cu albastrul nostru…prin Italia


 De la Albastrul de Voronet…la Albastrul de Lucca

Publicat pe 7 Mai 2013

Pe la sfarsitul lui martie am strabatut strazile inguste si intortochiate prin ploaia ce se intetea tot mai mult. Trebuia sa ajung la biserica noastra care se afla chiar in centrul Luccai, foarte aproape de Turnul Guinigi.

Fusesem din timp avizata ca trebuie sa bat destul de insistent ca sa mi se deschida. La intrare m-a intampinat un barbat marunt ce tinea inca o pensula in mana. Aveam sa aflu ca e Ghita, unul dintre baietii care au venit de pe Valea Prahovei sa ne picteze Biserica din Lucca, in stilul nostru ortodox.

Cand am intrat m-a izbit mirosul puternic de vopsea proaspata ce emana peste tot in jur. Schelele asezate catre partea finala a navei, chiar la intrare, demonstrau in mod evident ca lucrarea lor se afla catre sfarsit.

“Ploua…?”- ma intreaba pentru a doua oara o voce care venea de sus, de pe schela. Ma pierdusem cu privirea admirand icoanele, iar aerul acela de santier in lucru ma ajuta sa ma apropii din ce in ce mai mult uitand practic motivul pentru care venisem…”Noi lucrand numai aici toata ziua nu stim nici cand ploua, nici cand rasare Soarele…! Numai spre seara cand pornim catre casa, mai respiram cate putin…”- e vocea blanda a mesterului care-mi vorbeste de sus, in timp ce schiteaza chipul unui sfant.

pictura bizantina

Intre timp apare si Ioana, o fatuca toata numai zambet ce vine de pe meleaguri maramuresene, ca marea majotitate din cei care, alaturi de damboviteni si fagaraseni sau “pierdutii de pe malul Dambovitei sau al Borcei ” ca si mine, formam acum Comunitatea Romanilor din Provincia Lucca si care avem ca u n i c punct de referinta si legatura cu tot ce inseamna Acasa, doarBiserica Sf. Antonie cel Mare pastorita cu mare daruire de Parintele Marina, si el venit tot din Tara Maramuresului.

E timpul unei pauze de cafea, timp in care schelele sunt abandonate, iar eu tot exprimandu-mi in mod progresiv curiozitatile ma transform “qui e ora”, intr-un reporter improvizat. Aflu ca intreaga echipa este de fapt o familie: fratii Ghita si Emil Stoica si fii acestuia din urma care este si “sefu’”, Giorgian si Florin. ”Am inceput lucrarile la inceputul lui iulie 2011 si ar fi trebuit sa sfarsim mai demult, dar cu ajutorul lui Dumnezeu speram sa sfarsim acum, incat sa puteti sarbatori Pastele lui 2013 intr-o biserica innoita…!”- imi spune Emil cu multa amabilitate.

”E singura in Italia care este pictata complet in stilul nostru!..”– ii spun.”E doar prima…!” – ma corecteaza el surazand. ”Sper din suflet sa fie si altele…”- intareste cu blandete pictorul de biserici.

”Da!…pentru noi este extrem de important sa avem locul nostru de reculegere sufleteasca asa, la fel ca si Acasa, in tot acest ocean de catolicism care ne inconjoara…! E extrem de important si este unica noastra legatura cu tara, de altfel…!” – ii spun, subliniind faptul ca autoritatile isi mai amintesc din cand in cand ca existam, numai in timpul campaniilor electorale, iar uneori, nici macar atunci…pictura bizantina

Lucca este o frumoasa asezare turistica din partea de nord-vest a Toscanei, de pe valea lui Serchio, asezata intr-una din depresiunile Alpilor Appuani, imbratisata de-o parte de Marea Tireniana, iar de cealalta de Appennini Tosco-Emiliani, cu o lunga si bogata istorie care a lasat urme trainice cam prin toate ungherele vazute si nevazute. Este printre altele, recunoscut a fi ca si “orasul cu o suta de biserici”.

 Multe dintre ele au fost transformate de la destinatia lor initiala si sunt utilizate ca spatii socio-culturale unde se organizeaza diferite manifestari concerte, conferinte sau expozitii de pictura. Asa se face ca Biserca Sf. Antonie cel Mare ne-a fost data in concesiune in urma demersurilor purtate de Parintele Marina spre a fi utilizata de credinciosii ortodocsi care doresc sa-si exprime credinta stramoseasca si aici, departe de casa.

O echipa de specialitate a Comisiei de Bunuri Culturale a analizat indelung inainte de a-si da aprobarea pentru a se savarsi pictura in stil ortodox-bizantin. ”Au fost necesare numeroase adaptari din punctul nostru de vedere” – imi precizeaza pictorul Emil Stoica – “deoarece costructia care are elemente ale unui gotic tarziu a impus de la sine o adaptare, mai ales in partea superioara a sa. In total am acoperit cam 780 de metri patrati de pictura, iar ca structura materiala am folosit tempera grasa aplicata nu direct pe zid, ci pe o panza ca sa respectam convetiile facute… iar stilul este mereu acelasi: ca la Athos…!”…
”Predomina Albastrul…”-ii spun – “Ca la Voronet…!”- si astfel indreptam discutia mult mai mult spreAcasa

E o lucrare cu totul si cu totul speciala pictura de biserici, te tine mereu aproape de Dumnezeu… daca nu simti, nu faci lucrarea pana cand nu ti-a venit semn de la Dumnezeu …! Se intampla dese ori sa nu ai somn deloc noaptea pana cand nu soseste acea inspiratie de momentcare iti poarta ideea salvatoare… e un flux,o continuitate… Cand lucrez la chipul Mantuitorului sau a Maicii Domnului,chiar daca am facut-o de nenumarate ori,de fiecare data simt o retinere, un fel de teama ca sa nu gresesc…”- imi destainuie pictorul – maestru cu vocea lui molcoma, cautandu-mi privirea…

Voronet

Imagine: Wikimedia (Voronet)

“O pasiune inflorita in familie!”— constat eu.”Da!… am inceput imediat dupa ce am terminat armata. Am studiat si mai apoi,incet-incet i-am “contaminat” pe toti… Mi-a fost dat sa ma intorc acolo la Carei sa pictez Biserica Neamului chiar unde facusem armata, la graniceri… O alta pe care mi-o amintesc in mod particular a fost o comanda venita din partea unei femei care castigase o mare suma de bani si pe care a dorit sa-i daruiasca altora dorind sa construiasca o biserica noua in comuna sa…”

“Cum ai inceput…?”, imi manifest eu deschis cutiozitatea…”Cred ca se datoreaza totul intamplarii si pasiunii mele pentru arta bisericeasca” . “Ca maestru…?!” – surade larg – “…ca maestru pot sublinia unul in mod particular: Teofan Cretanu care mi-a fost dintotdeauna ca o calauza in toate documentarile mele ce preced orice lucrare asupra caruia ma aplec cu multa piosenie…!”

Ascult cu mare atentie povestea unei familii, fraturi din povestea unei vieti si nu pot sa nu remarc frumusetea si curatenia limbii cu care este exprimata… E puritatea aceea a limbii romane care nu cunoaste nici inflexiuni, nici accente deosebite, ci curge lin si frumos ca o adevarata comoara de suflet… O las sa curga sa-si gaseasca propriul lacas in istorisirea in sine si notez doar la final, ca o indepartata origine comuna ne uneste intr-un anume fel, de locurile acelea dintre Valea Prahovei si cea a Teleajenului, pe dupa dealuri impadurite…

Privesc bolta in toata maretia ei si ma straduiesc cu tot amatorismul meu sa fac o fotografie, si iar una, inca una… cu speranta ca voi resusi sa surprind lumina justa care sa redea pe deplin frumusetea ce bucura ochiul si sufletul meu.

Gandul imi fuge la faimoasa lucrare a lui Irving Stone “Agonie si extaz” care descrie capodopera de la Capela Sixtina si nu pot sa nu fac trimitere la lectura ce eu am strabatut-o demult si care mi-a intiparit intr-un ungher, inainte de toate, efortul si sacrificiile pe care le cere un act creativ de acest nivel. Amintesc de aerul greu ce se respira cand mi-am facut intrarea datorita solventilor si vopselelor, dar toate acestea par un nimic, un nimic adevarat care nici spondilozei nu permite sa i se dea chiar prea mare atentie…”Toate se uita…”— mi se precizeaza,…”ceea ce ramane sunt oamenii si legaturile care le facem cu ei, oriunde ne poarta pasii, chemati de Mantuitor…!”

Intre timp eu ma tot straduiesc sa fac o multime de fotografii si ma cert pe mine insami ca nu am pricepera si abilitatea necasare sa surprind acel unghi de lumina care sa se ingemaneze perfect cu mainile maestrului de la Targoviste, cu surasul ascuns de barba sa, cu chipul Mantuitorului si al Maicii Domnului si a celorlalti sfinti ce ne vegheaza din intreaga biserica…

…Giorgian lipseste in momentul in care eu traiesc cu incantare frumusetea lucrarii savarsita de echipa mesterului Stoica in Biserica Ortodoxa din Lucca–e dus in tara cu trebuirile lui, dar el este extrem de prezent prin povestirile alor sai.Ghita lucreaza cu destoinicie in zona sa urcand si coborand tacut schela, iar in momentul in care gaseste un scurt ragaz sa schimbam doua vorbe face o clara si precisa distinctie intre “sefu’” si “nenea” care la final sunt unul si aceeasi cu persoana, ce ne saluta zambind dintre sfintii pe care continua sa-i schiteze… Florin, cel mai tanar dintre ei are locul sau precis: lucreaza cu mare daruire sa finiseze picturile din altar, iar eu ma straduiesc sa-l surprind savarsind lucrarea sa, ramasa in usa altarului, privind prin crapatura lasata de usa intredeschisa…

De la el si cu el a pornit toata aceasta frumoasa inteprindere, el care a venit de la Targoviste in Italia sa-si vanda icoanele.”Prima am vandut-o unor italeni pasionati de arta bizabtina, pe undeva prin zona Padovei… si asa vanzand icoanele facute de mine am ajuns sa-l cunosc pe parinte, iar mai apoi, sa va pictam biserica”… Lucreaza cu adanca pasiune, extrem de atent la detalii si tot face un jos-sus-jos si invers, pe toata durata celor cateva minute de conversatie, fara sa intoarca privirea…”Initial a fost prevazut sa terminam mult mai devreme, dar cum lucrarea noastra e sustinuta financiar de credinciosi,cum criza si-a spus cuvantul peste tot, nu ne-a iertat nici pe noi… asa ca am stat mai mult la Lucca, cu voi…!”

Mai privesc o data acest santier in lucru si incerc sa absorb cat mai mult posibil frumusetea locului si al momentului. Le multumesc pentru acest timp petrecut impreuna si pentru amabilitatea cu care s-au dedicat conversatiei si in egala masura lucrarii de desavarsire a Bisericii noastre de la Lucca. Ma despart cu greu de acesti pictori de biserici care mi-au daruit putin din frumuselile ce vin puternic de Acasa si care in ciuda tuturor faradelegilor ce se aud in lung si-n lat,eu stiu ca ele, acele frumuseti ale romanului si ale spiritualitatii romanesti, Exista si vor dainui pe veci…!

Ma despart cu bucuria ascunsa in adancul sufletului ca sarbatoarea Pastelui va fi anul acesta o mai sarbatoare, iar in curand, multi dintre turistii de la Lucca vor descoperi ca stim sa ne “exportam”Albastrul de Voronet char si peste granita…! (n.b. pleonasm asumat…:) )

Precizare absolut necesara:

1Mai. Intru in Biserica noastra cam imediat dupa ora pranzului asa cum stabilisem cu parintele anterior, pentru a consemna cateva precizari finale. Salut si aproape ca niciunul dintre cei prezenti nu-mi raspunde… Si nu pentru ca ar fi o nepolitete, ci pentru ca efectiv nu au timp fiind fiecare prinsi cu treburile, aici in biserica…! Un furnicar de oameni, barbati si femei deopotriva, pregatesc biserica intr-un cor general pentru sarbatorirea Pastelui. E o zi de sarbatoare astazi pentru foarte multi, dar pentru ei, sigur nu!… Pe unii dintre ei ii cunosc bine, pe altii sper ca voi avea timpul de aici inainte… Tuturor li se citeste oboseala pe fata, dar mai e multe de facut, asa ca dedica ziua lor libera pentru a pregati totul, asa cum se cuvine, intampinarii Pastelui…!

Doar o foarte scurta pauza pentru si mai scurte precizari si un timp pentru a respira putin… Cer 7 minute Parintelui, cerand-mi scuze pentru aceasta intrerupere. ”In Lucca eu am ajuns in 2005, iar obtinerea spre folosinta a spatiului actual si organizarea lui a insemnat zeci si zeci de cereri, de batut pe la foarte multe usi, ca nimeni nu-ti ofera nimic pe tava…!

Proiectul de pictare a bisericii l-am initiat in urma cu doi ani, cu sprijinul Fundatiei Casei de Economii/Fondazione Casa di Risparmio di Lucca care a acoperit cam aproape 1/6 din totalul costurilor lucrarilor si caruia ii ramanem intotdeauna profund recunoscatori, iar restul a fost sustinut de credinciosii din Comunitatea Romaneasca. Mai avem foarte multe de facut, multe proiecte de finalizat care bineinteles cer timp si o multime de costuri, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu le vom duce la bun sfarsit…!

Dintre cele care vin sa completeze lucrarea de pictare ar fi tarnosirea si sfintirea bisericii, unde tragem speranta ca alaturi de Sfintia Sa, Episcopul Siluan sa se afle Preasfintia Sa Daniel, Patriarhul Romaniei care nu a vizitat inca Episcopia Italiei…!”- precizeaza Preotul Liviu Marina-Fit cu ohiul atent catre forfota din jur.

“Vom fi deosebit de bucurosi si avem nevoie sa primim orice fel de sprijin si din Romania, atat pentru finalizarea lucrarilor de exterior la Biserica noastra sau a celor de reconfigurare a altarului spre exemplu, sprijin fie el chiar si doar simbolic, dar care sa ne asigure acel pod, acea legatura atat de necesara, cu tara…!”

Probabil, multe alte precizari isi vor gasi locul cu un alt prilej deoarece Parintele trebuie sa raspunda a trei solicitari ce vin in acelasi timp deodata, din colturi diferite iar noi ne despartim cu o strangere de mana si ca intotdeauna, cu binecuvantarea de ”Doamne ajuta!”

Hristos a Inviat! dragii mei, oriunde v-ati afla…! Sa pastram romanitatea in gand si in suflet!…

AnaOlimpiaStyle

Lucca, undeva pe malul lui Serchio – 1 Mai 2013

Citeste si:

A fi… ‘MULT MAI BINE’: Te ajut ca sa te ajuti!

Nu am stiut sa pastrez o masura in dragostea mea pentru ei…

Sa vorbim deschis despre… bullism!

Familia mea m-a dezamagit. Cum sa merg mai departe?

articol preluat: http://www.garbo.ro/articol/Cultura/13942/de-la-albastrul-de-voronet-la-albastrul-de-lucca.html?utm_source=newsletter-culinar-20130507&utm_medium=email&utm_content=culinar-20130507&utm_campaign=Newsletter-Culinar#state=d4fd1d505725bfab77d24c598aaf5ade&error=unknown_user

Explore posts in the same categories: de prin ziare..., mi-a plăcut de nu am aer...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: