poveste…


Sen Rykiu a ales ca loc de practica a ceremoniei ‘chashitsu’, cabana simpla de lemn si lut cu acoperis de paie, retrasa departe de agitatia lumii moderne. Calugarul de la schit, muncind ca sa traiasca o viata simpla si cautând progresul spiritual pare o imagine identica. O înclinatie spre contemplare, spre melancolie, o continua cautare a frumosului din imperfectiune, a ne-permanentului si incompletului care definesc viata în continua transformare, însotesc atmosfera unei ceremonii de ceai ca un abur care acopera câmpurile si padurea, dis de dimineata.

Drumul spre ‘chashitsu’ este un drum mitologic. Cabana este înconjurata de o gradina despartita în doua de un gard de bambus. Un simbol al separarii lumii spirituale de lumea obisnuita. Gradina, mereu umeda si impecabila, într-o maniera naturala opusa frumosului calculat, este presarata de pietre proaspat stropite care creaza un sens de drum dificil pentru a ajunge la locul unde are loc ritualul. Principiile Ying si Yang sunt la ele acasa. Totul este conceput pentru a satisface un echilibru spiritual.
Oaspetii sunt întâmpinati de gazda si, dupa saluturi, oaspetii se purifica fizic si spiritual prin spalarea mâinilor si clatirea gurii cu apa proaspata dintr-un bazin de piatra (chozubaki sau tsukubai) asezat în fata cabanei.
Unul câte unul oaspetii intra în cabana printr-o usa care îi obliga sa se aplece – un semn de umilinta si acceptare a unei experiente în care fiecare este egal si participa cu inima deschisa. În interiorul cabanei, o aroma purificatoare – ca tamâia în biserica româneasca -, o caligrafie pe perete în altar (tokonoma) cu o semnificatie spirituala, poate o floare proaspat culeasa de pe câmp si înca acoperita de roua, ceainicul susurând. Atât. În rest, liniste.
Gazda intra si saluturi de binete se schimba din nou. Este apoi servita o masa frugala, dar conceputa cu o meticulozitate si subtilitate apreciate numai de cunoscatori. Carbuni sunt adaugati pentru a întari focul si ceremonia prepararii ceaiului începe. Ceea ce începe este ca un balet. Un balet în care toti cunosc regulile, în care totul are o semnificatie, în care un gest incorect provoaca durere celui care îl vede, în timp ce un gest corect, dar adaptat personalitatii gazdei, provoaca surpriza si placere. Un concert unic, în care orchestra si dirijorul devin o singura entitate. Gazda serveste dulciuri pentru a compensa gustul usor amarui al ceaiului si pregateste ceai dens (koicha). Gesturile gazdei pregatind ceaiul fascineaza si provoaca transa. Koicha joaca un rol similar unei împartasanii. Toti beau din aceasi cana. Acesta este momentul culminant. Placerea evenimentului este prelungita: gazda prepara un ceai lejer (usucha). Unitatea emotionala si mentala este deplina. Un moment unic, o data în viata. Sa dam totul pentru reusita sa. Acesta este spiritul.
Pentru a atinge un astfel de nivel, ca si un pianist, este nevoie de un exercitiu continuu. Corpul învata arta pe care animalele în jungla o cunosc dar noi am uitat-o, respectiv mintea învata sa înceteze sa gândeasca provocata de evenimentele vietii cotidene si începe sa absoarba momentul în puritatea lui unica, într-un prezent continuu.
Ceremonia ceaiului s-a terminat. Prezentând saluturile de respect pentru gazda, pentru caligrafia din altar, pentru Buddha, oaspetii se reîntorc în liniste în cotidian. Toti stiu ca a comunica experienta este imposibil.

(poveste preluata: http://think.hotnews.ro/soga-sensei-maestrul-de-ceai.html)

Anunțuri
Explore posts in the same categories: trăgând cu ochiul la...alţii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: