despre obiceiuri si oameni


O prezentare extraordinara a Romaniei de astazi! (o parte…)

Andrei Plesu, „Nu de moarte ma cutremur, ci de mahalaua ei” (Ion M)

Andrei PLESU
Nu de moarte ma cutremur, ci de mahalaua ei
Cînd spun „mahala” nu vorbesc din vîrful buzelor, ca unul care n-o cunoaste decît din carti. În copilarie, am petrecut ceva timp în Dudesti-Cioplea, astfel încît nu pot revendica cine stie ce distanta aristocratica fata de farmecele (picant-amarui) ale vietii de cartier marginas. Îmi aduc bine aminte de babele oarecum benigne care stateau cu orele la poarta si la bîrfa, de chiotele cîte unei neveste batute sau ale cîte unui betiv naravas, de sunetul zarurilor la jocurile de table dintre vecini, de difuzoarele cu muzica populara si, mai ales, de evenimentul înmormîntarilor: vizitarea iscoditoare a mortului, slujbele, caii mascati, pomenile, parastasele, doliul. Aveam senzatia ca toate la un loc faceau ca moartea sa fie un amestec sordid de pompa si mizerie, de durere si circ. Si tocmai de aceea, mi s-a parut, înca de timpuriu, ca unul dintre cele mai însemnate beneficii ale mutarii „în centru” consta în modificarea stilistica a moravurilor funerare. „În centru”, moartea e mai discreta, mai igienica, mai decenta.
Tapajul din jurul disparitiei lui Sergiu Nicolaescu a avut darul de a ma reazvîrli în atmosfera din mahalaua Dudestilor. Aproape toti cei implicati, rude, prieteni, colegi, politicieni, „popor” si, mai ales, gazetari au reusit sa transforme totul într-un nesfîrsit spectacol de prost-gust. Am vazut nenumarate specii de mitocanie, nerusinare, demagogie, grobianism, ipocrizie, ignoranta si sentimentalism gregar. Nu vreau sa vorbesc de rau natia româna, dar episoadele de acest tip ma umplu de rusine, de teama, de stupori rau-prevestitoare. Ce vremuri traim? Ce fel de oameni sîntem?
Stiam ca poporul nostru iubeste parastasele. Mai exact ca parastasul e, de regula, momentul în care defunctul începe sa fie apreciat. Pîna sa moara, oamenii nostri de valoare nu prea au parte de firitiseli (daca nu ajung, întîmplator, în pozitii de putere). Dar la catafalc, retorica admiratiei si a regretului se dezlantuie furtunos. Defunctului i se ridica, prompt, o statuie. Devine, brusc, un idol, o „personalitate” epocala, o mare figura a neamului, un „bun al poporului”, o stea. Pierdere ireparabila, mare creator, mare barbat, artist unic, vîrf de neatins. Dupa capul meu, Sergiu Nicolaescu a fost un abil mestesugar al cinematografiei comerciale. Si un abil scenarist al Revolutiei din decembrie 1989. I-au reusit tot felul de ispravi (mai putin obtinerea portofoliului de ministru al Armatei, pe care si l-a dorit imediat dupa „evenimente”). Nu stiu cum o fi fost ca amic, ca amant sau ca organizator al platourilor de filmare. Nu cred ca a fost un actor notabil (dezavantajat masiv de o voce prost timbrata), nici ca a fost o vedeta internationala, cu brevete tehnice care au uimit Hollywood-ul. Asta nu înseamna ca moartea lui nu e regretabila, ca nu merita o ceremonie funerara cuviincioasa, ca trebuia folosit pentru un dezmat mediatic scîrbos si cinic. Or, trei zile la rînd, toti moderatorii de televiziune, de pe toate canalele si toti invitatii lor au reusit sa atinga culmi de dejectie, de topenie agresiva, de mîrlanie obscena. În loc de îngropaciune, defunctul a avut parte de o indecenta „dezgropare” de „dedesubturi”: fii nelegitimi, iubiri „secrete”, turnatorii la Securitate, certuri conjugale, averi colosale, manevre politice oculte etc. Idolatriei bezmetice i s-a alaturat, simetric, demolarea „competenta”. Fireste ca orice regizor poate fi desfiintat „profesionist”, evacuat din dictionare si din stima publica. Ceea ce e greu de înteles e de ce pofta de a demola se declanseaza nemijlocit în prezenta cadavrului, de ce „analiza critica” are nevoie, pentru a se pune în miscare, de damful descompunerii. De ce nu lasam mortului un minim ragaz, de ce nu-i respectam, macar cîteva zile, dreptul la absenta? De ce ne grabim sa-l facem ridicol prin lauda prosteasca si bun de compatimit prin atac sîngeros?
Ar fi de facut un lung inventar al enormitatilor care s-au spus cu ocazia tristei împrejurari. Un caraghios oarecare a dezvoltat abundent tema cosciugului gol, o mica gloata, frustrata de opacitatea cosciugului închis, si-a exprimat furios dezamagirea prin huiduieli si strigate de protest (am înregistrat, uluit, cîteva portrete de „demonstranti” înfioratoare: guri strîmbe, maxilare înclestate, batrîne dezafectate, înamorate brusc de „marele om”, grimase felliniene, risipa de lacrima si raget s.a.m.d.), juristii au combatut fineturi legislative, medicii – fineturi sanitare, teologii si ateii – fineturi duhovnicesti. S-a pledat pentru dreptul la incinerare, dar si pentru interzicerea incinerarii, s-a admonestat Patriarhia pentru absenteism liturgic (ideea fiind ca regula pe care ti-o dai singur trebuie sa fie imediat acceptata de Biserica, dar ca Biserica n-are voie sa urmeze regula pe care i-o dau doua mii de ani de traditie). Deasupra tuturor, suveran, indispensabil, atotstiutor, infatigabil, a planat „domnul presedinte” Vadim Tudor, duios, pravoslavnic, prieten vechi si intim cu toata lumea (de la P.F. Teoctist la Razvan Theodorescu), sociolog vestit, fin depozitar de mici citate latinesti, mare cunoscator al datelor de nastere si de deces ale elitelor istorice europene. Un erudit. Un justitiar. Un metafizician. Bun cu poporul si cîinii, tovaras de glumite cu Capatos, necrutator si buruienos cu Marioara Zavoranu si cu politia care îi încalca sediul de partid.
Unii cred ca, în România, viata e o aventura, un parcurs plin de neprevazut. Saptamîna trecuta, am avut ocazia sa vedem cu totii cît de aventuroasa poate fi, la noi, moartea. E recomandabil sa o eviti.

material primit pe mail

Explore posts in the same categories: vorbe primite, vorbe-napoiate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: