…fara teama…


Teama de tunete si fulgere Teama de tunete si fulgere

Teama de tunete si fulgere este cea mai raspandita tulburare care implica o teama maladiva de vreme si de aspectele meteorologice. De la o simpla teama se poate ajunge pana la o fobie deosebit de grava, cel in cauza ajungand sa tremure la vederea oricarui nor si sa nu mai poata iesi din casa.

Pentru un crestin, frica de fenomenele meteorologice indica putina credinta in purtarea de grija si dragostea lui Dumnezeu fata de tot omul. In toata lumea, nimic nu se petrece la intamplare, ci fiecare frunza sau cataclism se misca sub ochiul vesnic-vazator si mult-iubitor al lui Dumnezeu. Credinta in iubirea lui Dumnezeu trebuie sa scoata din noi orice frica, iar cu atat mai mult frica de miscarile naturii, pastrand in inima numai frica de a nu pacatui inaintea Lui si a ajunge in robia diavolului.

Trasnetul, un fenomen meteorologic

Trasnetul este o descarcare electrica naturala (mii de amperi) care restabileste echilibrul electric intre doi nori, intre straturile aceluiasi nor de furtuna sau intre un nor și pamant. Trasnetul cauta intotdeauna traseul cel mai scurt de parcurs spre pamant.

Atunci cand conditiile atmosferice sunt normale, echilibrul electric din atmosfera este stabil. In momentul in care se formeaza nori de furtuna, sarcinile pozitive si negative se separa in interiorul acestor nori. Partea inferioara a norului se incarca de obicei negativ. Acest lucru provoaca o acumulare de sarcini pozitive pe toate elementele care se gasesc la sol, acumulare care va fi cu atat mai importanta pe varfurile metalice.

Fiecare trasnet este insoțit de un fulger (lumina) și un tunet (sunetul). Faptul ca vedem mai intai fulgerul, iar mai apoi, la distanta de cateva secunde, auzim tunetul, se datoreaza diferentei dintre viteza luminii (aproape 300.000 km/s) si viteza sunetului, care este cu mult mai mica. Decalajul intre cele doua aspecte ale trasnetului creste cu cat acesta se petrece la o distanta mai mare de observator.

Semnul maniei lui Dumnezeu

Sfanta Scriptura prezinta fulgerele si tunetele ca pe niste mesageri ai maniei lui Dumnezeu si o cale de a-i pedepsi pe cei pacatosi. Spre exemplu, de aceste fenomene meteorologice s-a folosit Moise, la porunca lui Dumnezeu, pentru a-i pedepsi pe egipteni, precum citim:

„Si a zis Domnul catre Moise: „Intinde mana ta spre cer si va cadea grindina peste tot pamantul Egiptului: peste oameni, peste turme si peste toata iarba campului din pamantul Egiptului!” Atunci si-a intins Moise mana spre cer si a slobozit Domnul tunete, grindina si foc pe pamant; si a plouat Domnul grindina in pamantul Egiptului. Aceasta a fost o grindina foarte mare si printre grindina ardea foc, cum nu mai fusese in tot pamantul Egiptului, de cand se asezasera oamenii pe el. Grindina aceasta a batut in tot pamantul Egiptului, tot ce era pe camp, oameni si dobitoace; toata iarba campului a batut-o grindina si toti pomii de pe camp i-a rupt grindina. Numai in tinutul Gosen, unde traiau fiii lui Israel, n-a fost grindina” (Iesire 9, 22-26).

Faptul ca tunetele sunt manifestari ale maniei lui Dumnezeu este intarit de multe alte locuri din Sfanta Scriptura. „Si a strigat Samuel catre Domnul si a trimis Domnul tunete si ploaie in ziua aceea; si teama de Domnul si de Samuel a cuprins tot poporul” (I Regi 12, 18). „Domnul a tunat in ceruri Si Cel Preainalt a facut sa rasuna glasul Sau; slobozit-a sagetile Sale si a imprastiat pe vrajmasi, Inmultitu-Si-a fulgerele si i-a pus pe fuga” (II Regi 22, 14-15).

„Doamne, miluieste-ne, ca intru Tine am nadajduit, fii ajutorul nostru in fiecare dimineata si izbavirea noastra in vremuri de stramtorare! La glasul tunetului Tau neamurile vor fugi; cand Te ridici Tu, popoarele se vor risipi” (Isaia 33, 2-3).

Teama de tunete si fulgere

Teama de tunete si fulgere este cea mai raspandita tulburare care implica o teama maladiva de vreme si de aspectele meteorologice. Aceasta tulburare este cunoscuta sub denumiri precum: „astrapofobie”, „brontofobie”, „keraunofobie” sau „tonitrofobia”. Boala poate deveni intr-atat de severa incat persoana afectata sa nu mai doreasca sa iasa afara fara a verifica mai intai informatiile meteorologice.

Cel cuprins de aceasta fobie devine anxios in timpul unei furtuni, chiar si atunci cand pericolul este minim. Pe langa frica, tremur, tipat, palpitatii etc, o reactie unica a celor afectati de aceasta fobie este ca, desi se afla intr-o locuinta sigura, ei cauta un adapost in plus, intrand sub plapuma sau in cel mai ascuns colt al casei, pentru a nu mai auzi tunetele.

Medicii ii indeamna pe cei cuprinsi de aceasta teama spre o informare mai serioasa asupra acestor fenomene meteorologice, iar pe cei din jurul lor, la acordarea unui sprijin afectiv. Potrivit altora, cel mai eficient tratament pentru aceasta fobie este expunerea la tunete si dezvoltarea unei obisnuinte in prezenta acestora. Socotesc, insa, ca o buna intelegere asupra crearii lumii si a faptului ca aceasta nu este parasita de Creatorul ei este de ajuns pentru a nu ne mai tulbura peste masura in momentele in care natura se dezlantuie.

Cine hotaraste miscarea tunetelor si a fulgerelor ?

Dumnezeu a creat lumea, din nimic, si tot Dumnezeu este Cel care o sustine, o indruma si o pastreaza in randuiala. Desi fenomenele meteorologice sunt asezate in firea lucrurilor, acestea nu actioneaza in mod total independent, ci numai cu aprobarea Celui care le-a ingaduit sa existe.

Fulgerele, tunetele, cutremurele si oricare alte miscari puternice ale naturii sunt ale lui Dumnezeu, iar nu ale unei forte impersonale sau ale diavolului, precum citim: „Glas au dat norii, ca sagetile Tale trec. Glasul tunetului Tau in vartej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clatinatu-s-a si s-a cutremurat pamantul” (Psalmi 76, 16-17).

Toate cele ce exista, pana la cele mai inspaimantatoare miscari ale pamantului, ale apelor si ale vantului, au fost chibzuite si asezate de Dumnezeu in firea lucrurilor. Frumos vorbeste Dreptul Iov despre acest lucru, zicand: „Cand Dumnezeu privea pana la marginile pamantului si imbratisa cu ochii tot ce se afla sub ceruri, ca sa dea vantului cumpana si sa chibzuiasca legea apelor, cand El statornicea ploilor un fagas si o cale bubuitului tunetului, atunci El a vazut intelepciunea si a cantarit-o, atunci a pus-o in lumina si i-a masurat adancimea. Dupa aceea, Dumnezeu a zis omului: Iata, frica de Dumnezeu, aceasta este intelepciunea, iar in departarea de cel rau sta priceperea” (Iov 28, 24-28).

Cautand spre mandria si nepriceperea omului, in „Cartea lui Iov”, Dumnezeu il intreaba pe acesta: ” Esti tu in stare sa azvarli fulgerele si ele sa plece si sa-ti spuna: Iata-ne?” (Iov 38, 35). Prin aceasta, El ne spune ca fulgerele nu pleaca „de capul lor”, ci dupa voia Sa sfanta, care pe toate le implineste cu intelepciune deplina.

Cartea lui Iov – Capitolul 38

„Atunci Dumnezeu i-a raspuns lui Iov, din sanul vijeliei, si i-a zis: Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fara intelepciune? Incinge-ti, deci, coapsele ca un viteaz si Eu te voi intreba si tu Imi vei da lamuriri!

Unde erai tu, cand am intemeiat pamantul? Spune-Mi, daca stii sa spui. Stii tu cine a hotarat masurile pamantului sau cine a intins deasupra lui lantul de masurat? In ce au fost intarite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, atunci cand stelele diminetii cantau laolalta si toti ingerii lui Dumnezeu Ma sarbatoreau?

Cine a inchis marea cu porti, cand ea iesea navalnica, din sanul firii, si cand i-am dat ca vesmant negura si norii drept scutece, apoi i-am hotarnicit hotarul Meu si i-am pus porti si zavoare si am zis: Pana aici vei veni si mai departe nu te vei intinde, aici se va sfarama trufia valurilor tale?

Ai poruncit tu diminetii, vreodata in viata ta, si i-ai aratat aurorei care este locul ei, ca sa apuce pamantul de colturi si sa scuture pe nelegiuiti de pe pamant? Ai fost tu pana la izvoarele marii sau te-ai plimbat pe fundul prapastiei? Ti s-au aratat oare portile mortii si portile umbrei le-ai vazut? Ai cugetat oare la intinderea pamantului?

Spune, stii toate acestea? Care drum duce la palatul luminii si care este locul intunericului, ca sa stii sa-l calauzesti in cuprinsul lui si sa poti sa nimeresti potecile care duc la el acasa? Ai ajuns tu la camarile zapezii? Ai vazut tu camarile grindinei, pe care le tin deoparte pentru vremuri de stramtorare, pentru zilele de batalie si de razboi? Unde se risipesc aburii si se raspandeste pe pamant vantul de la rasarit? Cine a sapat albie puhoaielor cerului si cine a croit drum bubuitului tunetului, ca sa ploua pe un pamant nelocuit si pe o pustietate unde nu se afla fiinta omeneasca si sa adape tinuturile sterpe si uscate si sa scoata pajiste de iarba din intinderea plesuva?

Are ploaia un tata? Cine a zamislit stropii de roua? Din sanul cui a iesit gheata? Si cine este cel ce naste promoroaca din cer? Apele se incheaga si se intaresc ca piatra si fala marii se face sloi!

Cunosti tu legile cerului si poti tu sa faci sa fie pe pamant ceea ce este scris in ele? Poti tu sa ridici pana la nori glasul tau, ca sa se sloboada peste tine potopul ploilor? Esti tu in stare sa azvarli fulgerele si ele sa plece si sa-ti spuna: Iata-ne?

Cine a pus atata intelepciune in pasarea ibis sau cine i-a dat pricepere cocosului? Cine poate sa tina cu destoinicie socoteala norilor si sa verse pe pamant burdufurile cerului, ca sa se adune pulberea si sa se intareasca, iar bulgarii de pamant sa se lipeasca laolalta?”

Psalmul Creatiei – Psalmul 103

„Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte. Intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat; Cel ce Te imbraci cu lumina ca s i cu o haina; Cel ce intinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vanturilor; Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc; Cel ce ai intemeiat pamantul pe intarirea lui si nu se va clatina in veacul veacului.”

„Adancul ca o haina este imbracamintea lui; peste munti vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tau se vor infricosa. Se suie munti si se coboara vai, in locul in care le-ai intemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece si nici nu se vor intoarce sa acopere pamantul. Cel ce trimiti izvoare in vai, prin mijlocul muntilor vor trece ape.”

„Cel ce adapi muntii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va satura pamantul. Cel ce rasari iarba dobitoacelor si verdeata spre slujba oamenilor (…) Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut! Umplutu-s-a pamantul de zidirea Ta.”

„Dandu-le Tu lor, vor aduna, deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatati; dar intorcandu-ti Tu fata Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce. Trimite-vei duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului.”

Cartea lui Iisus Sirah – Capitolul 43

Marirea inaltimii este curatia cerului, intru aratarea slavei Domnului. Soarele in ivire vesteste, cand se arata, ca un vas minunat, faptura Celui Preainalt. (…) Mare este Domnul Cel care l-a facut, si cu porunca Lui grabeste mergerea. Si luna, totdeauna exacta, insemneaza lunile si imparte timpul. Din luna este semnul sarbatorii, lumina care scade pana la sfarsit. Lunile anului sunt dupa mersul ei, minunate schimbari face crescand.

Frumusetea cerului este multimea stelelor, podoabe luminand intru cele inalte ale Domnului. Dupa pravila Celui Sfant, ele stau in randuiala lor si nu obosesc in strajile lor.

Vezi curcubeul si binecuvanteaza pe Cel care l-a facut; ca foarte frumos este in stralucirea sa. A inconjurat cerul imprejur cu marire, mainile Celui Preainalt l-au atins pe el. Cu porunca Lui a grabit zapada si grabeste fulgerele dupa judecata Sa. Pentru aceea se deschid vistieriile si norii zboara ca pasarile. Cu slava Sa intareste norii si sfarama pietrele grindinei si de privirea Lui se vor cutremura muntii.

Cu voia Lui sufla vantul din miazazi; glasul tunetului Lui a facut ca sa mugeasca pamantul, si viforul de la miazanoapte si volbura vantului; presara zapada ca pasarile ce zboara si cum poposeste lacusta, asa este pogorarea ei. De frumusetea albinei ei se va mira ochiul si de viscolul ei se va spaimanta inima.

Si bruma ca sarea o varsa pe pamant, care, daca ingheata, se face ca varfurile de tepusa. Vant rece va sufla de la miazanoapte si va ingheta apa toata, adunarea apei va acoperi si se va imbraca apa ca si cu o platosa. Puterea Domnului va manca muntii si va arde pustiul si va stinge verdeata ca focul. Leac repede este norul; roua dupa arsita da viata.

Cuvantul Sau a facut sa inceteze marea si a sadit in ea insule. Cei care umbla pe mare povestesc primejdiile ei si istorisirile lor ne umplu de uimire. Si acolo sunt lucruri de necrezut si minunate, tot felul de animale si de vietuitoare de mare. Prin El toate ajung la telul lor si in cuvantul Lui s-au asezat toate.

Am putea spune multe, fara sa terminam; intr-un cuvant El este toate. Cum vom putea sa-L preaslavim? Ca El este mai mare decat toate lucrurile Sale. De temut este Domnul si mare foarte si minunata este puterea Lui. Slavind pe Domnul, inaltati-L cat veti putea, pentru ca va prisosi inca. Si, inaltindu-L pe El, intariti-va si nu va osteniti, pentru ca nu veti ajunge.

Multe si mai mari decat acestea sunt ascunse; ca putine am vazut din lucrurile Lui. Ca toate le-a facut Domnul si celor cuviosi le-a dat intelepciune.”

Rugaciune la ingrozirea de tunete si fulgere – Molitfelnic

„Iarasi ne aducem aminte de pedeapsa Ta, Doamne, Iubitorule de oameni Stapane, iarasi rugaciuni de iertare de la robii Tai cei netrebnici, care stim ca, cu cat prisoseste multimea pacatelor, cu atat mai mult le covarsesti pe acestea cu milostivirea Ta care nu tine minte raul. Pentru aceea, ne rugam Tie: Intoarce mania Ta de la noi, ca nu in veac sa Te manii pe noi, ci cu mila Ta sa ne inviezi pe noi cu indurarile Tale.

Doamne, Dumnezeul nostru, Care intaresti tunetul si slobozesti fulgerele si toate le faci spre mantuirea lucrurilor mainilor Tale, cauta cu iubirea de oameni si ne izbaveste pe noi de tot necazul, mania si nevoia si de ingrozirea cea de acum; ca ai tunat din cer, Doamne, si fulgerele ai inmultit si ne ai tulburat pe noi; indura Te spre noi, Milostive; la Tine scapam si milele Tale cele bogate trimite peste noi si miluieste pe robii Tai, ca un bun si iubitor de oameni, ca sa nu ne arda pe noi focul maniei Tale, nici sa ne topeasca pe noi iutimea fulgerelor si a tunetelor Tale; ci dupa stiuta milostivirea Ta potoleste Ti mania si schimba vazduhul in buna liniste, si cu razele soarelui risipeste intunecimea care este asupra noastra si imprastie norii cei intunecati.

Ca Tu esti Dumnezeul milelor, al indurarilor si al iubirii de oameni, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!”

Teodor Danalache

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/teama-tunete-fulgere-140778.html

Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: