…”neinteleasa este si impartirea si unirea”…


Lunea Sfantului Duh  Lunea Sfantului Duh

Conform traditiei, in ziua urmatoare marilor praznice, sarbatorim persoanele care au slujit ca instrumente ale evenimentului praznuit sau care au avut un oarecare rol in savarsirea lui. Astfel, a doua zi dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, adica in Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh, a treia persoana a Sfintei Treimi, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii : „Intru aceasta zi, praznuim pe insusi Preasfantul si de viata facatorul si intru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”.

In calendarele romanesti, aceasta zi este trecuta ca fiind sarbatoarea Sfintei Treimi. Denumirea aceasta, de data mai noua, reprezinta probabil o influenta catolica (la catolici Sfanta Treime e sarbatorita in prima Duminica dupa Rusalii). In sec. XII, nici in Apus nu era inca generalizata o asemenea sarbatoare, ci era privita in unele manastiri ca o inovatie; ea a fost stabilita definitiv in Apus abia la 1334. In calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe insa, Lunea de dupa Rusalii este numita inca Lunea Sfantului Duh, ca in Penticostar. In schimb, adorarea Sfintei Treimi pare a face mai degraba obiectul expres al slujbei din Duminica Rusaliilor (vezi stihira lui Leon Despotul, de la Slava…, la „Doamne, strigat-am” din slujba Vecerniei: „Veniti, popoare, sa ne inchinam Dumnezeirii celei in trei ipostasuri…”). De aceea, in arta iconografica rusa, praznicul Cincizecimii e reprezentat de obicei prin cei trei ingeri din scena „Filoxeniei lui Avraam” (asa cum a zugravit-o Andrei Rubliov). In calendarele mai noi ale Bisericii ruse Sambata Rusaliilor e numita „a Treimii” (Troitkaia), iar Duminica Rusaliilor e indicata ca „Ziua Sfintei Treimi”.

Sfanta Treime

„Dogma despre Treimea dumnezeirii sau a unitatii intreit ipostatice este o dogma cardinala, deoarece are implicatii asupra intregii invataturi crestine.

S-au pastrat doua metode de a prezenta misterul Treimii: traditia apuseana porneste de la unitatea firii dumnezeiesti la identitatea persoanelor; traditia rasariteana pleaca de la realitatea ipostasurilor in care Se manifesta Dumnezeu la consubstantialitatea lor, urmand principiul ca identitatea lucrarii probeaza unicitatea naturii.

Credinta intr-un singur Dumnezeu, personal (monoteismul) este invatatura principala care s-a descoperit in Vechiul Testament (Ies. 20, 2-3; Deut. 6, 4; Is. 43, 10-11) si care s-a pastrat si in Noul Testament (Mc. 12, 29; In 17, 3).

Descoperirea personala a lui Dumnezeu s-a exprimat in istoria Vechiului Testament, mai ales, prin „legamintele” pe care Dumnezeu le-a incheiat cu poporul Izrael, (cf. Fac. 17, 2). Astfel, Dumnezeul tuturor devine parintele unui popor: „Am sa va primesc sa-Mi fiti popor, iar Eu sa fiu Dumnezeul vostru” (Ies. 6, 7).

In perioada Vechiului Testament, Dumnezeu S-a descoperit si ca „Treime de persoane”, dar intr-un mod indirect si neclar, deoarece aceasta era perioada de pregatire a mantuirii. Totusi, exista unele marturii care se refera la persoanele Sfintei Treimi, cum ar fi de pilda: expresia „Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra” (Fac. 1, 26); cantarea intreita „Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot” (Is. 6, 3; Apoc. 4, 8); aparitia celor trei tineri, la stejarul Mamvri, carora Avraam le-a adus daruri si inchinare (Fac. 18, 1-2). De asemenea, exista unele referiri la Cuvantul lui Dumnezeu (Ps. 106, 20; 118, 89) si la Duhul lui Dumnezeu (Ps. 32, 6; 103, 30-31; Iov 33, 4).

In Noul Testament, credinta intr-un singur Dumnezeu in trei persoane este pe deplin descoperita de insusi Fiul lui Dumnezeu in viata si slujirea Caruia noi am cunoscut taina Sfintei Treimi. De pilda, la Botezul Mantuitorului in Iordan, sunt prezente in mod real toate cele trei persoane: Tatal, Care intareste prin glasul Sau din ceruri ca: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit”, Duhul Sfant, Care, in chip de porumbel, S-a pogorat peste Iisus; Fiul, Care, desi fara de pacat, primeste sa fie botezat de la Ioan „ca sa se implineasca toata dreptatea” (Mt. 3, 16-17).

Evangheliile au pastrat numeroase texte in care se vorbeste despre cele trei persoane ale lui Dumnezeu, fie in mod deosebit, fie la un loc. Tatal si Fiul sint amintiti deosebit in versetul: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata. Fiul Cel Unul-Nascut Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut” (In 1, 18).

Despre Duhul Sfant, Iisus spune: „Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu il voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, Care de la Tatal purcede. Acela va marturisi despre Mine” (In 15, 26).

Inainte de inaltarea Sa la cer, Iisus Hristos porunceste ucenicilor Sai sa mearga la propovaduire si sa boteze, in numele Sfintei Treimi, pe cei ce vor crede: „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Mt. 28, 19).

In propovaduirea apostolilor, credinta in Dumnezeu – Sfanta Treime este, de asemenea, marturisita in mod clar. In predica sa, din ziua Cincizecimii, Sfantul Apostol Petru spune: „Dumnezeu a inviat pe acest Iisus, Caruia noi toti suntem martori. Deci, inaltandu-Se prin dreapta lui Dumnezeu si primind de la Tatal fagaduinta Duhului Sfant, L-a revarsat pe Acesta, cum vedeti si auziti voi acum” (Fapte 2, 32-33).

Sfantul Apostol Pavel adreseaza corintenilor o salutare in numele Sfintei Treimi: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, si dragostea lui Dumnezeu-Tatal, si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti” (II Cor. 13, 13).

Acelasi Dumnezeu, Care a vorbit in Vechiul Testament, S-a descoperit ca Treime in Noul Testament. Caci „exista un singur Dumnezeu” (Fapte 3, 30) si Dumnezeu pe care il adora crestinii, „Tatal Dumnezeului nostru Iisus Hristos” (Ef. 3, 14; II Cor. 1, 3), este Dumnezeul lui Avraam si al lui Isaac si al lui Iacov, „Dumnezeul parintilor poporului lui Izrael” (Fapte 3,30; 7, 32; cf. si Ies. 3, 6).

Invatatura despre Dumnezeu cel unic in fiinta si intreit in persoane s-a inchegat destul de timpuriu si apare in simbolurile de credinta din secolul al II-lea (Teofil al Antiohiei). Iar, intrucat s-au ivit unele neclaritati si neintelegeri in ce priveste taina unitatii persoanelor Sfintei Treimi, Biserica Ortodoxa, fie pe calea sinoadelor ecumenice, fie pe cea a sinoadelor locale, s-a pronuntat cu autoritate in ce priveste invatatura despre deofiintimea si egalitatea celor trei persoane in Dumnezeu cel Unic. Un rol de mare importanta in precizarea dogmei Sfintei Treimi au avut sfintii parinti Atanasie cel Mare, Chiril al Alexandriei, Grigorie de Nazianz, Vasile cel Mare, Maxim Marturisitorul, Ioan Damaschin, Grigorie Palama si altii.

In Ortodoxie, aceasta invatatura poate fi sintetizata astfel:

1. Dumnezeu este unul in trei Persoane, o unica fire sau natura, o putere, o lucrare, o energie comuna celor trei Ipostasuri. Exista deci o identitate de natura, de vointa si lucrare, perfecta si reala, in Dumnezeu. Cele trei Persoane impartasesc aceeasi fire, in mod egal si perfect, de aceea Treimea nu inseamna triteism, adica trei firi dumnezeiesti distincte, ci trei ipostasuri consubstantiale. Aceeasi fire este posedata si folosita in mod deplin si egal de Cele trei, dar in mod personal si propriu.

2. Dumnezeu sau firea unica nu poate fi conceputa, in ea insasi, in afara ipostasurilor Treimii. Nici unul din cele trei nu se cugeta, nu se numeste fara sau in afara de ceilalti. Sfantul Grigorie de Nazianz spune ca „monada” se misca catre „diada” si se opreste in „triada”. In aceasta miscare a unitatii sau monadei spre Treime, se pot face urmatoarele distinctii: Tatal este izvorul dumnezeirii (arche) nenascut si necauzat, principiul consubstantialitatii si initiatorul necauzat al lucrarii; Fiul are existenta de la Tatal prin „nastere” din vesnicie, iar prin Duhul ia trup omenesc si Se manifesta in lume; Duhul primeste existenta de la Tatal prin „purcedere”, dar e dat, trimis si manifestat prin Fiul.

„Trebuie sa marturisim cu evlavie nenasterea, nasterea si purcederea, cele trei insusiri personale, nemiscate si neschimbate ale Prea Sfintei Treimi: pe Tatal, ca nenascut si fara de inceput, pe Fiul, ca nascut si impreuna fara de inceput; pe Duhul Sfant, ca purces din Tatal, dat prin Fiul (precum zice Damaschin) si impreuna vesnic” (Grigorie Sinaitul, Capete de acrostih, 27, in Filoc. rom., vol. 7, p. 100).

3. Deofiintimea inseamna de asemenea o unica vointa si o unica lucrare a Treimii. Aceasta nu inseamna ca lucreaza numai Una dintre Persoane, ci cele trei Ipostasuri lucreaza unanim, dar fiecare dupa modul sau propriu. Unul voieste si lucreaza ca Dumnezeu-Tatal, altul ca Fiul lui Dumnezeu, altul ca Duhul lui Dumnezeu.

Sfintii Parinti folosesc diverse formule pentru a exprima aceasta lucrare trinitara: Chiril al Alexandriei spune ca orice dar vine de sus, „de la” Tatal, „prin” Fiul, „in” Duhul Sfant; dupa Grigorie Taumaturgul orice lucrare porneste „din” Tatal, trece „prin” Fiul, se desavirseste „in” Duhul; Grigorie Palama preia o expresie traditionala; „de la” Tatal, „prin” Fiul, „in” Duhul Sfant.

Activitatea „in afara” a lui Dumnezeu, adica creatia, mantuirea si sfintirea sunt opera comuna a Sfintei Treimi, dar ea a fost impartita intre cele trei Persoane: creatia se atribuie Tatalui, Care a creat din vointa Sa, prin Fiul, in Duhul Sfant; rascumpararea, Fiului, Care S-a intrupat prin Duhul Sfant, ascultand pe Tatal, sfintirea, Duhului, Care vine de la Tatal, la cererea Fiului. In actul creatiei, Tatal este izvorul, Fiul limita, Duhul devenirea.

Dupa Sfantul Vasile cel Mare, „exista o singura sursa a tot ce exista, care creeaza prin Fiul si duce la desavarsire prin Duhul” (Despre Duhul Sfant, XVI, 38, in triad. citata, p. 378). Dumnezeu este „sustinatorul si purtatorul de grija al tuturor, prin Fiul, in Duhul Sfant” (Grigorie Sinaitul, Capete de acrostih, 30 in Filoc. rom., vol. 7, p. 100).

4. In sanul Treimii exista o miscare interpersonala, de „perihoreza”, adica de comuniune absoluta si de intrepatrundere perfecta, avand un singur principiu. Cele trei Persoane nu sunt trei principii ale substantei dumnezeiesti, dar aceasta nu inseamna ca firea sau lucrarea Fiului si a Duhului sunt incomplete. Caci Fiul este „chipul lui Dumnezeu cel nevazut” (Col. 1, 15). „Este imposibil a privi chipul Dumnezeului celui nevazut, fara iluminarea Duhului” (Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfant, XXVIII, 69, trad. cit., p. 494).

Pentru Grigorie Palama, ipostasul Duhului Sfant are un caracter personal relational, deoarece iubirea Tatalui catre Fiul, ca relatie personala, este ipostaziata in Duhul Sfant. Pentru Grigorie Sinaitul, „Dumnezeu cel intreit in Ipostasuri are cu totul neamestecata perihoreza Acestora intre Ele” (intrepatrunderea lor) – (Ibidem).

5. Dogma trinitara a format obiectul primelor sinoade ecumenice, iar terminologia trinitara s-a precizat in aceeasi perioada prin contributia deosebita a parintilor capadocieni, care au precizat ca: dumnezeirea (ousia) este substanta comuna a Treimii, care exista in sine, firea sau natura (physis) este realitatea care constituie o fiinta; persoana sau ipostasul (hypostasis) este subiectul care poseda si asuma in mod individual aceeasi natura; idiomele ipostatice (idiomata) sunt caracteristicile sau insusirile personale ale ipostasului.

6. Misterul Treimii ramane insondabil. Multi au incercat sa foloseasca imagini cu care sa depaseasca asa-zisele contradictii logice care sunt cuprinse in afirmatia: un singur Dumnezeu in trei persoane, sau sa gaseasca demonstratii rationale.

De pilda, pentru Fericitul Augustin, o solutie de a afirma Treimea in Dumnezeu, fara a nega unitatea numerica, este aceea de a considera cele trei Persoane ca relatii in launtrul vietii divine. Aceste relatii treimice ar corespunde cu relatiile eu-lui cu el insusi, adica cu a aminti, a cunoaste, a iubi. Omul insusi care cunoaste ca o unitate viata, spiritul si firea sa, experiaza o imagine a identitatii de substanta si distinctiei relatiilor intreite.

Invatatura despre Sfanta Treime are o insemnatate deosebita pentru viata duhovniceasca a credinciosilor. Caci asa cum persoanele Sfintei Treimi exista una in alta, intr-o unitate perihoretica fiintiala, tot asa si crestinii formeaza o comuniune spirituala de credinta, nadejde si iubire in Dumnezeu. Biserica este o unitate de fiinta si o comuniune de viata dupa chipul Sfintei Treimi (In 17).

„Cand zice Domnul: „Eu si Tatal una suntem” (In 10, 30), arata identitatea fiintei. Iar cand zice: „Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine” (In 10, 38), arata nedespartirea ipostasurilor.

Prin urmare, triteistii, despartind pe Fiul de Tatal, cad pe amandoua partile in prapastie. Caci, sau spun de Fiul ca este coetern cu Tatal, dar despartindu-L de El sunt siliti sa spuna ca nu S-a nascut din El si sa sustina astfel trei Dumnezei si trei principii, sau zic ca S-a nascut din Acela, dar despartindu-L sunt siliti sa spuna ca nu este coetern cu Tatal si asa sa faca supus timpului pe Stapanul timpurilor.

Deci trebuie sa pastram si pe Dumnezeu cel unul dar sa marturisim si cele trei ipostasuri, dupa marele Grigorie; si pe fiecare cu proprietatea Lui personala. Caci se „imparte”, dar „neimpartit”, si „se impreuna” dar „deosebindu-se”, dupa acelasi. De aceea, neinteleasa este si impartirea si unirea. Dar unde ar mai fi neintelesul daca unirea si despartirea Fiului si a Tatalui ar fi asa cum este unirea si despartirea dintre om si om si n-ar mai consta in nimic altceva?” (Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste, 77, 29, in Filoc. rom., vol. 2, p. 60-61).”

Pr. Prof. Dr. Ion Bria

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/sfanta-treime-69034.html

Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: