despre vanzare…azi Iuda


Iuda a fost predestinat sa-L vanda pe Hristos? Iuda a fost predestinat sa-L vanda pe Hristos?

Iuda apare in mintea unor oameni ca cel care a contribuit la mantuirea neamului omenesc. Acest mod de gandire ii face sa afirme ca daca nu ar fi fost Iuda, nu ar fi fost nici rastignirea lui Hristos si astfel, firea omeneasca ar fi ramas si astazi in moarte. Mare ratacire.

Daca Mantuitorul ar fi avut nevoie de pierzania lui Iuda ca sa mantuiasca omenirea, apoi nu El, ci Iuda ar fi fost cu adevarat jertfa izbavitoare.

Iuda nu este o persoana predestinata de Dumnezeu ca sa-L vanda pe Hristos. Este adevarat ca tradarea lui Hristos a fost prezisa in Vechiul Testament, dar prorocia nu a fost un lucru care cerea implinirea. Este de ajuns sa ne amintim de faptul ca Dumnezeu vesteste ca va distruge cetatea Ninive, insa pentru pocainta ninivitenilor, El renunta sa implineasca aceasta profetie.

Pe de alta parte, sa nu uitam ca prinderea Mantuitorului fusese hotarata de sinderiu inainte ca Iuda sa-L vanda pe Hristos. In acest caz, Iuda nu face decat sa grabeasca arestarea Domnului, care se putea face si fara el.

Tradarea nu este necesara mantuirii. Asa ca nu este important sa ne intrebam: daca nu ar fi fost Iuda, atunci cine i-ar fi luat locul?

In cantarile din Saptamana Patimilor se spune ca „Iuda nu a voit sa inteleaga”. Din aceste cuvinte reiese ca ceea ce avea sa faca Iuda nu era conform cu voia dumnezeiasca si ca Iuda avea in sine posibilitatea indreptarii. Nu intamplator, Biserica face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului in Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri, ziua in care Mantuitorul a fost vandut. Pocainta acestei femei ar fi trebuit sa o aiba si Iuda si Dumnezeu ar fi tamaduit indata boala sufletului sau.

Iuda Il vinde pe Hristos nu doar din cauza pierderii credintei, ci si pentru iubirea de arginti. Primeste de la sinderiu suma de treizeci de arginti, pentru ca sinedriul credea ca prin acest act implineste porunca lui Moise, care spunea ca cel care va ucide fara voie un sclav apartinand unui iudeu, sa-si rascumpere greseala achitand stapanului pagubit prin fapta sa treizeci de arginti (Exod XXI, 32).

Vinderea lui Hristos are loc miercuri spre seara, cand Iuda paraseste casa lui Simon Leprosul, in care se afla Mantuitorul cu ceilalti ucenici si vine in casa arhiereului Caiafa spunand: „Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua? Iar ei i-au dat treizeci de arginti. Si de atunci (Iuda) cauta prilej sa-L predea” (Matei XXVI, 15-16).

Mantuitorul stia cine il va vinde. Acest lucru reiese din cuvintele Evanghelistului Matei: „Adevar graiesc voua: Unul din voi Ma va vinde” (Matei 26, 20-21). Nu-i spune numele, ca prin aceasta tainuire sa-i ofere un nou prilej de pocainta. Hristos alege sa-i infricoseze pe toti, ca sa-l mantuiasa pe Iuda: „Iar ei intristandu-se foarte, au inceput a-L intreba fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El raspunzand a zis: Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela va sa Ma vanda. Ci Fiul Omului va merge, precum este scris pentru EI, dar vai aceluia prin care Fiul Omului se vinde. Atunci Iuda, cel ce L-a vandut pe El, a intrebat: Nu cumva sunt eu, Invatatorule? Zis-a lui: Tu ai zis!” (Matei XXVI, 20-25; Marcu XIV, 17-21).

Faptul ca El stia, nu inseamna ca Iuda era predestinat sa-L vanda. El vesteste aceste lucruri pentru a-l indrepta pe Iuda. Dar pentru ca acesta ramane nesimtitor la dragostea Sa, Mantuitorul va incerca sa-l indrepte prin frica, caci spune: „Cu adevarat Fiul Omului va pieri dupa cum este scris, dar vai celui prin care se face acest lucru. Mai bine era sa nu se fi nascut”. Si pentru ca si in urma acestor cuvinte Iuda ramane impietrit, ii spune: „Ceea ce ai sa faci, fa mai degraba” (Ioan XIII, 21). Prin aceste cuvinte Hristos nu-i ofera lui Iuda o binecuvantare, ci o dezlegare, dupa cum spune Parintele Rafael Noica. Daca Domnul nu ar fi dat dezlegarea, Iuda nu ar fi putut face nimic. Tot ce se petrece in aceasta lume este cu ingaduinta lui Dumnezeu.

In concluzie, putem afirma fara retineri ca Iuda nu L-a vandut pe Domnul ca sa implineasca Scriptura, ci din cauza rautatii lui. Nu vanzarea lui Iuda ne-a adus mantuirea, ci intelepciunea lui Hristos, care s-a slujit de rautatile altora pentru folosul nostru. Iar ca sa nu ramana in noi credinta ca Iuda a lucrat pentru mantuirea noastra, voi reda cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: „Daca nu L-ar fi vandut Iuda, nu L-ar fi vandut oare, un altul? Departe de noi un astfel de gand. Atotinteleptul Dumnezeu stia cum sa ne mantuiasca daca s-ar fi intamplat sa nu fie nici un vanzator. Intelepciunea Lui e fara margini si mai presus de mintea omeneasca. Tocmai de aceea Hristos il vaita pe Iuda, ca sa nu socotesti ca el a slujit la mantuirea noastra”.

Adrian Cocosila

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/paste/iuda-fost-predestinat-l-vanda-hristos-118348.html

 

***

Iuda, populistul

Intr-o lectura atenta la nuante, Iuda nu este doar tradatorul prin excelenta, ci inclusiv prototipul populistului de oriunde si oricand. Sa ne aducem aminte cateva episoade. Prima scena se deruleaza in momentul in care, aflat in caza lui Lazar, cel inviat, din Betania, Mantuitorul Hristos primeste un semn de multumire din partea Mariei, sora celui readus din morti. Potrivit culturii orientale a ospitalitatii, aceasta Ii unge picioarele cu ulei pretios. Iuda, prompt, sugereaza (sub forma unei intrebari) ca, in loc sa fi fost astfel risipit, uleiul putea fi vandut cu trei sute de dinari (era la curent cu situatia de pe piata) care ar fi fost dati saracilor. Raspunsul lui Iisus este naucitor: de saraci nu o sa scapati niciodata, dar pe Mine nu ma aveti mereu printre voi (adica intrupat istoric). O astfel de replica, doar aparent cinica, era menita sa domoleasca falsul angajament filantropic al celui care avea sa Il tradeze nu peste mult timp. A doua scena are loc in chiar seara tradarii, Iuda negociiind anterior pretul schimbarii „partidului”, adica al iesirii din cercul ucenicilor prin aderarea la grupul celor care doreau moartea Fiului Omului. Identificarea Acestuia are loc prin cunoscutul sarut al lui Iuda, adica prin utilizarea improprie a unui gest menit sa camufleze in fapt opusul sau. Ultima scena fixeaza sfarsitul celui care, dupa ce a tradat, este cuprins de remuscari. Convins intre timp ca a trimis la moarte un om nevinovat – Iuda asista din multime la procesul religios al Mantuitorului –, el incearca sa ii convinga pe membrii sinedriului ca se inseala in privinta lui Iisus. Acestia il trimit la plimbare, spunand ca regretul lui il priveste doar pe el insusi. Autoexclus din randul apostolilor si instrumentalizat de liderii religiosi, Iuda este cu spatele la zid, gasind in sinucidere singura „iesire”.

Ce intelegem de aici in legatura cu tema noastra? In primul rand, populistul este cel care ii transforma in mod sistematic pe altii in prizonieri ai propriului plan. Concret, ii invoca pe saraci, pe someri, pe batrani si pensionari, neavand jena sa mimeze solidaritatea cu oameni al caror destin ii este, in fond, indiferent. Cultivand romantismul social, populistul pare acel erou desprins din mitologie care, cand totul parea pierdut, aduce solutia, propune planul de salvare. Este irezistibil. Casanova politic, amagitor de profesie, escroc sentimental fixand cu coada ochiului banii (adica voturile) victimelor credule. Promite totul. Deschide orizonturi largi de asteptare, lipsite de orice legatura cu realitatea, exploatand fara scrupule capacitatea de autoamagire a omului. Mai mult decat atat, populistul este cel care anunta vehement ca va mentine si intari starea de fapt. Victimele retoricii sale nu trebuie sa faca niciun efort, altul decat acela de a-l vota. Incremenirea intr-un moment istoric dat, anterior, este in fapt trasatura generala a populismului, de unde si senzatia irepresibila de restauratie pe care o produce populistul ajuns la putere. Acesta vrea, de pilda, fie o „rasa pura”, care ar fi existat candva, dar care s-a „diluat” intre timp, fie o societate a egalilor, dincolo de diferentele naturale, asadar imposibil de ignorat, de caracter si inzestrari, fie o „Romanie mare” sau o Ungarie pe masura, adica revizuind radical geografia actuala etc. Lista „proiectelor” populistului este formata fara exceptie din asemenea ajustari, indreptari, corecturi, indreptari, taieri, reveniri, din binefaceri catre asistatii sociali si scumpiri pentru cei instariti. Pe scurt, cu un astfel de discurs, populistul va afisa un simt absolut al dreptatii, va mima contopirea cu gloata pasiva, gata sa aclame pe cel care ii livreaza painea si circul.

In al doilea rand, lectia lui Iuda ne arata ca populistul se foloseste de slabiciunile sistemului, in situatia biblica data de tensiunea dintre evrei si ocupantii romani. In traducere actualizata, un stat slab sau un partid guvernamental inabil sunt mana cereasca pentru tipologia in cauza. Tribunul intereselor poporului va tuna impotriva mafiei, a hotilor si coruptilor, ascunzandu-si cu grija propria coruptie si propriul interes material. In Romania de azi, in ciuda apartenentei la UE si NATO, nu se poate spune ca santierul statului de drept a fost terminat, ca ne sprijinim pe institutii capabile sa ne mentina pe linia de plutire indiferent de tangajul vietii politice si de valurile vituperantei liderilor acesteia. Dimpotriva. Suntem intr-o situatie periculos de fragila. Dupa ce au practicat o imorala, fiind platita, „greva parlamentara”, partidele ajunse zilele acestea la putere folosesc la maxim, dincolo de litera Constitutiei, parlamentarismul impotriva culturii, a memoriei istorice, a justitiei. Mizeria umana a populistului iese la iveala cu forta alunecarilor de teren dupa ploile lungi. Descatusat, antrenand cioturile demisiilor etice si pietrisul frustrarilor, noroiul ajunge in mijlocul pietei publice, murdarind totul in cale. Asa cum tradarea maculeaza iremediabil raportul dintre oameni si comunitati, nimic nemaifiind ca inainte, populistul isi propune sa distruga sau cel putin sa compromita tot ceea ce au facut „altii”. El se vede pe sine inceputul lumii si capatul istoriei, prima si ultima instanta deopotriva, exercitiul puterii transformandu-se inevitabil intr-un delir.

In fine, ajuns la scadenta propriei turpitudini, cand lumina intra in tenebrele mintii ratacite, populistul nu mai are nicio solutie. Se trezeste gol sufleteste. Dupa ce, asemeni lui Iuda transformat in avocat ad hoc al saracilor, parea sa promita totul, acum nu mai poate garanta nici macar pentru propria persoana. Nu il mai crede nimeni si fostii aderenti ii cer procesul. Este un om mort. De la aceasta stare de faliment total, de demascare a imposturii fundamentale pe care a instrumentalizat-o doar pentru pofta de putere si bani, la fuga definitiva prin sinucidere este doar un pas. Moartea nu are in asemenea circumstante insa nimic profund, tulburator sau eroic, ci pare epilogul asteptat pentru o drama care s-a jucat prost de la bun inceput. In termenii artei dramaturgice, este formula cea mai „ieftina”, din lipsa de alternative, de inspiratie, autorul „lasand” pur si simplu ca personajul sa dispara. Combustia maxima de care se foloseste discursul populist nu face altceva decat sa grabeasca momentul cand vehicolul puterii trebuie sa traga la marginea drumului. Ramanand la termenii acestei comparatii, nu foarte elegante, dar avand avantajul claritatii, diferenta dintre politica de durata, cu respiratie lunga si populism este data de consum. In timp ce omul politic de cariera gandeste in perspectiva, trecand inevitabil si firesc prin clipe diverse, avand cand sansa de a guverna, cand pe aceea de a face opozitie (tot o sansa!), probandu-si astfel caracterul, populistul nu vrea decat puterea, imediata si totala, punandu-si in intregime resursele in slujba acestui scop unic. El nu poseda inteligenta politica prin care sa accepte infrangerea, alternanta sau, in general, diversitatea actorilor, sa astepte, sa aiba un proiect la care, de ce nu, sa adere si alte forte. Este motivul pentru care, la urma urmelor, soarta populistilor este previzibila. O veste buna pentru cei care, aici sau aiurea, se vad confruntati cu spectrul demagogiei politice. Important este de aceea sa nu ne pierdem calmul si sa nu dezertam de la ideal.

Radu Preda

Sursa: teologia-sociala.ro

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/iuda-populistul-139974.html

 

***

Portretul lui Iuda cel modern

Iubitii mei fii sufletesti,
Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci si un personaj al istoriei de dupa el, multiplicat peste tot, la scara planetara, in ipostaza sarutarii care acopera tradarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizatie, de cultura, de progres stiintific, de libertate, de bunurile pamantului si de harurile cerului, printre noi se instaureaza, incetul cu incetul, un duh perfid care rastoarna valorile si perverteste limbajul. Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevar, furtul inteligent devine profesie onorabila, sodomia se cheama orientare comportamentala, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietena se degradeaza in conotatii dubioase, pervertirea tineretului se intituleaza program de sanatate antiSIDA, destramarea familiei se numeste planificare familiala, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecarilor miraculoase, prostitutia se legitimeaza prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclama de meditatia transcendentala, saracirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tari se cheama razboi preventiv, terorismul isi reclama valente divine, infeudarea economica se numeste credit bancar, pomana politica devine act de caritate. Si multe altele.

Iuda se plimba nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar si prin crestinatate. Isprava lui cea mai mare este aceea ca, dintr-o singura Biserica, a facut mai multe. Din mai multe a facut o puzderie. Si continua s-o faca, prin ceea ce ii este propriu: lacomie, invidie, orgoliu. Se adapteaza usor, si-a rafinat metodele. Lucreaza la lumina noptii si comunica prin unde hertiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurential pe piata bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Cand nu lucreaza pe furis, te invita la dialog fratesc. Daca-l refuzi sau daca te aperi, te pomenesti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaste bine Biblia, are studii universitare, vorbeste cateva limbi straine. El stie ca Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat si memorat invatatura lui Iisus. Daca ar fi avut curatie si talent, putea sa scrie o Evanghelie tot atat de bogata ca a lui Matei.

A scris-o postum, in cheia sarutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, asa cum este si patronul sau din Qarantania, care Ii oferea lui Iisus citate din Scriptura.

Iuda e tot atat de zelos printre ai sai, de vreme ce instinctul dezbinarii il mobilizeaza peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intai sedus, dominat si numai dupa aceea nimicit. Iuda isi abordeaza semenul cu gratia cobrei care, intalnind o vipera in jungla, o invita la un dans aerian, fascinant, ametitor, pe durata caruia isi calculeaza cu precizie secunda muscaturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte.

+ IPS Bartolomeu Anania

 

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/portretul-iuda-modern-118361.html

 

Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: