trecut, trecuturi…


 

Interese straine, banditi, puciuri, complotisti, spioni si oportunism. Evenimentele care au însotit Unirea Moldovei cu Tara Româneasca la 5-24 ianuarie 1859 sunt cel mai bun scenariu de film politist care s-ar putea scrie vreodata.

Din diverse motive, „Unirea Mica” de la 5-24 ianuarie 1859 n-a fost reflectata, cel putin în ultimele sapte decenii, conform adevarului istoric. Realitatea acestui eveniment de o importanta decisiva în istoria tarii noastre cuprinde fapte eroice si gesturi marete, dar si adevaruri prozaice, dedesubturi neplacute, acte putin glorioase, jocuri duble, interese personale, conspiratii si sabotaje venite – se putea altfel? – si din interior. „Partida unionistilor” n-a cuprins idealisti naivi, ci oameni pragmatici, care pentru a savârsi acest act epocal au recurs la toate metodele, inclusiv lucruri ilegale, pentru a contrabalansa imensul pericol reprezentat de fortele ostile de pe plan intern aliate cu cele trei imperii din vecinatate: Rusia, Turcia si Austria.
„Hai sictir, farsorule!” Asa se spune ca a sunat raspunsul surprins al lui Alexandru Ioan Cuza la adresa lui Costache Negruzzi în seara zilei de 3 ianuarie 1859. Acesta din urma daduse buzna în sala unde comandantul armatei moldovene juca biliard, pentru a-l înstiinta ca va fi ales domnitor al celor doua principate române. Este, poate, doar mitologie, dar aceasta replica a lui Cuza arata modul pripit si aproape disperat în care partida unionista a actionat în ianuarie 1859, reusind Unirea Moldovei cu Tara Româneasca efectiv pe muchie de cutit.
Momentul-cheie al evenimentelor de acum 154 de ani s-a derulat în preajma datei de 5 ianuarie 1859, când partida unionista, recurgând la propulsarea disperata a comandantului armatei în tronul Moldovei, a dejucat în ultima clipa o lovitura de stat planuita de printul Grigore Sturdza si de puternice forte externe.
Asa cum avea sa se dovedeasca ulterior, Grigore Sturdza, fiul fostului domnitor Mihail Sturdza, sprijinit financiar de bancherii evrei Smul Rabinovici si Leiba Kan, dar si de Rusia, a fost aproape de a reusi o lovitura de stat.
Interese straine si tradatori interni
Spre sfârsitul deceniului sase al secolului al XIX-lea, slabirea temporara a puterii Imperiului Tarist dupa înfrângerea suferita în razboiul Crimeei (contra Turciei, Frantei si Angliei) a creat sansa unirii pentru tarile române. Constrânsa de statutul de învinsa, Rusia n-a putut interveni direct si brutal, cum facea de obicei, dar nici n-a acceptat ideea de a scapa Principatele din mâna, asa ca a uneltit si a finantat spioni. Interesele Rusiei au gasit aliati puternici în Moldova în tabara bogatei familii Sturdza, unde „beizade Grigore” era obsedat de ideea urcarii pe tron.

Istoria reala a Micii Uniri are toate ingredientele unui film de spionaj cu suspans si actiune cât cuprinde. E clar ca personalitatile celor doua tari românesti, patrioti si intelectuali de marca educati în Occident, în majoritate afiliati la masoneria franceza, au gândit, planuit si, pâna la urma, înfaptuit proiectul Unirii. În acelasi timp, exista însa si suficiente dovezi ca unii dintre ei au jucat la doua capete, tinând legatura cu tabara lui Sturdza si a rusilor pâna-n ultima clipa. Altii au oscilat între o unire pasnica si una pe calea armelor. Foarte multi n-au avut viziunea maretului ideal, preferând sa traga sforile pentru a fi alesi ei însisi sau rude de-ale lor.
Lupta masonilor
Povestea începe pe frontul Crimeei, acolo unde Grigore Sturdza, ofiter al armatei otomane, îl întâlneste pe contele Nieczuka Wierzbicki, mercenar polonez aflat si el în slujba turcilor, cunoscut sub numele de Murad bei. Dupa sfârsitul razboiului, Wierzbicki e contactat de bancherul evreu Smul Rabinovici, care îl plateste ca sa-l sprijine pe Sturdza. Polonezul vine în Moldova si devine mâna dreapta a printului. Recruteaza o armata de mercenari polonezi, pe care-i înarmeaza si-i plaseaza în tara .
Planul e simplu: daca Sturdza nu reuseste sa se aleaga domn pasnic, prin coruperea deputatilor, intervine contingentul polonez, care-l impune cu forta. Apoi, strategia prevede concentrarea catre Focsani a trupelor, trecerea granitei si marsul spre Bucuresti.
Sturdza aduce în Iasi 450 de mercenari polonezi în preajma datei de 5 ianuarie 1859. Conform istoricului Gheorghe Duzinchevici („Beizade Grigore Sturdza si polonii”), numarul lor în toata Moldova ajunge la 1.200.

Astept de la împaratia Rosiei resplatirea slujbei ci-am facut dizvalind un complot asupra vietii împaratului.
William Sollioms, spion al Rusiei

„Vei ave si d-ta o bucata de pâine”
Conspiratorii sunt siguri de victorie, mai ales ca unii dintre liderii unionisti, printre care Mihail Kogalniceanu, Anastasie Panu si Manolache Epureanu, fac joc dublu, asigurându-l pe Sturdza ca-l sustin. Atât de sigura este înscaunarea printului, încât William Sollioms, agent francmason platit de Rusia, îi scrie în decembrie polonezului Tokarski, de asemenea membru al complotului: „Grigori Sturdza s-au ales Domn, prin urmare fii sigur ca vei ave si d-ta o bucata de pâine”. Toti strainii implicati primesc, de altfel, promisiunea ca vor fi rasplatiti regeste cu bani si functii. Acelasi Sollioms, care tine legatura cu comandantul polonez Wierzbicki, spune ca acesta face lobby pentru Sturdza: „Prin agiutoriul printului, el are a face cu noblesa, aceasta poti întalege, de aceia am înca buna nadejde”.
Tratativele cu partida unionista esueaza însa. Acelasi Sollioms devine disperat într-o alta scrisoare: „Dar nu vreu sa mor în Moldova , ci sa fug din tara aceasta si pe gios de ar fi, fiindca vad ca aristocratii de acolo erau sa ma piarda si vazând ca îi încurca treaba aciasta, vreu sa-mi scap viata”. Lucrurile sunt lamurite de istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat în România”: „Putem trage concluzia ca interventia unei grupari masonice în favoarea lui Sturdza a esuat, în fata unei alte grupari care a reusit sa reuneasca unionisti si moderati în votul de la 5 ianuarie. Subliniez aici ca în aceasta perioada functionau mai multe loji francmasonice si asociatii secrete de sorginte masonica si ca între ele existau rivalitati, determinate si de obedienta pe care o acceptau si de influenta politica pe care o primeau de la o Mare Putere sau alta”.
Implicarea totala a Rusiei în puci
În joc apare si Rusia. Sollioms e platit de ministerul de externe al Rusiei, prin consulul sau la Iasi, cu 100 de galbeni pentru treaba pe care o face în Moldova. Din scrisorile sale capturate de anchetatori, dar si din declaratiile date ulterior, britanicul se dovedeste un spion important si cu vechime. El scrie, pe 11 decembrie 1858, ca „Murad bei (n.r. – polonezul Wierzbicki) au venit si el la Esi (n.r. – Iasi ) cu Smulic (n.r. – Smul Rabinovici)”. Pe 19 ianuarie, la interogatoriu, englezul va sustine ca „astept de la împaratia Rosiei resplatirea slujbei ci-am facut dizvalind un complot asupra vietii împaratului”.
Cert e ca membrii partidei unioniste afla cumva de pericolul grozav care-i pândeste si, dupa o dezbatere-maraton în seara de 3 ianuarie, hotarasc sa-l propulseze pe Cuza, comandantul armatei, ca domn. Sedinta decisiva, cu caracter aproape conspirativ, are loc în casa unuia dintre deputati. Desi e invitat, Cuza nu se duce la acea întrunire si pleaca la teatru. Sotia viitorului domnitor, Elena, afla totul de la fratele sau, care navaleste în casa lui Cuza la miezul noptii: „Atunci, Costache
Rosetti povesti surorei sale despre toate câte se petrecuse în casa lui Costache Rolla, cum se certase pentru numirea unui candidat, cum din pricina neîntelegerilor dintre ei, Mihail Kogalniceanu parasise suparat adunarea, cum Lascar Rosetti se opintise sa nu-l lase sa plece pâna nu se vor fi hotarât cu totul si cum Pisoschi aruncase ca o bomba în mijlocul lor numele lui Alexandru Cuza, care fu îndata primit de toti care erau de fata” („Doamna Elena Cuza”, Lucia Bors). Pisoschi, un alt unionist, alearga si-l aduce pe Cuza în fata adunarii. Acesta e pus sa jure ca va abdica daca proiectul Unirii esueaza.

Nu se stie decât de atacarea Iasilor si de hotarârea complotistilor de a ucide pe Domn si pe deputati.
Alecu von Onciul, în declaratia data dupa ce a dezvaluit complotul

Voda Cuza trebuie sa moara!
Pe 5 ianuarie, în sala unde urmeaza sa aiba loc votul oficial, Sturdza infiltreaza agenti polonezi cu scopul de a bloca eventualele proteste, daca va fi ales el. Numai ca autoritatile îi resping candidatura, iar Cuza, pus în garda, aduce trupe în jurul cladirii. Planul lui Sturdza esueaza. Este o tensiune aproape insuportabila. Se asteapta cu înfrigurare raspunsul puterilor straine (încuviintarea Frantei devine nepretuita). Între timp, mercenarii lui Sturdza scapa de sub control. Comandantii polonezi se reunesc furiosi pe 5 ianuarie la hanul Baba-Rada si decid asasinarea liderilor unionisti, în frunte cu Mihail Kogalniceanu, considerat, probabil, tradator. Sturdza stabileste data de 13 ianuarie pentru lovitura de stat.
Are loc însa o tradare, Alecu von Onciul si Iacob Antosz îi dezvaluie totul lui Cuza pe 10 ianuarie si complotul e lichidat în ultima clipa. Apoi apar marturiile. „Me-au spus barbata-mio ca care sa va gasi ca sa împusti pe boierii Epureanu, Kogalniceanul si Panul, capata 1000 galbini si cea dintâi slujba”, declara Marghioala Grochowscki, sotia unuia dintre mercenarii polonezi. Alecu von Onciul scrie ca „nu se stie decât de atacarea Iasilor si de hotarârea complotistilor de a ucide pe Domn si pe deputati”.
E arestat apoi însusi Wierzbicki. Pe 16 aprilie e întrebat pe cine cunoaste la Bucuresti, iar polonezul îi numeste pe Ion si Alexandru Ghica si pe Constantin Cantacuzino. Acesta adauga ca „eram în corespondenta cu o sotietate slava” care „se afla în toate locurile” si „are ca scop unirea tuturor slavilor”. Totul devine clar.

Me-au spus barbata-mio ca care sa va gasi ca sa împusti pe boierii Epureanu, Kogalniceanul si Panul, capata 1000 galbini si cea dintâi slujba.
Marghioala Grochowscki, sotia unuia dintre mercenarii polonezi

Kogalniceanu a mers „la doua capete”
Ca unii unionisti au facut joc dublu confirma si Constantin Hurmuzachi, atunci magistrat în Moldova: „Au n-ati auzit si voi ca apostolii Unirei, clerici si laici, aceiasi barbati care în anul trecut au lucrat cu atâta caldura, curaj si patriotism, pentru aceasta sfânta si mare cauza, au venit la mine, la mine, domnilor!, sa-mi rosteasca cea mai vie a lor bucurie si multamire pentru ca m-am declarat pentru candidatura printului Grigorie Sturdza?
Si dumneavoastra aveti convictia ca beizade Grigorie merita preferinta în toate privintele. Avem marturi foarte respectabili si demni de credinta, care sunt gata de a spune domnului Kogalniceanu în fata ca si dumnealui a marturisit acest mare adevar”. Cuza îl cunoscuse si el pe polonezul Wierzbicki si a intervenit pentru ca Grigore Sturdza sa fie eliberat.
Armele erau ascunse într-o padure
Prin concizia stilului si credibilitatea sursei, raportul secret întocmit de consulul englez la Iasi, Henry A. Churchill, lamureste multe lucruri: „Acest evreu (n.r. – Smul Rabinovici), care, între ceilalti, a fost arestat ca implicat în conspiratia despre care este vorba, marturiseste ca fusese prezent la o conversatie care a avut loc între Murad bei (n.r. – Wierzbicki) si ambasadorul rus la Constantinopole, unde s-a facut aluzie la planul prezentului complot. Murad bei, venind din Principate, a primit scrisori din partea ambasadorului, recomandându-l cu insistenta domnului Popov (n.r. – consulul rus la Iasi ) pentru a-l sprijini”.
Constantin Moruzzi, ofiter rus, si Pop Costa, un preot rus, au facut tot ce le-a stat în putere, în ultimele doua luni, sa incite poporul.
Henry A. Churchill, consulul Imperiului Britanic la Iasi, într-un raport secret

Raportul lui Churchill cuprinde nume, sume, locuri, fapte: „Acelasi evreu adauga ca Murad bei a cheltuit 3.000 de ducati pentru cumpararea de arme si munitii, ca planul era de a declara Unirea la Focsani si de a-l proclama pe Grigore Sturdza principe al celor doua provincii, ca armele si munitia stau în momentul de fata ascunse într-o padure. Aceasta informatie este coroborata cu ceea ce am auzit din diferite surse, ca sigiliul lui Grigore Sturdza si unele comunicari cifrate de la acesta din urma au fost gasite în posesia lui Murad bei. În afara de aceasta, Constantin Moruzzi, ofiter rus care a comandat voluntarii greci de la Sevastopol, si Pop Costa, un preot rus, au facut tot ce le-a stat în putere, în ultimele doua luni, sa incite poporul împotriva celei mai linistite si de valoare parti a societatii din aceasta provincie” („Românii la 1859 – Unirea Principatelor Române în constiinta europeana, Documente externe”, vol I).

„E interesul Austrii ca sa poata navali aice ostirile straine”
Nu numai rusilor le-a stat în gât Unirea. Imperiul Austriac trimisese agenti în Principate, pentru a provoca dezordine si a justifica astfel o interventie armata externa si ruperea Unirii. Pe 11 mai 1859, Ignatz Ferdinand Kek declara în fata tribunalului: „Nu stiu nimica despre complot aice în Moldova, decât când eram în Austriea în partea Ungarii, la târgul Miscolti, acolo au venit doi emisari, care sa nume: Eduard Engelhart si Andraie Tetin. Ca sa viu cu ei în Moldova si în Valahiea. Ca ei au sa faca revolutie si vor fi platiti bine de Austriea. (…) În convorbirea me cu acei doi emisari, Engelhart me-au zis ca scopul revolutiei este interesul Austrii ca sa poata navali aice ostirile straine, ca sa nu sa poata alege domn. Iara Tetin me-au adaos ca si Rosiea tot la interesul de a nu sa poata alegi domn. Caci interesul ginaral ar fi ca Austriea sa poata capata Moldova si Valahiea, fie macar cu pretul Galitii, caci între aceste doua puteri nu urma vreo revalitate pe care politica o înfatosaza” („Beizade Grigore Sturdza si polonii”, Gheorghe Duzinchevici).
Epilog
Unirea s-a înfaptuit, asa cum bine se stie, în 1859, prin alegerea lui Cuza pe 5 ianuarie la Iasi si pe 24 ianuarie la Bucuresti. Toti cei implicati în complotul din Moldova au fost judecati sub acuzatia de „tentativa de dezordine publica” si de „pregatire a unei rascoale”. Au primit, drept pedeapsa, o bataie zdravana (câte 20 de lovituri) si, pentru ca majoritatea erau cetateni straini, au fost predati reprezentantilor Frantei si Austriei. Câteva zile mai târziu, pe 1 februarie 1859, la Bucuresti, Alexandru Ioan Cuza scapa dintr-un atentat cu bomba. Nu s-a descoperit cine l-a pus la cale…

sursa: http://adevarul.ro/cultura/istorie/filmulcu-spioni-micii-uniri-1_51025fc9aa73e8e04b404376/index.html

material primit pe mail

Anunțuri
Explore posts in the same categories: vorbe primite, vorbe-napoiate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: