gura lumii…


Tezaurul de aur si valuta, scos din tara de Mugur lsarescu

În 1999, cînd guvernarea României a fost preluata de Mugur Isarescu, România „ajunsese în pragul dezastrului”, avînd datorii si o lamentabila rezerva valutara (în jur de numai o jumatate de miliard de dolari SUA).
Din acelasi an însa, guvernantii demarasera o serie de negocieri cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International pentru a obtine însemnate împrumuturi. Astfel, premierul Radu Vasile, îndatorat, dar si cam poet (îsi publica volume de versuri în acea perioada), l-a numit pe Traian Basescu, secondat de Mugur Isarescu, drept negociator-sef al României cu Banca Mondiala în asa-zisul program PSAL 1, prin care România era împrumutata (cu dobînda), dar se obliga sa vînda întreprinderile de stat, adica sa le privatizeze si sa returneze datoriile.
O lista lunga cu 63 de mari companii comerciale românesti era anexata acordului PSAL din 1999, întreprinderi pe care guvernul trebuia sa le „restructureze” (sa concedieze majoritatea salariatilor) si sa le vînda (privatizeze) sau sa le lichideze. Isarescu însusi, în calitate de prim-ministru al României, demara în iulie 1999, angajamentele fata de Banca Mondiala pentru noi împrumuturi, prin acordul PSAL 2, pentru care a trebuit sa privatizam alte 20 de întreprinderi de productie de stat, inclusiv Banca Comerciala Româna (a se vedea capitolul
O data ce s-a vazut premier, Isarescu mai vrea doar presedintia tarii). în cadrul acestor acorduri PSAL a fost modificata Legea privatizarii bancilor, toate fiind vîndute de Statul Român în anii urmatori, iar CEC-ul a fost restructurat (abia scapînd de privatizare).
Privatizarile care au urmat nici nu s-au mai încurcat în respectarea legii, grija guvernantilor, mai ales a premierului Isarescu, fiind sa opreasca anchetele juridico-penale -atunci cînd se faceau – si sa urgenteze vînzarile, adesea clientelare. Tot de acum au început a se crea si rezervele valutare ale României, caci institutiile internationale au conditionat România, pentru a o împrumuta, de a nu cheltui decît o mica parte din bani, restul trebuind tezaurizati.
Tot astfel, conditionat, au fost acordate României si împrumuturile de la FMI, venite dupa 2008, cînd economia României s-a prabusit o data cu declansarea crizei mondiale. La prima vedere, nu ar fi un lucru rau ca România sa aiba importante rezerve valutare la care sa poata apela în cazuri exceptionale. Dar poate? Nu! Pentru ca aceste sume sînt pastrate de puterile mondiale, în pusculitele lor bine închise.
Acelasi lucru se întîmpla si cu tezaurul de aur al României, care în cea mai mare parte, se afla la Basel, în Elvetia, la Banca Reglementarilor Internationale, o banca privata controlata de catre bancile centrale majore ale globului, adesea, ele însele corporatii private. Conform brosurii lui Isarescu, însa, aurul României se afla depozitat „la alte banci centrale”.

* * *
În anul 2011, rezerva de aur a României era de 104 tone (cea 3,4 miliarde euro), iar totalul rezervelor internationale ale României (valute plus aur) era de 35,5 miliarde euro.

Cînd doua ONG-uri românesti au început sa arate în anul 2010 adevarul privind scoaterea din tara de catre domnul Isarescu a rezervelor valutare si de aur („unde este aurul tarii si cînd aveti de gînd sa-l aduceti înapoi?”, îl întreba, astfel, un ziar pe M. Isarescu), acesta a distribuit în graba o brosura justificativa, în care arata ca „pastrarea” si „mentinerea” valutelor si a aurului în afara tarii sînt o „practica internationala”:
Initial, Isarescu a dezmintit ca aurul si valuta ar fi fost scoase din tara, atunci cînd, în aprilie 2002, presedintele PRM îl acuza public, în Senatul României, de aceasta fapta.
Informatiile proveneau la g-ralul Dan Gheorghe – care functiona în zona Serviciilor Secrete românesti si atunci, era director general adjunct al Aeroportului Otopeni – si aratau riguros datele scoaterii valorilor din tara cu avioanele, inclusiv documentele emise în acest scop.
Firma HCS Transporturi Speciale, prin care opereaza Banca Nationala a României pentru scoaterea tezaurului din tara, este detinuta de un asociat al tatalui lui Isarescu, Heinrich Schorsch, firma fiind o sucursala a firmei Handels Contor Schorsch GmSH din Germania, cu care Banca Nationala a României (adica Isarescu) a mai încheiat în 1991 si un contract-cadru pentru livrarea a 20 de mijloace de transport valori (masini blindate considerate, însa, necorespunzatoare) si materiale pentru fabricat monede metalice, utilaje de tiparit bancnote si înscrisuri de valoare, masini de numerotat si împachetat bancnote si monede metalice, piese de schimb, aparatura electronica etc.
Tot prin aceasta firma, si Directia „Tezaur si Operatiuni de Casa” din BNR, a mai cumparat alte autoturisme blindate, afacere despre care Curtea de Conturi arata ca „prin HCS-Germania s-au achizitionat din import mijloace de transport valori care nu corespund normelor proprii de securitate pentru transport valori si au consumuri ridicate de carburanti, cum este cazul a sase autodube blindate tip GMC de 3,5 tone si una de tip Ford de 3,5 tone.
Retine atentia ca achizitionarea acestor mijloace de transport si a înca trei autodube de tip Volkswagen de 0,5 tone, precum si a unui autoturism de tip Opel Vectra s-a facut în 199,1 fara ca aceste importuri sa fie aprobate de catre Consiliul de Administratie al bancii, asa cum prevede legea”.
În 1992, Constantin Isarescu, tatal octogenar al guvernatorului Isarescu, se asocia cu firma afaceristului româno-german Heinrich Schorsch, HCS Romtrade srl, înfiintînd împreuna compania HCS Comptrans srl, în Rîmnicu-Vîlcea.
În 1993, aceasta firma a familiei Isarescu si a furnizorului BNR, a fost implicata într-un scandal, deoarece a construit una din benzinariile sale pe un teren obtinut abuziv, conform presei, cu sprijinul unor functionari locali, atragînd atentia si „ciudata asociere dintre tatal guvernatorului, atunci în vîrsta de 80 de ani, si miliardarul german Schorsch, direct implicat în afaceri de zeci de milioane de dolari cu Banca Nationala a României”.
Conform unor rapoarte ale Curtii de Conturi a României, ramase însa fara urmari (ceea ce nu ne mira!), Schorsch devenise asociatul lui Constantin Isarescu dupa ce firma sa, Handels Contur Schorsch (HCS) GmbH din Germania, „a fost favorizata de catre guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, în detrimentul unor firme românesti, la importul de materiale pentru fabricarea monedelor si bancnotelor”.
Conform raportului Curtii, numai în 1992, prin firma HCS GmbH s-au efectuat importuri pentru baterea de moneda de 24,1 milioane de marci germane. Dar si alte firme controlate de prietenul de familie Schorsch, precum Romtrade si Sysgraf, sînt de asemenea în afaceri cu BNR. În 1996, pe baza aprobarii Bancii Nationale a României, Heinrich Schorsch a participat la înfiintarea Bancii Comerciale West Bank, la care detinea atunci, împreuna cu sotia, 10% din capital. În prezent, el a preluat de la Jean Padureanu conducerea echipei de fotbal Gloria Bistrita.

* * *
Interesîndu-se de semnificatia unui document ce îi intrase în posesie si care se referea la scoaterea de catre BNR, în ziua de 25 martie 2002, prin Aeroportul Otopeni, a 20 de tone de lingouri de aur, cu destinatia Germania, liderul PRM, senatorul pe atunci Corneliu Vadim Tudor, declara peste o luna: „întrebat ce este cu acest transport, guvernatorul Bancii Nationale a României Mugur Isarescu mi-a raspuns, printr-un prieten comun, ca, trimestrial, sînt depuse în banci straine diferite cantitati de lingouri… în vreme ce se stie de iesirea aurului din tara, nu mai exista nici o evidenta a repatrierii sale!?
Asa cum Aeroportul Otopeni are o evidenta riguroasa a scoaterii aurului, de ce nu se gaseste nici o hîrtie cu privire la revenirea lui în România?”.

* * *
Cînd, în 2010, lui Isarescu i se reprosa din nou ca scoate tezaurul din tara, o idee traznita i-a trecut prin cap.
A expus mai multe lingouri si monede de aur în cîteva vitrine piramidale, ce închipuiau piramida masonico-illuminati (inclusiv vîrful acesteia, asa cum apare pe bancnota de un dolar), postate într-o camera foarte mica, în care nu încap mai mult de cinci persoane, numita însa „sala Tezaurului” si situata în subsolurile cladirii vechi a Bancii Nationale a României, din strada Lipscani.
„Am chemat circa 20 de sefi de publicatii – spunea Isarescu atunci – si i-am dus în sala cu Tezaurul, lasîndu-i sa îl atinga fizic si sa spuna „Este!”, ca în poezia aceea. Eu înteleg ca oamenii se mai îndoiesc uneori si ca nu cred întotdeauna ceea ce li se spune, dar zvonurile cum ca BNR ar fi scos Tezaurul din România sînt extrem de periculoase”.
Întrebat, însa, de unul din cei prezenti daca acela este tot aurul României, caci nu pareau a fi deloc 104 tone de aur în vitrinele din fata lor, Isarescu a trebuit sa recunoasca:
„Sigur ca o parte din aur îl tinem la Banca Reglementelor Internationale (în Elvetia), dar în subsolurile BNR sta foarte bine rezerva de aur din tara”. Un fel de uite-o, nu e!
De fapt, în rapoartele BNR, tezaurul de aur al României figureaza ca „activ extern”, desi nu exista nici o obligatie asumata a tarii, sau a vreunui alt stat european, de a-si tine aurul în banci straine. Slovacia, de exemplu, îsi tine toata rezerva de aur în tara (în tezaurul propriu, adica). „În acte – constata un ziar chiar atunci, în 12 iulie 2010 -, rezerva de aur a României are 103,7 tone! În acelasi timp, partea tezaurului care a ramas în România încape într-o singura camera din subsolul BNR. Peste 100 de tone de aur necesita un depozit de dimensiuni mult mai mari decît o singura camera. Atît actele contabile ale BNR, cît si relatarile jurnalistilor careau fos’t invitati de Isarescu sa certifice faptul ca Tezaurul a ramas în România, de fapt confirma presupunerea ca în România nu a ramas decît o parte microscopica din rezerva de aur”. (Cronica Româna).
Aurul României se afla, în cea mai mare parte, la Banca Reglementarilor Intemationale (în Elvetia), unde Isarescu si-a creat o relatie speciala. Cum am vazut, renumitul profesor american Carroll Quigley, arata în lucrarea sa Tragedy & Hope, cunoscuta lui Mugur Isarescu, ca „Puterea capitalismului financiar are un alt plan cu bataie lunga, …crearea unui sistem global de control financiar aflat în proprietate privata, capabil sa domine sistemul politic al oricarei tari si economia mondiala pe de-a-ntregul… Vîrful sistemului trebuie sa fie The Bank for International Settlements (Banca Reglementarilor Internationale) din Basel, Elvetia, o banca privata controlata de catre bancile centrale majore ale globului, ele însele corporatii private…”
Banca Reglementarilor Internationale este cea mai veche institutie financiara angajata în procesul de globalizare, al noii ordini mondiale, desi initial ea a fost creata în 1930, pentru a administra platile reparatorii de razboi impuse Germaniei ca urmare a Tratatului de la Versailles, de dupa primul razboi mondial. În a doua jumatate a Secolului al XX-lea, banca a devenit o centrala a bancilor centrale europene, dar nu numai, fiind o companie cu raspundere limitata, ai carei 33 de asociati cuprind aproape toate bancile europene centrale, precum si bancile centrale ale SUA, Australiei, Canadei, Japoniei si Africii de Sud, dar si pe magnatii particulari, în principal din Europa, care detin 15% din banca.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: vorbe primite, vorbe-napoiate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: