judecata


P(a)rintii Bisericii

Noi, slujitorii Bisericii, am ajuns motiv de polemica. Unii ne acuza ca am uitat sa fim parinti sufletesti si ca am cam prins aere de printi fata de credinciosi. Altii ne recomanda intransigenta si demnitatea princiara in fata provocarilor contemporane, pentru a ne arata parinti fata de credinciosi. Ca atare, cum este mai bine?

In lumea noastra, printul este un mostenitor al imparatului. Motiv pentru care se si bucura de anumite privilegii. Daca mutam aceasta imagine in plan teologic, este usor de inteles ca orice cleric este un print al Imparatului Dumnezeu. Nicaieri Hristos nu s-a dezis de calitatea Sa de Imparat al Imparatiei Cerurilor. Iar clericii mostenesc Imparatia, prin hirotonie, devenind printi ai Imparatului Hristos. Dar niste printi aparte, deosebiti de cei lumesti. Caci trebuie sa ne reamintim despre smerenia Imparatului, denumita teologic chenoza. Intrupandu-se, Hristos isi lasa deoparte toata slava sa dumnezeiasca si se face om, asemenea noua, smerindu-se pana la moarte.

Smerirea Lui aduce insa imbogatirea noastra, caci facandu-se om, ne sfinteste si ne mantuieste. Iar cheia acestei smerenii dumnezeiesti este dragostea Domnului fata de noi. Interesant este ca smerenia Domnului naste smerenia omului, prin minunatul raspuns al Maicii Domnului, dat Arhanghelului Gavriil, la Bunavestire: Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau. Cu toate acestea, desi il numim Domn (adica ii recunoastem autoritatea asupra noastra), Hristos ii spune lui Pilat ca Imparatia Sa nu este din lumea aceasta. Acelasi lucru il lasa de inteles si ucenicilor Sai, fii lui Zevedeu, care deja se inghesuiau sa-si puna o „pila” la El si sa ocupe locurile cele dintai ale Imparatiei, inchipuindu-si ca ea functioneaza cam tot ca o imparatie lumeasca. Criteriile intaietatii in Imparatia Domnului nu sunt criterii lumesti de accedere la putere ci, dimpotriva, in Imparatia lui Dumnezeu domneste smerenia slujirii celuilalt, chiar daca acela este o oaie ratacita. Dar intre voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitor al vostru. Si care va vrea sa fie intai intre voi, sa fie tuturor sluga. Ca si Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi. Simetric, privilegiile printilor ceresti nu seamana cu privilegiile lumesti. Beneficiile lumesti (puterea, bogatia, confortul) vor fi inlocuite cu virtuti duhovnicesti: credinta, nadejdea si dragostea. In plus, intr-o culminare a smereniei si dragostei, Domnul si Creatorul se pleaca si spala picioarele chipului sau: omul.

Si ne randuieste ca si noi sa ne purtam asemana unii cu altii. Daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi sunteti datori sa ca sa spalati picioarele unii altora. Asa ca avea dreptate Parintele Asenie Papacioc atunci cand graia: „In Imparatia lui Dumnezeu mai mare este smerenia”. Iar smerenia duce la fericirea vesnica, deoarece sirul Fericirilor incepe cu smerenia (nu cu prostia cum gresit interpreteaza unii rauvoitori) Iar dragostea genereaza o alta calitate, cea de parinte. A fi parinte presupune sa ai dragoste fata de cel pe care il nasti si sa ai constiinta ca trebuie sa-l educi jertfelnic. In plan duhovnicesc, a fi parinte duhovnicesc inseamna mai intai nasterea prin Evanghelie in Iisus Hristos. Asa cum Hristos ne-a slujit noua, si noi, cei alesi de El prin hirotonie, trebuie sa implinim dragostea evanghelica fata de credinciosi prin intreita misiune: slujire jertfelnica, sfintire prin Duhul Sfant si cateheza, prin propovaduirea cuvantului evanghelic. Ca v-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi. Asadar, un parinte bisericesc are fii duhovnicesti, pe care ii naste la credinta si apoi ii educa pe drumul mantuirii, jertfindu-se prin slujire. In concluzie, noi, clericii, nu putem fi decat printi ai smereniei si parinti ai dragostei. Nimic mai mult. Fericit cel ce va reusi.

PS. Urmatorul text va aborda chestiunea tatuajelor.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/p-rintii-bisericii-140139.html

Anunțuri
Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: