intre


ia-ţi crucea omule şi umblă

nu-i timpul şi nici locul tău să ştii

 

priveam uimit, e-un fel de-a spune

cum visul se preface-n realitate

o graniţă ce se destramă

şi-o realitate ce se pierde-n vis

 

într-o oază de lumină

răstignită-n mii de chipuri

număr zilele-n rozariul

de lungime infinită

 

eu sunt mână, ea se lasă

ochii cern nedumeriri

fierul ei îmi creşte-n carne

aducând numai tăceri

 

mi-am luat crucea, lung e drumul

dinspre-aici spre-nalta zare

doar lumina îmi urmează

şi mă spală pe picioare

 

acum nici visele nu mai au pace

şi cer să fie ascultate

înşiră-te mărgăritare

prin zile de care n-am parte

 

ascult tăcerea care-mi picură-n ureche

şi ochii mi-i agăţ de-o oarbă zi

Explore posts in the same categories: ai carte?, ale mele, coltul cu poezii, de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: