lectii de viata…


De ce ar trebui ca Ministrul Agriculturii din Romania sa citeasca „Aventurile fratilor Coltea”

de Adrian POPESCUPublicat la: 26.02.2013 08:20 Ultima actualizare: 26.02.2013 13:38

Iarăş. Un sat înghesuit printre dealuri, de-a lungul Oltului, la distanţă egală (30 de kilometri) de Braşov şi Sfântu Gheorghe. Pe hartă e greu de găsit, chiar şi cu GPS-ul rişti să te rătăceşti – trebuie mai întâi să cauţi temeinic pe Google ca să dai de el. Administrativ, e în Covasna, ţine de comuna Hăghig, dar sătenii, vreo 250 de familii, sunt români în marea lor majoritate, nu puţini „imigraţi” aici după revoluţie, din Braşov, Sf. Gheorghe şi chiar din Bucureşti.

Şosea asfaltată ca-n palmă, electricitate, apă şi canalizare, case arătoase, aproape toate „ornate” cu antene parabolice TV, iar în mai fiecare curte sau la poartă – cu cel puţin o maşină, de la Matiz şi Logan până la ultimele modele de Mercedes sau Audi. Lipseşte – „din cauza reliefului, suntem într-o vale cu dealuri de jur împrejur, unde nu e semnal” – doar internetul, „când avem treabă pe net, ne luăm laptopurile şi urcăm pe dealul din spatele casei, unde putem prinde semnalul”. În schimb, surprinzător, telefonia mobilă funcţionează fără probleme, indiferent de reţea.

„Băştinaşi de-a treia generaţie”

Cei care îmi explică „treaba cu netul” sunt doi tineri ce se recomandă cu umor drept „a treia generaţie ai clanului Colţea în Iarăş „: Iosif Colţea, 25 de ani, şi sora sa Marinela, cu doi ani mai mare. El e deja însurat, soţia sa, Bianca – o brunetă de prin părţile Sătmarului, care i-a spus „da” după o lună de „şedere de probă într-un fund de sat de care n-a auzit nimeni” – i-a dăruit-o acum doi ani pe Miriam, iar în vară va mai aduce pe lume o fetiţă, pe care o vor boteza Marta. În schimbMarinela, sora lui, e încă „solistă” şi nici nu se grăbeşte cu măritişul, zice că nu i-a ieşit încă în cale ursitul şi n-are timp să umble să-l găsească, e ocupată până peste cap, de dimineaţă până seara. „Nici o grijă, că de asta n-are scăpare, când o fi să fie!”, o „consolează” într-un glas părinţii, Iosif Colţea senior (55 ani) şi soţia sa, Marinela Colţea (43 ani). Când o întreb despre generaţiile „clanului” în Iarăş, aceasta zâmbeşte subţire: familia ei e de-a locului de când se ştie, tatăl său l-a învăţat ciobănia pe cel care avea să-i devină soţ.

Soţii Colţea împreună cu fiica / Foto: Adrian Popescu

„De câteva ori m-a bătut şi cu biciul ca să bag la cap ce am de făcut, aşa că până la urmă m-am răzbunat şi eu, i-am luat fata de nevastă”, se veseleşte Colţea senior. Apoi mă lămureşte ce va să zică vorba copiilor cu „a treia generaţie”: prima a fost cea a socrilor săi – bunicii „juniorilor” – veniţi în Iarăş de la Bran după război, prin 1949-1950, „cu 36 de oi, două vaci roşii şi un măgar. Ăsta a fost tot bagajul lor”.

La început s-au tocmit paznici la ciurda satului şi şi-au dus zilele într-o colibă ridicată la marginea păşunii, unde le-a venit pe lume şi primul din cei zece copii – şapte băieţi şi trei fete – aşezaţi acum toţi la rostul lor, cinci în Iarăş, iar celalţi risipiţi prin ţară. După câţiva ani şi-au cumpărat o bucată de pământ şi şi-au făcut o casă „ca lumea”, cu acareturile trebuincioase, că începuseră să prindă cheag, după înfiinţarea CAP-ului deveniseră „brigadieri”: aveau în grijă o stână de vreo mie de oi, de care se ocupau împreună cu Iosif, al patrulea în ordinea vârstei, şi cu fraţii lui mai mari din „generaţia a doua”. Bineînţeles că, pe lângă oile CAP-ului, mai erau şi cele ale familiei, înmulţite an de an. „Când a venit revoluţia aveam peste 400 de capete”.

Rămas, după desfiinţarea CAP-ului, în 1990, fără leafa de „brigadier cioban” de 3000 de lei, „bani în mână, cam cât câştiga la vremea aia un inginer sau un profesor”, Iosif Colţea senior a continuat să-şi vadă de oierit, meseria îndrăgită de mic copil şi pe care nu s-a gândit nicio clipă s-o schimbe cu cea de mecanic auto şi şofer, deprinsă la profesionala pe care a urmat-o după terminarea celor opt clase de învăţământ obligatoriu. Încet, încet turma a sporit la număr – acum are 1200 de capete – iar gospodăria a crescut şi ea pe măsură: a cumpărat fostele grajduri ale CAP-ului, câteva zeci de hectare de pământ, trei perechi de cai, câţiva porci şi două vaci, înmulţite apoi, an de an, până la cele 100 de capete, câte sunt la ora actuală.

Când au apărut fondurile europene de preaderare, a mai adăugat un tractor, o remorcă şi un plug, a fost primul sătean din Iarăş care a „prins” o finanţare europeană nerambursabilă – 33.000 de europrintr-un proiect SAPARD. Între timp îşi ridicase şi o casă nouă, cu etaj, că îi veniseră pe lume cei doi copii, „a treia generaţie a clanului Colţea în Iarăş”. Cu diplome universitare în buzunar, aceştia nu s-au gândit însă nicio clipă să-şi facă un rost la oraş, ori să emigreze, s-au întors „la coada vacii”, în satul pierdut între dealuri în care au văzut lumina zilei.

Fraţii Iosif şi Marinela Colţea / Foto: Adrian Popescu

„Preot şi sociolog rataţi”

Când îi intreb de CV-uri, „juniorii” Colţea se recomandă mucalit: „un preot şi un sociolog, ambii rataţi”, apoi îmi „traduc”. Până la absolvirea studiilor la Liceul Ortodox „Dumitru Stăniloaie” din Braşov, Iosif Colţea jr. era convins că era hărăzit hainei preoţeşti, asemenea unuia dintre unchii lui, preot în Bran. Când să se înscrie însă la Seminarul Teologic, cum se aşteptau toţi ai săi, s-a „reorientat” brusc, spre uimirea tuturor.

„După cinci ani de liceu teologic eşti pus la o răscruce, la care te gândeşti: ‘Mă, decât un preot mediocru – vedeţi ce se întâmplă cu preoţi care fac tot felul de prăpăstii pentru bani, cu droguri şi alte alea – mai bine un agricultor de frunte’. Şi am ales să merg pe partea asta, să fiu un creştin practicant şi un agricultor cât se poate de bun”, mărturiseşte Iosif Colţea jr. Aşa că s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, la specializarea „Inginerie montană, biotehnologii vegetale şi protecţia mediului”, pe care a absolvit-o în 2011. După obţinerea licenţei, i s-a oferit posibilitatea să plece să muncească în Occident, dar a preferat să revină în Iarăş, unde tocmai îşi terminase de construit propria casă, la o zvârlitură de băţ de cea a părinţilor.

Fraţii Iosif şi Marinela Colţea / Foto: Adrian Popescu

„Am avut oferte din Danemarca şi Franţa, dar am zis că, dacă părinţii noştri au apucat să creeze ce au creat împreună, nu putem lăsa să se risipească, trebuie să continuăm noi şi să facem cel puţin cât au făcut ei”, explică Iosif jr., într-un glas cu sora sa Marinela, „sociologul ratat al clanului”. Cu diplomă în bună regulă, obţinută la absolvirea Facultăţii de Sociologie a Universităţii Transilvania din Braşov, la care se înscrisese imediat după terminarea liceului, „Teoreticul” de la Codlea.

Vestea că fiică-sa vrea să ajungă „ceva oloagă” nu l-a bucurat deloc pe „seniorul” Colţea, care ar fi vrut să o vadă cu o diplomă universitară bună şi pentru altceva decât agenţia de şomaj. Aşa că, pentru a-l mai îmbuna, în anul următor Marinela a devenit studentă şi la Facultatea de Agronomie din Bucureşti, pe care a urmat-o în paralel cu Sociologia, absolvind-o în 2009. Ca şi fratele ei, s-a întors în satul natal imediat după terminarea studiilor, deşi avusese şi ea câteva oferte de slujbe în ferme din Italia şi Danemarca. Dar, a preferat să revină „la vacile şi oile de-acasă”, de care se ocupă din zori şi până-n noapte alături de fratele, cumnata şi părinţii săi. Asta când nu e plecată la cursurile masteratului „la zi” pe care îl urmează la Cluj-Napoca, în domeniul industrializării produselor alimentare. Vrea să se specializeze în producerea brânzeturilor, are de pe acum pusă la punct reţeta unui caşcaval bio pe care va încerca să-l breveteze după absolvire şi să-l producă în fabrica de prelucrarea laptelui pe care speră că o va putea construi cu fonduri europene obţinute în cadrul proiectului „Tânăr fermier”.

Calvarul banilor europeni

În materie de bani de la Uniunea Europeană, familia Colţea a „bifat” în zece ani destule experienţe. Şi nu dintre cele mai plăcute, ba dimpotrivă, de cele mai multe ori obţinerea lor a fost şi este un adevărat calvar. Începutul l-au făcut părinţii, în 2006, cu cei 33.000 de euro obţinuţi prin proiectul SAPARD, pentru care „seniorul” Colţea şi consoarta sa au bătut aproape zilnic drumurile la Sf. Gheorghe şi la Alba Iulia, timp de vreo şapte luni.

Ulterior a venit rândul „juniorilor”. Primul proiect, în valoare de 25.000 de euro, l-au făcut în 2010, pentru amenajarea şi utilarea celor două grajduri ale fermei de vaci de lapte, pusă pe picioare în urmă cu trei ani şi care are acum 100 de vaci, din care 55 mulgătoare. Au primit deja 15.000 de euro şi speră ca, în cel mai scurt timp, să primească şi restul banilor, ca să poată plăti lucrările ce se apropie de finalizare.

Spre sfârşitul lui 2012, a urmat al doilea proiect, în valoare de 40.000 de euro, iar săptămâna trecută l-au depus pe cel de-al treilea, de 70.000 de euro, pentru cumpărarea de utilaje agricole. Speră ca până-n vară, cel târziu, să le fie aprobate. „Asta aşa, la modul ideal, că în realitate nu ştii niciodată de ce mai e în stare birocraţia noastră, tot timpul găseşte câte ceva ca să-ţi pună beţe-n roate. Şi încă pe partea cu proiectele mai e cum mai e, dar la subvenţii e jale, după ce că sunt mici, doar o treime din cât primesc fermierii din Vest, aştepţi de te usuci până vezi banii. E o discriminare strigătoare la cer cum sunt trataţi fermierii români în comparaţie cu cei din Vest. În Italia, de pildă, un fermier de talia mea primeşte 70.000 de euro subvenţie, pe când eu – doar 25.000. La oi, noi primim 9,5 euro pe cap de animal, dar cei din Occident capătă 50 de euro. Păi cum vine asta? Nu suntem şi noi stat membru UE, n-avem şi noi aceleaşi drepturi ca fermierii din Germania, Anglia, Italia sau Franţa?”, se întreabă cu amărăciune Iosif Colţea jr.

Pentru anul trecut, familia Colţea are de primit, „per total”, echivalentul a aproximativ 60.000 de euro „cu care s-ar descurca la limită, dar ar ieşi la liman”. Ferma lor de oi şi vaci a fost şi selectată într-un lot de şase ferme din Covasna luate la puricat de autorităţi. „Opt controale am avut anul trecut, şi de la Bruxelles au venit, nişte nemţi, să vadă ei personal ce şi cum, plus Curtea de Conturi din Alba-Iulia şi din Bucureşti, APIA Covasna şi Alba-Iulia, plus DSV-ul cu un supracontrol, au găsit totul în bună regulă, da’ bani ioc, n-am văzut încă nici un sfanţ”, adaugă juniorul Colţea. Şi nici nu ştiu când vor vedea, căci la toate „intervenţiile şi rugăminţile” lor, singurul răspuns a fost „Aşteptaţi, aveţi răbdare!”

Foto: Adrian Popescu

„Cheltuielile? 120% din venit!”

Răbdare au fermierii Colţea din belşug, dar ce te faci cu animalele, care n-au auzit cuvântul ăsta? Şi cu ciobanii şi ceilalţi angajaţi, care trebuie plătiţi „la fix”, altfel te lasă baltă când îţi arde buza mai tare. Şi nu sunt deloc ieftini, „dacă găseşti să angajezi un cioban cu o mie de lei pe lună, net, plus mâncarea şi ţigările, zici că ai făcut o afacere!”, spune Iosif Colţea jr. Vin apoi celelalte cheltuieli, „sufocante, pur şi simplu”, susţin la unison membrii clanului Colţea. Utilităţile, arenda şi chiriile pentru cele 650 de hectare de păşune şi teren cultivat cu plante furajere, hrana animalelor (borhot de bere şi de sfeclă de zahăr, furaje concentate etc.), seminţele, aratul, semănatul, recoltatul, ierbicidele şi îngrăşămintete, motorina, „toate costă, şi nu puţin, nu ţi le dă nimeni pe ochi frumoşi”. Ca să facă faţă, s-au întors la troc pentru terenurile luate în arendă. „Plătim în natură, toată brânza de la oi, plus încă vreo 200 de tone de grâu în fiecare an numai pe asta se duc”.

Până acum câţiva ani, mai scoteau ceva bani din vânzarea berbecuţilor, dar acum spun că şi cu asta „ies mai mult în pagubă”. „Anul trecut, am luat o plasă urâtă de tot, speram să-i vindem cu 10 lei kilogramul în viu, da’ cu greu am obţinut 7 lei pe kil, e un angrosist arab care are monopolul pieţei în România, eşti la mâna lui şi nimeni nu face nimic să-l împiedice să-şi facă de cap!”, afirmă cu năduf tânărul fermier. Noroc cu rudele şi prietenii, când sunt strâmtoraţi rău de tot – şi susţin că sunt mai tot timpul – îi împrumută cu bani, fără nici un fel de dobândă.

„Astă-toamnă, dacă nu era popa din sat şi o soră de-a mea să ne împrumute, n-aş fi putut intra în iarnă cu 50 de hectare de grâu semănate şi cu 250 de tone de borhot de sfeclă de zahăr pentru vaci, nu ştiu cum am fi ieşit cu ele în primăvară”, spune Colţea senior. Iar juniorul îl completează: „Pe lângă asta, avem aici de câţiva ani o chestie pe care comisarul european Cioloş vrea s-o facă acum la nivelul UE: fondurile mutuale, din care fermierii să poată împrumuta bani fără dobândă când au nevoie, urmând să-i restituie după vânzarea producţiei. E un fel de CAR, pe care l-am făcut la scară mică împreună cu nişte rude şi câţiva prieteni buni, e un ajutor teribil când îţi crapă capul că trebuie să scoţi 50.000 de lei până mâine, să faci o plată, şi n-ai de unde!”.

Foto: Adrian Popescu

Lipsa permanentă de lichidităţi pentru asigurarea hranei optime a animalelor, combinată cu preţurile mici primite de la procesatorii de lapte – 1,20 lei litrul de lapte de vacă şi 2,80 lei litrul de lapte de oaie – se reflectă şi asupra veniturilor. „Fiindcă n-am avut bani, cămara de furaje e săracă tare, avem cât ne trebuie doar din cele produse de noi – fânul şi porumbul siloz -, plus ceva borhot de sfeclă de zahăr. În schimb, n-avem nici de leac soia, şrot de floarea soarelui şi borhot de bere. Dacă am fi avut bani să le cumpărăm, am fi ajuns la o producţie de cel puţin 20 de litri de lapte la fiecare vacă, nu 12 litri, cât avem acum”.

Una peste alta, veniturile familiei Colţea se ridică anual la circa 100.000 de euro, dar ar putea fi cu cel puţin 50% mai mari „în condiţii normale”. „Adică, dacă am avea o piaţă de desfacere stabilă şi reglementată ca lumea şi pentru fermierii mici, ca noi, cu preţuri corecte, nu de batjocură, ca acum, şi cu subvenţii la nivelul celorlalte ţări din UE şi plătite la timp”, explică Iosif Colţea jr. Deocamdată însă, nu fac decât să contabilizeze paguba din câştig: „În mod normal, la un venit de 100.000 de euro pe an, ca al nostru, totalul cheltuielilor n-ar trebui să depăşească 80%. În realitate însă, cheltuielile reprezintă 120% din venit, practic nu facem decât să rostogolim de la un an la altul datorii de vreo 20.000 de euro. Noroc cu subvenţiile de la UE, chiar aşa discriminatorii cum sunt şi plătite din an în Paşti, dacă n-ar fi fost ele, n-am fi putut rezista, ar fi trebuit fie să vindem tot şi să ne luăm lumea-n cap, fie să ne mulţumim cu agricultură pe lângă casă, de supravieţuire. Bine că n-avem şi datorii la bănci, că atunci chiar am fi fost terminaţi!”, se mai plânge fermierul.

Foto: Adrian Popescu

Mesaje pentru ministrul Constantin şi comisarul european Cioloş

Când îi întrebi ce le-ar spune ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, şi comisarului european Dacian Cioloş, dacă s-ar trezi cu ei la uşă, „juniorii” Colţea nu stau mult pe gânduri: „He, he, am avea noi multe să le spunem! În primul rând că agricultura la noi e ca un bolnav la care vine un doctor care habar n-are de ce boală e vorba, da’ zice că-l vindecă imediat. Şi când iese pe uşă, vine alt doctor şi zice şi el că face şi drege. Dar nu face nimic nici unul, iar tu mori cu zile! Exact aşa e şi cu miniştrii, noi ne plângem, ne deschidem în faţa lor, le spunem ce ne doare, le oferim chiar şi soluţii, dar degeaba”.

1. Încep, apoi, să înşire, „pe lângă treaba cu lipsa pieţei de desfacere şi cu subvenţiile, de care v-am zis deja”: „Numărul unu – posibilitatea străinilor de a cumpăra, de la anul, terenuri agricole în România, ca persoane fizice. Păi, pentru un străin e un mizilic să plătească 1000 de euro pe hectar, pe când eu, mic fermier român cocoşat de datorii, de unde să scot măcar 3000 de lei să dau pe un hectar? Şi asta acum, că de la anul, când or să poată cumpăra şi străinii, preţurile or să crească, în mod sigur. Aşa că, în loc să mai pot cumpăra şi eu ceva pământ, să mă dezvolt, să ajung la 2000 de oi, să zicem, o să fiu nevoit să le vând, că n-o să am ce le da de mâncare. Din punctul ăsta de vedere, ungurii au fost foarte deştepţi, au zis clar: pământul Ungariei e bun naţional şi nu se vinde străinilor! La fel e şi în Italia, poţi să cumperi doar pământul de sub casă, dacă îţi iei casă acolo, în rest nimic, nici măcar un metru pătrat de curte sau grădină! Oare ungurii şi italienii nu sunt şi ei în UE, ca şi noi? Ce, noi suntem proştii Uniunii, am intrat în UE doar ca să poată străinii să ne cumpere pământurile? Asta e o problemă serioasă, de care şi ministrul Daniel, şi comisarul Cioloş ar trebui să se ocupe cu prioritate şi să o rezolve”, spun la unison fraţii Colţea.

2. „Doi – aducerea subvenţiilor la nivelul celor din ţările occidentale ale UE, dacă nu vor ca românii să devină doar consumatori de produse agricole din străinătate. Apoi, trebuie schimbată şi modalitatea de acordare, care e complet aiurea, dacă eu cumpăr, să zicem, o sută de vaci, mă înregistrez cu ele, plătesc impozit, da’ subvenţia pentru ele n-o primesc eu, ci fostul proprietar, că aşa zice legea, făcută în 2008 şi valabilă până în 2014.

3. Trei – schimbarea criteriilor de accesare a fondurilor europene prin programul ‘Tânăr fermier’, ca să fie cu adevărat un ajutor pentru creştere şi dezvoltare. Nu ca acum când, ca tânăr fermier, trebuie să ai pentru început cel puţin 600 de oi. Păi, de unde să ai 600 de oi când ieşi de pe băncile facultăţii, dintr-un tată lăcătuş-mecanic şi o mama bucătăreasă la oraş? Ca să nu mai vorbim de o altă anomalie: dacă tata are, să zicem, 4000 de oi şi-mi dă mie 600, restul trebuie să le lichideze, că nu putem avea amândoi oi în familie, ori el, ori eu!”, afirmă tinerii Colţea.

Foto: Adrian Popescu

4. Al patrulea aspect despre care i-ar atrage atenţia ministrului Agriculturii şi comisarului european român ar fi asigurările pentru animale şi terenuri. „De acord să fiu obligat să mă asigur, dar atunci statul să-i oblige şi pe asiguratori să mă despăgubească cu suma din contract, nu cu cât vor ei. În 2009, ne-a ars un grajd din ferma de vaci, de la un trăsnet. Aveam o asigurare de 140.000 de lei, cu ratele plătite la zi. Am primit doar 13.000 de lei despăgubire, nici 10%, şi asta cu mare greutate, după ce i-am ameninţat că-i dăm în judecată, că la început ne oferiseră doar 4.000 de lei”, îşi aminteşte Iosif Colţea jr.

5. Al cincilea lucru este impozitul agricol, reintrodus de anul acesta. „Sunt de acord că trebuie să se impoziteze, dar trebuia făcut un plan mai legat de realitate, nu cu norme făcute din cărţi, la teorie, de oameni care habar n-au de situaţiile concrete, de zi cu zi. Cică, dom’le, nu pierzi mult, că-ţi dau subvenţie! Da, numai că subvenţia o primesc abia la anu’, sau peste doi ani, şi asta doar dacă depun certificat fiscal că am datorii zero. Iar impozitul mi-l iei acum, dacă n-am de unde plăti, mă treci la datornici şi adio subvenţie, ba îmi mai iei şi majorări şi penalităţi de întârziere! Ar mai fi ele şi altele, dar astea sunt cele care ard cel mai tare, din punctul nostru de vedere, măcar ele dacă s-ar rezolva, ar fi cu adevărat extraordinar. Că până acum statul ăsta parcă a făcut anume politicile în agricultură ca să ne oblige să lăsăm totul baltă şi să plecăm din ţara asta unde vedem cu ochii!”.

Foto: Adrian Popescu

„Viitorul e aici!”

Cu toate greutăţile şi nemulţumirile, „juniorii” Colţea nu se gândesc însă nicio clipă să se dea bătuţi. „Uite că nu plecăm, să fie clar, suntem convinşi că viitorul nostru e aici, că putem trăi făcând ceea ce ştim şi ne place cel mai mult. Sigur, n-or să se schimbe lucrurile peste noapte, dar în 15-20 de ani şi în România traiul poate să fie la fel de bun ca în străinătate, dacă nu chiar mai bun, depinde numai de noi. Câtă vreme oamenii nu vor mânca alimente artificiale, făcute din plasmă sau chimicale, ci hrană naturală, din cereale şi carne adevărate, viitorul e şi aici, la ţară, într-un fund de sat, cum zic unii. Şi sunt deja semne clare că viitorul ăsta nu e doar o vorbă aşa, ca să ne dăm patrioţi, oamenii încep să fie tot mai atenţi la ce mănâncă, ei şi copiii lor, reorientarea spre alimentele naturale, sănătoase, este tot mai evidentă. Iar ăsta e încă un argument ca să te facă să gândeşti pozitiv şi să fii optimist, dacă eşti optimist, e imposibil să nu realizezi ce-ţi propui, cu condiţia să îţi doreşti din suflet, e poate cel mai important lucru pe care l-am învăţat de la părinţii noştri”, afirmă în încheiere cei doi fraţi.

Foto: Adrian Popescu

Foto: Adrian Popescu

Adrian Popescu este senior reporter al Ziarului Gândul

articol preluat:  http://www.gandul.info/reportaj/de-ce-ar-trebui-ca-ministrul-agriculturii-din-romania-sa-citeasca-aventurile-fratilor-coltea-10568596

Anunțuri
Explore posts in the same categories: atitudini, de prin ziare..., mi-a sărit în ochi, oameni care ne apartin, povesti de succes

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: