indemn la priveghere


Ce este prea mult strica? Ce este prea mult strica?

In zilele noastre se duc diverse campanii de informare in privinta excesului consumului unor produse. Suntem invitati sa evitam consumul exagerat de zahar, alcool, grasimi etc. Prin aceste campanii ni se atrage atentia ca abuzul de ele dauneaza grav sanatatii.

Pe principiul „ce este prea mult strica”, sunt preoti care refuza sa-si impartaseasca des comunitatea pe care o pastoresc, sa o spovedeasca zilnic, sa predice in fiecare duminica etc. Gravitatea sta in faptul ca acesti slujitori ajung sa identifice cele spirituale cu cele materiale. Asadar, potrivit mentalitatii acestora, daca zaharul consumat in exces iti face rau, acelasi lucru se poate intampla si cu Sfanta Euharistie.

Desi Mantuitorul ne spune ca „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica”, sunt slujitori care pun limite in viata duhovniceasca. Iti spun ca numai dupa trecerea unui numar insemnat de zile poti reveni la impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, chiar daca ei se impartasesc ori de cate ori savarsesc Sfanta Liturghie.

Daca impartasirea deasa ne poate face rau, atunci trebuie sa incetam sa ne mai straduim sa ajungem in rai. Va dati seama la ce suferinte vom fi supusi din cauza impreunei vietuiri cu Dumnezeu in vesnicie. Acolo nemaifiind vorba de o impartasire din cand in cand cu El, ci clipa de clipa.

Chiar daca avem parte de o perspectiva sumbra, caci cel mai adesea cand preotul lanseaza chemarea: „Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati”, sunt din ce in ce mai putini credinciosi care sa raspunda, acesti slujitori nu depun niciun efort in a-i atrage spre impartasire, lasand sa se mareasca golul in jurul lor.

Adevaratul crestin si cu deosebire preotul, este persoana care nu poate fi niciodata multumita cu starea la care a ajuns din punct de vedere duhovnicesc. Doreste neincetat mai multa impartasire de Dumnezeu.

Sigur ca pentru cel netrezit din pacat, „Biserica a recunoscut nevoia de a indeparta putin impartasania, si asta ca omul sa vina la impartasanie cu o constiinta ascutita cat de cat, sa simta „pe pielea lui” ca este ceva important”, dupa cum spune parintele Rafael Noica. Dar nu pe cei netreziti din pacat doresc sa-i aduc in discutie, ci pe cei care desi nu au niste impedimente serioase, sunt impartasiti o data sau de cateva ori pe an, cu convingerea ca le este de ajuns.

Daca Scriptura ne cere sa fim „fierbinti”, trebuie sa stim ca acest lucru nu este posibil fara o impartasire cat mai deasa cu Trupul si Sangele lui Hristos. A te impartasi foarte rar echivaleaza pentru mine cu a fi cel mult caldicel. Iar in Apocalipsa se spune ca „Dumnezeu varsa din gura Sa pe cei caldicei: „astfel, fiindca esti caldicel – nici fierbinte, nici rece – am sa te vars din gura Mea” (Apocalipsa 3, 16).

Cautati sa fiti fierbinti.

Adrian Cocosila

 

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/ce-este-prea-mult-strica-140418.html

Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: