cred Doamne…


Indoiala dezbina, credinta uneste!

Imi pare rau ca nu pot face mai mult pentru fratii mei, chiar daca traim timpul idoielilor. Punem sub indoiala valori si invataturi, pana si credinta; ramanem insa convinsi ca ceea ce facem este bine pana vom realiza ca modul in care traim distruge fara mila omul, si viata. Nu ne indoim de noi, de faptele noastre… Sau o facem prea tarziu!

Indoiala aceasta este „cancer” sufletesc si distruge tot ce este frumos si binecuvantat spre bucuria noastra, face metastaze si in mintea omului. Si astfel nu ne lasa sa judecam lucrurile dupa importanta lor, ci ne stimuleaza punctele sensibile care ne imping in pacate ce ne inrautatesc starea sanatatii. Desi incercam sa ne insanatosim cu forte din ce in ce mai slabe, parca ne simtim de cele mai multe ori ca si cum nu am fi facut tratamentul pentru a ne vindeca.

In toate clipele acestei vieti suntem sprijiniti in rugaciune, in neputinta, in durere, in bucurie, in incercari, in caderi, in familie, in relatiile dintre noi, in orice lucru este bineplacut Domnului, de catre slujitorii Lui. Cu cele vazute si nevazute; cu cele stiute si nestiute…

Biserica suntem noi toti, crestinii botezati dupa randuiala si invatatura Sfintilor Parinti. Ramanem membrii activi atata timp cat participam cu credinta si dragoste la toate randuielile avute: post, rugaciune, spovedanie si Impartasirea cu Sfintele Taine. Toata randuiala tinuta impreuna cu o „inima infranta si smerita” sunt spre sfintirea noastra!

Parintele Cleopa spunea ca: „doua armate are Biserica. Armata de geniu a Bisericii, adica monahii, care tin nestinsa sfanta rugaciune; si armata de front , adica preotii de mir. Ei sunt permanent cu poporul si stau toata viata in mijlocul lor”.

Am avut binecuvantarea – ca si multi dintre voi, sunt sigur – sa cunosc personal Slujitori Sfintiti care se jertfeau in fiecare clipa pentru sufletul necajit. Oameni ca si noi, dar care inaintea nevoilor lor au pus sufletul celui ce cauta pe Dumnezeu. Imi simt cuvintele sarace in a descrie dragostea cu care ne imbratisau, lepadarea de sine care-i calauzea si povetele ce parca ne-nviau inimile amortite. Au existat, exista si vor exista…

Mai mult decat atat, au nascut fii duhovnicesti ce incearca sa pastreze invatatura data lor prin modelul de viata vazut, ne-au invatat sa inmultim talantii incredintati, au mangaiat tristetea si au vindecat rana sufletului.

Este adevarat si marturisesc cu durere in suflet ca exista si slujitori care nu fac intru totul voia Domnului, care poate nu au inteles Taina Preotiei ca slujire, ci raman ancorati la gandul ca este un simplu serviciu prin care-si castiga existenta. Ma rog (sa ne rugam impreuna) ca Dumnezeu sa nu-si intoarca fata de la ei si sa-i lase fara ajutorul necesar pentru a se pocai.

„Cel ce-si vede pacatul este mai mare decat cel ce invie mortii” spunea Sf. Isaac Sirul. Il rog pe Dumnezeu mereu sa puna pacatul meu inaintea mea, caci altfel ma voi pierde si eu mai rau decat ceilalti; nu o fac din smerenie sau din mare masura duhovniceasca, ci sunt constient de faptul ca voi da socoteala de faptele mele, nu ale lor!

Exista oameni ce slujesc smerit, exista si cei ce merg la serviciu; exista oameni ce cred in Dumnezeu, dar suntem inconjurati si de necredinciosi; avem posibilitatea de a face binele, dar si raul… Faptele vadesc credinta, gesturile ne descopera gandurile si frumusetea este trasatura sufleteasca.

Biserica niciodata nu a asteptat sa i se multumeasca, Biserica-i o mama ce-si iubeste toti copiii, fie sunt cuminti, fie nu; de ce sa-mi jignesc mama?… Biserica suntem noi! De ce sa-mi intorc fata de la ochii ce se uita la mine cu drag?…

Bisericile sunt deschise, manastirile se roaga… toti intr-un gand se lupta ca tot ceea ce fac sa fie spre Slava lui Dumnezeu; chiar daca sunt bolnavi sau desconsiderati, cunoscuti sau necunoscuti, in taina sau la vedere, bucurosi pentru cei credinciosi sau suferind pentru nepasarea altora; stau mereu inaintea lui Hristos cerand luminarea mintii, sanatate, spor in viata, mantuirea tuturor…

„Binele creaza, raul distruge” ne spunea Pr. Galeriu, iar noi suntem chemati sa cream, sa gandim frumos, sa multumim si sa iertam pentru a indrepta…

Arhim. Siluan Visan

 

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/indoiala-dezbina-credinta-uneste-139541.html

Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: