poezie de criza


Se tot anunță noi scumpiri. Nu este vorba de un fenomen natural, nu e ceva ca un cataclism gen cutremure, inundații, furtuni, erupții vulcanice, tsunami, incendii spontane de pădure și alte asemenea catastrofe incontrolabile. E vorba de ceva artificial, creat de oameni, deci cineva le dorește dacă ele se întâmplă. Cine oare?! Este un mare mister. Dar de regulă se ascunde asta, așa cum s-a ascuns la vremea respectivă și cine a zis Coșbuc că dorea pământ… Tot ce ni se spune oficial este că vin scumpiri, ca și cum ar veni o nouă eră glaciară…

NOI VREM SCUMPIRI
de Gigi Coșbun

Incult şi slab, prin jefuiri,
Mi-ai pus pe rafturi cât ai vrut,
Şi m-ai taxat, şi m-ai bătut
Şi sculă eu ţi-am fost!
Samsar de sus, bazat pe bir,
De ai cu statul preaiubiri
Să-ţi fim toţi pești, loveşte-n gard!
Răbdăm scutiri, răbdăm SAPARD
Şi ham de mall, şi jug de card
Dar vrem scumpiri!

O brumă de profit de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii din comerț ni-i duci,
Pe fete le preferi.
Reduci ce-avem noi scump la știri:
Nici jenă n-ai, ci doar sictir!
Șoferii noștri frână pun
Când banul lor nu mai e bun –
Dar toate le-am trăi săpun
De-ar fi scumpiri!

De-avem un magazin la sat
Ni-l faceţi chioșc, tarabă chiar.
Şi-apoi aduceți alt cântar
Cu laser, şi-i păcat!
Tejgheaua noastră din lumiri
O vindeți ieftin cu trăiri
Prin clipuri de reclame-n știri
Ne-aţi aburit prin furtișag;
Deci nu pentru al vostru cheag
Noi vrem scumpiri!

Şi-am vrea şi noi să știm mai clar
Că nu mai vrem să disperăm,
Nici să plătim, nici să furăm
La preț pe galantar.
Clienți avem mai abitir
Ca-n vremea fără nesimțiri,
Și mărfuri multe și de preț,
Dar cinstea unui precupeț
Nu mai e azi ceva măreț,
Deci vrem scumpiri!

N-avem nici timp de calculat,
Căci calculul e-n mâini la voi;
Voi faceți taxele, iar noi
Vă dăm ce-am câștigat!
Aţi dat cu toţii juruiri
Poporului să-i fiți emiri
Ca să-l slujiți și să-l iubiți,
Dar de la parlament mințiți
Doar ca să vă îmbogățiți
Tot dând scumpiri!

Deci ce-aţi realizat, boieri?!
Vă dați aleși, vă dați sus-puși,
Dar faceți doar, ca trepăduși,
Putere și averi!
Urâți de toți, plătiți de mulți,
De proști ca și de cei mai culți;
Sunteți doar negustori și voi,
Și mincinoși, avari, strigoi,
De bani tot plini, de viață goi,
Și vreți scumpiri!

N-aveți puteri sau chip de lut,
Doar aveți bani și trăiți triști,
Și vindeți de la comuniști
Cam tot ce n-ați avut!
Să nu dea FMI-ul sfânt,
Să vreți dreptate pe cuvânt!
Că știe Domnul că așa
Se duce-n iad politica,
Iar voi, ce știți doar a fura –
Drept în mormânt!

 

material primit pe mail

Explore posts in the same categories: vorbe primite, vorbe-napoiate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: