si am spus…


Omul din zilele noastre nu poate depasi ispita evaluarii prin comparatie. Dar nu se compara cu cei care sunt deasupra lui, ci cu cei care sunt mai slabi decat el. Iar aceasta comparatie il duce la indreptatirea de sine, la iubirea de sine si uitarea lui Dumnezeu. Ajunge sa creada ca tot ceea ce face se datoreaza numai lui.

Bine ar fi sa nu ne comparam cu nimeni. Ar fi minunat sa facem fapte bune fara a cugeta lucruri inalte despre noi. Dar pentru ca omul nu poate scapa de comparatie, il indemn sa se compare cu Dumnezeu, pentru a indeparta orice dorinta de indreptatire de sine. Cand te compari cu Dumnezeu nu mai ai in tine nicio pornire de a supralicita calitatile tale. Iti dai seama ca esti un nimic. Iar aceasta constiinta te ajuta sa te raportezi sanatos si fata de semeni.

Pe de alta parte trebuie stiut ca omul a fost inzestrat cu anumite daruri de Dumnezeu. Asa ca realizarile sale nu tin doar de propriile puteri, ci si de darurile pe care le-a primit de la El. De aceea este important ca omul sa pastreze neincetat constiinta ca le-a primit de la Cineva. In acest sens, Sfantul Isaac Sirul ne indemana „sa ne pazim de parerea de sine in timpul schimbarilor bune”.

Sa nu ne atribuim calitati care sunt daruri de la Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel il intreaba pe cel mandru: „Ce ai, pe care sa nu-l fi primit? Iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7). In vreme ce omul smerit, spunea Sfantul Ioan Casian, se pazeste de duhul mandriei spunandu-si la dobandirea fiecarei fapte bune: „Nu eu, ci darul lui Dumnezeu, care este cu mine” (1 Cor. 15, 10), „Fara de Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5) sau „Daca Domnul nu ar zidi casa, in zadar s-ar trudi ziditorii” (Psalmul 26, 1).

Compararea cu Dumnezeu ne ajuta ca atunci cand facem fapte vrednice de lauda, sa le tainuim si sa le socotim ca fiind nimic. Nu mai cautam sa masuram ca sa vedem pana unde am reusit sa ajungem prin vreo fapta a noastra. Nu ne mai uitam la ea cat este de importanta, de mare. Nu o mai luam in seama. Iar acest lucru ne ajuta sa nu ne consideram mai presus de ceilalti semeni si sa-i dispretuim sau sa punem pe seama propriilor puteri realizarile. Dimpotriva, cu cat facem mai mult bine cu atat trebuie sa ne smerim mai tare, pentru ca trebuie sa traim cu constiinta ca Dumnezeu ne-a adus la existenta pentru a-I fi colaboratori in lucrarea binelui.

Retineti ca nu este de ajuns sa ne cunoastem asa cum suntem, nici mai buni, nici mai rai, ci trebuie sa ne silim sa fim cum ne vrea Dumnezeu – cat mai buni.

Adrian Cocosila

Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: