si ne iarta noua Tata


Cea mai buna reteta de post

Cea mai buna reteta de post o auzim citindu-se in biserici, in Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Nu e lunga si nici nu necesita multe ingrediente: „Daca veti ierta oamenilor greselile lor si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile. Iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre” (Mt. 6, 14-15). Aceasta reteta va ajuta sa cresteti in asemanarea cu Dumnezeu. Nu necesita mult timp prepararea ei, daca luam in seama ceea ce spune avva Alonie in Pateric: „De va voi omul de dimineata pana seara ajunge la masura dumnezeiasca!”.

Cei ce doresc viata vesnica intru fericire, trebuie sa incerce aceasta reteta. Dumnezeu daruieste celor care o incearca o putere dincolo de cea inteleasa in mod obisnuit. Iertarea nu-i usoara, e chiar imposibila atunci cand omul ramane la puterile sale. Numai cine nu a iertat, poate spune ca este usor sa ierti. De aceea, omul care nu poate ierta usor trebuie sa inceapa iertarea cu rugaciunea pentru vrajmasi.

De ce a legat Dumnezeu iertarea Sa de iertarea noastra? Pentru ca doreste ca omul sa fie partas vietii Dumnezeiesti. Trebuie stiut ca cine nu poate sa ierte, acela nu poate sa iubeasca. Si cine nu poate iubi pe oameni nu poate iubi nici pe Dumnezeu.

Cand ierti, salvezi relatia. Nu te mai certi, nu te mai manii si nu te mai enervezi. Te eliberezi de ura, de razbunare, de rautate. Esti in pace cu toti semenii. Ajungi prin har asemeni lui Dumnezeu – nu mai raspunzi raului cu rau. Esti deschis sa imbratisezi orice om. Devii in intregime daruire. Ajungi sa faci din inima ta o inima pentru intreaga creatie. Nu mai suporti sa auzi sau sa vezi nici cel mai mic rau in creatie. Asa intelegem de ce Sfantul Isaac Sirul se ruga cu lacrimi tot timpul nu doar pentru vrajmasii adevarului, ci si pentru animale. El marturiseste ca o inima iubitoare este inima care arde pentru toata creatia, pentru oameni, pasari, animale, duhurile rele, pentru toata creatura.

E o reteta pe care nu trebuie sa o incercam din cand in cand, ci in fiecare clipa. Considerati-o mana intinsa de Dumnezeu pentru indreptarea noastra.

Adrian Cocosila

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/cea-buna-reteta-post-139903.html

Anunțuri
Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: