarea examenului de bacalaureat şi topul universităţilor reprezintă primele încercări majore ale Guvernului de a restructura sistemul de învăţământ şi de a pune în valoare competenţele şi rezultatele cercetărilor pe care le obţin cei care formează elita intelectuală a ţării.

Situaţia actuală din universităţi a scăzut interesul profesorilor români pentru realizarea de articole ştiinţifice care să fie publicate în reviste de specialitate recunoscute pe plan internaţional după stan­dardele ISI (insti­tu­ţie recu­nos­cută pe plan internaţional în domeniul monitorizării şi recenzării publicaţiilor ştiinţifice, care realizează un indicator folosit la constituirea unor prestigioase clasamente internaţionale ale uni­versităţilor).
Topul universităţilor româneşti, unul dintre cele mai controversate proiecte din Legea educaţiei, a readus în atenţie problema „fabricilor de diplome” în care s-au transformat instituţiile de învăţământ în ultimii ani: 17.743 de români au primit diplome cu titlul de „doctor” în perioada 2007- 2011, ceea ce înseamnă că, anual, pe piaţa muncii au ieşit peste 3.500 de tineri posesori ai celor mai înalte calificări oferite de învăţământul ro­mânesc.

„Deşi asis­tăm la o creştere exponenţială a numărului de absolvenţi de doctorat, problema nu o reprezintă numărul acestora, pentru că nu stăm foarte grozav din acest punct de vedere. Problema majoră este discre­panţa dintre numărul mare de români care primesc titlul de «doctor» şi re­zultatul muncii lor de cercetare. Cred că numai 10% din aceştia au lucrări ştiinţifice care au apărut în publicaţii internaţionale sau care au stat la baza unor brevete sau invenţii inedite”, este de părere Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei şi actual preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării din România.

Datele furnizate de re­prezentanţii Mi­nis­te­­rului Edu­­caţiei arată că anul trecut, 11.180 de absolvenţi ai pro­gramelor de masterat erau studenţi la doctorat, iar anul acesta vor fi scoase la concurs aproxiamtiv 3.500 de locuri pentru programele de doctorat.

Statul cheltuie 50 de milioane de euro anual pentru doctorate

Din bugetul Ministerului Educaţiei se alocă anual peste 400 de milioane de euro pentru finanţarea învăţământului superior, iar 12- 13% din această sumă (48 – 52 de milioane de euro) sunt desti­naţi finanţării programelor de studii doctorale.

Mircea Miclea admite că în SUA, de exemplu, numărul de absolvenţi de doctorat este de trei ori mai mare decât capacitatea de absorbţie a acestora în universităţi, unde majoritatea îşi doresc să lucreze.

„Cu toate acestea, 80-85% de absolvenţii de doc­torat din SUA au fă­cut cercetări publicate în lucrările de specialitate care au dus la inovarea unor produse sau tehnologii sau care au stat la baza dezvoltării unor brevete”, a spus Miclea.

Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru educaţie spune însă că noua lege a educaţiei va aduce o îmbunătăţire a calităţii programelor de doctorat.

„Am limitat la 8 numărul de studenţi la doctorat pe care îi poate avea un profesor conducător de doctorat, pentru a creşte calitatea cercetării. Până acum, numărul de studenţi la doctorat era nelimitat, însă nu se poate face cercetare de calitate cu 30-40 de studenţi”, a spus Miclea. Şi nu este singurul care crede acest lucru.

„Este adevărat că există un număr foarte mare de absolvenţi de doctorat ale căror cercetări nu au acoperire în publicaţiile internaţionale. Doctoratul este exact proba care dovedeşte unei persoane că este capabilă să producă ceva în domeniul ştiinţific care să poată fi preluat de alţii şi dezvoltat mai departe. Altfel, diploma de doctorat este doar o simplă hârtie”, spune Radu Purice, secretarul ştiinţific al Institutului de Matematică „Simion Stoilow” şi prorectorul Şcolii Nor­male Superioare din Bucureşti.

Primul top al universităţilor realizat de Ministerul Educaţiei arată că Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş- Bolyai” din Cluj, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Academia de Studii Economice sunt printre cele mai bune universităţi din ţară şi vor primi mai mulţi bani de la bugetul de stat pentru finanţarea programelor de masterat şi doctorat. „Este posibil ca această clasificare să crească calitatea absolvenţilor de doctorat, însă cel mai bun indicator rămâne, ca întotdeauna, angajatorul”, crede Ion Ciucă, di­rectorul Direcţiei Strategii şi Finanţare Instituţională din cadrul Ministerului Educaţiei.

Un sistem controlat de „puterea bătrânilor”

Principala consecinţă a acestei clasificări o reprezintă faptul că uni­versităţile din categoria cea mai bună (universităţile de cercetare avansată şi educaţie) vor primi mai mulţi bani de la buget pentru organizarea programelor de masterat şi doctorat, numărul de locuri pentru aceste programe fiind cu aproape 20% mai mare decât în anii precedenţi.

„La noi exista un fel de «putere a bătrânilor» în sistem, pentru că nu puteai ajunge conducător de doctorat dacă erai lector. Am scos criteriul vechimii în muncă şi l-am introdus pe cel al performanţei pentru cei care vor să ajungă conducători de doctorat, pentru că tinerii sunt mai motivaţi să realizeze cercetări de calitate pentru a promova ulterior. La universitatea Oxford, spre exemplu, conducător de doctorat poate fi şi un «junior lectu­rer»”, a adăugat Miclea.

Topul a fost realizat de experţi ai Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), ai Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) şi ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), precum şi specialişti din cadrul unei asociaţii internaţionale, Asociaţia Universităţilor Europene (EUA).

Evaluarea universităţilor s-a realizat pe baza unor criterii precum predarea şi învăţarea, cercetarea ştiinţifică, relaţia universităţii cu mediul extern şi capa­citatea instituţională.

Universităţile din categoria a doua (universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică) primesc finanţare pentru programe de masterat în valoare aproape egală cu cea de anul trecut, însă ministerul le va diminua numărul de locuri la doctorat. Cel mai slab cotate universităţi – cele centrate pe educaţie – primesc un număr mai mic de locuri la masterat şi numai pentru programele care au fost considerate de calitate. Pentru clasificare au fost evaluate peste 90 de unităţi de stat şi particulare.

Ministerul Educaţiei a stabilit ca în 2011 cifra de şcolarizare pentru ciclul universitar de licenţă să fie de aproape 63.000 de locuri, în timp ce pentru programele de masterat a alocat peste 35.000 de locuri. La doctorat sunt cele mai puţine alocări, de numai 3.500 de locuri.

Primesti automat un iPad 2 3G 16 GB conectat gratuit la internet mobil de la Vodafone timp de un an daca te abonezi acum la ZIARUL FINANCIAR si BUSINESS Magazin pe 3 ani.
Afla mai multe detalii aici.

(articol preluat: http://www.zf.ro/eveniment/zf-educatia-la-raport-17-700-de-romani-si-au-pus-titlul-de-doctor-pe-cartea-de-vizita-in-ultimii-cinci-ani-numai-10-il-meritau-8710892)