despre vorbire si…cunoastere


Il cunoastem pe cel de langa noi?

Omul de langa noi poarta in el chipul lui Dumnezeu, oricat de deformat ar ajunge acesta. Il cunoastem cu adevarat pe cel de langa noi atunci cand dam la o parte tot pacatul care apasa asupra lui (cu voie sau fara de voie, cu stiinta sau cu nestiinta) si vedem in el un frate al nostru si un fiu al lui Dumnezeu.

Il cunoastem pe cel de langa noi ?

Il vedem pe cel de langa noi prin ochii sufletului nostru. „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat” (Matei 6, 22-23). Cu cat avem sufletul mai curat, cu atat vederea ne este mai curata, iar cel de langa noi ne apare intr-o lumina mai bune. Si, iarasi, cu cat avem sufletul mai patimas, cu atat privirea ne este mai stramba, iar cel de langa noi ne apare plin de patimi si rautati.

Discernamantul face diferenta intre bine si rau, iar dragostea face diferenta intre pacatos si pacat. Precum ne indeamna Parintii, suntem datori sa uram pacatul si sa-l iubim pe pacatos, caci pacatosul este un suflet inrobit, iar nu unul liber.

Sfintii cugetau in inima lor ca sunt mai pacatosi decat toti cei din jurul lor pentru ca ei nu se mai raportau-comparau cu semenii lor, ci cu omul inteles ca fiu al lui Dumnezeu, iar acest lucru ii facea sa vada in aproapele lor un mic dumnezeu (dupa har). Atat de mare le era iubirea, smerenia si cunoasterea slabiciunii omului indepartat de Dumnezeu.

Cu cat ii vedem mai buni pe cei din jurul nostru, cu atat devenim si noi mai buni. Acest lucru nu implica lipsa de discernamant, ci slabirea si scoaterea din inima noastra a unor patimi precum slava de sine, mandria, judecata si dispretuirea celui de langa noi, mania etc.

Intr-o veche melodie, „Pasarea Colibri” canta urmatorul indemn crestin: „Te iau cand crezi ca esti si tu mai bun, / Te iau c-asa ar trebui, iti spun, / Te iau cand vrei s-ajungi si tu acas’, / Te iau cand numai tu ti-ai mai ramas. / Dar hai sa ne avem ca frati, / Toti suntem putin luati.”

Fiecare dintre noi suntem „putin luati” de duhurile patimase, iar pentru aceasta se cuvine a-l cunoaste pe cel de langa noi fara deformarile lucrate in el de patimi. Esenta fiecaruia dintre noi ramane dumnezeiasca, iar aceasta esenta se cuvine sa o intuim atunci cand il privim pe cel de langa noi. Sa vedem una si sa intelegem alta, caci, de multe ori, ceea ce vedem nu este adevar, ci deformare a adevarului.

Sfaturile unui diavol batran !

In cartea lui C.S. Lewis, anume „Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar”, unde un diavol batran il invata pe unul mai tanar cum sa-l insele mai bine pe om, gasim infatisat urmatorul viclesug:

„Scoate-i omului din minte cele mai elementare indatoriri, aplecandu-l asupra celor mai avansate si mai spirituale dintre ele. Apasa pedala acelei caracteristici umane care ne e mereu de mare ajutor, anume oroarea in fata evidentelor si neglijarea lor. Trebuie sa-l aduci in stare sa practice scrutarea de sine timp de un ceas fara sa descopere nici unul din acele lucruri care sar in ochi oricui a trait vreodata in aceeasi casa cu el sau a lucrat in acelasi birou.”

Odata ajuns in inselare, omul isi neaga toate gandurile, miscarile si faptele patimase, oricat de evidente ar fi acestea. Apoi, omul nu mai are decat foarte putin pana sa ajunga la a-l judeca pe aproapele sau cu cea mai nemiloasa scrupulozitate si la a emite judecati dintre cele mai eronate cu privire la sine si la semenii sai.

„Fara indoiala, este imposibil sa-l impiedici sa se roage pentru mama (aproapele) lui, dar avem si noi mijloace prin care rugaciunile pot deveni inofensive. Ai grija sa fie intotdeauna foarte „spirituale”, iar el sa se preocupe mai ales de starea sufletului ei (departele) si niciodata de reumatismul care-o chinuie (aproapele). Avantajul va fi dublu. In primul rand, atentia i se va concentra asupra a ceea ce el numeste „pacatele ei”, prin care, cu un pic de indrumare din partea ta (a diavolului), va ajunge sa inteleaga toate actele care il deranjeaza si-l enerveaza pe el. Vei putea, astfel, sa mai pui niste sare pe ranile zilnice, chiar atunci cand omul e in genunchi; operatia nu e deloc dificila si o vei gasi chiar amuzanta. In al doilea rand, de vreme ce ideile pe care si le face despre sufletul ei vor fi grosiere si deseori eronate, se va ruga, in mare masura, pentru o persoana imaginara, iar sarcina ta e sa faci astfel incat, cu fiecare zi, aceasta persoana imaginara sa semene din ce in ce mai putin cu mama din realitate.”

Amanuntul este cel care sfarma relatiile de pace dintre multi oameni. Cand niste simple gesturi ajung sa fie receptate ca niste adevarate lovituri, sufletul omului se afla departe de a-l cunoaste pe aproapele sau. Ajungem sa ne permitem „detalii” dintre cele mai neplacute, in timp ce celor de langa noi nu le trecem cu vederea nici macar scaparile involuntare.

„Dupa ani de trai impreuna, fiecare ajunge sa gaseasca in celalalt tonuri ale vocii si expresii ale fetei care ii repugna cumplit. Foloseste amanuntul! Fa-ti pacientul (omul) constient pana la durere de felul acela caracteristic, care-l irita inca din gradinita, in care mama lui ridica din sprancene, si pune-l sa-si alimenteze singur neplacerea. Sugereaza-i ca ea stie cat de enervant e gestul si il face tocmai ca sa-l enerveze – daca te pricepi, nici nu va observa cat de neverosimila e presupunerea. Si, fireste, nu-l lasa sa se intrebe daca nu cumva are si el tonuri ori expresii care o pot enerva pe ea. Cum nu se poate vedea sau auzi pe sine, treaba nu e complicata.”

„Ura domestica se exprima de obicei prin cuvinte care pe hartie ar ramane total inofensive (nu cuvintele supara), dar care rostite pe un ton anume, sau la un moment anume, devin la fel de violente ca un pumn in figura.”

„Pacientul trebuie sa pretinda ca orice cuvant de-al lui sa fie luat drept ceea ce e, dar sa judece spusele mamei cu cea mai mare si mai acuta suspiciune, descifrand intentii ascunse in spatele fiecarei inflexiuni si pe dedesubtul fiecarui context. Iar ea trebuie incurajata sa faca la fel. Asa incat, dupa fiecare cearta, si unul si altul sa plece convinsi sau aproape convinsi ca sunt totul nevinovati.”

Il cunoastem pe cel de langa noi ?

Ne cunoastem parintii? Ne cunoastem sotul/sotia? Ne cunoastem copiii? Ne cunoastem rudele? Ne cunoastem prietenii? Ne cunoastem vecinii? Aceste intrebari sunt doar cateva dintre cele mai grele (importante) pe care suntem datori sa ni le punem periodic si sa le raspundem cu sinceritate. Iar mai presus de toate se afla urmatoarea intrebare: Ne cunoastem pe noi insine? Ne dam seama cand receptam corect realitatea din jurul nostru si cand o intelegem in mod deformat, datorita patimilor noastre si vicleniei vrajmasului?

Teodor Danalache

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/il-cunoastem-cel-langa-140843.html

Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: