fulguiri…


ciotul din tranşee

 

ziua în care m-am hotărât să fiu copac

s-a născut după apocalipticele şi interminabilele zile ale potopului

când simţeam, aşa, un tumult, o străfulgerare, o efervescenţă mustindă

care dădea pe-afară, eviscerându-mă-ntr-un fel nedefinit

şi-atunci am decis: m-am aruncat sămânţă

fără căutări prea multe

dar cât mai departe de pădure şi de vreascurile ei

mă ştiam pur, imens şi plin de seve

somnul raţiunii naşte vise

rădăcini, crengi, mâini către mâinele de azi

loc de popas pentru pribegi

şi un strop de umbră ideilor urgisite

cuibul cuvintelor abandonate

şi domn al uitărilor

şi-al tăcerilor

 

Explore posts in the same categories: ai carte?, ale mele, coltul cu poezii, de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: