fulguiri…


ziua in care am uitat sa ma nasc

 

poate parea ciudat, dar uneori simt ceea  ce inca nu pot sa va spun

acum sunt la treia incercare… primele doua dati am ratat la mustata cum se spune

si nu pentru ca as fi fost prins cu nu stiu ce treburi personale sau cu firitiseli diplomatice

Nu. pur si simplu am uitat sa pun ceasul sa sune: si pana ajung ecourile sus

cate nu-s de facut: ba un traznet rezonabil, ba o ploaie mitocaneasca

sincer nu stiu daca e corect sau nu, dar imi asum responsabilitatea

asta e, se mai intampla. si daca tot m-am vanturat de colo colo asteptandu-mi randul

nu am putut sa nu vad roiurile de cuvinte ce-si cautau locul de roire

sa-si faca o casa, un rost si-un loc pentru dulceata zicerilor

dar ca orice stup intors de la țâță, multe roiuri se agatau de cate o frunte

cautand sa-si faca loc pe dedesupt,

sau de cate un suflet in adancul caruia sa praseasca

rime si otravuri fine, trantori, musterii, regine

fara success. inutil process de aderare

dupa care plecau in cautare

acum ca tot sunt in lume, astept, fara sa ma cred mai bun (cu toate ca stiu ca-s destept)

mi-am lasat urdinis sub pleoapa cea stramba

sufletul atarnat, cauş şui, pe o rima-ntr-o dunga

inima cu toate patru gurile deschise

asteapta cu-nfrigurare

roirile promise

 

Anunțuri
Explore posts in the same categories: ai carte?, ale mele, coltul cu poezii, de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: