de-a dreapta si de-a stanga


Raul are multe fete   Raul are multe fete

Raul nu isi are originea in Dumnezeu. Intreaga creatie a fost adusa la existenta cu totul buna si vietuia in bine. Prin libertate, o parte din ingerii buni s-au ridicat impotriva lui Dumnezeu si au devenit rai. Asadar, diavolul a fost creat bun de Dumnezeu, dar prin voia sa a cazut din bine si a devenit rau.

Raul exista ca posibilitate pentru libertatea ingerilor. Fara aceasta posibilitate, libertatea lor nu era deplina. Daca ingerii nu ar fi putut face raul, nu ar fi fost cu adevarat liberi. Dar aceasta posbilitate nu cerea actualizarea ei. Dimpotriva, savarsirea raului le-a adus caderea. Parintele Dumitru Staniloae spune ca raul va exista la nesfarsit in diavoli pentru ca ei vor socoti in veci ca vor ajunge o data si o data la fericirea infinitatii fara recunoasterea lui Dumnezeu si fara iubirea Lui. Iar parintele Galeriu afirma ca ei sunt straini de smerenie, cea care te face sa-ti cunosti locul si firea. Ori raul este o stare impotriva firii si nu conform firii.

Prin inselarea diavolului, omul poate ajunge sa fie lucrator al raului. Am spus prin inselare, pentru ca diavolul ne cucereste prin momeala falsei frumuseti. Raul nu ni se prezinta ca rau, ci sub chipul binelui. Si prin acest chip, omul este sedus. Daca raul ar exista fara chipul binelui, el nu ar fi eficient. Raul are nevoie cel putin de iluzia binelui pentru a-l face pe om sa cada din lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. In acest sens avem si zicala „drumul spre iad e pavat cu bune intentii”. Astfel, omul inselat traieste intr-o lume falsificata, ireala, necunoscand adevarata semnificatie a celor existente si nici raporturile dintre ele. Prin inselare, omul ia drept adevarat ceea ce este fals, socoteste raul bine.

Avand in vedere ca raul nu exista ca principiu ontologic, ci apare in mod secundar prin parasirea binelui, el poate fi combatut. Georgios Mantzaridis afirma ca raul, desi inexistent prin sine insusi, capata existenta in fiintele cu libertate de alegere care parasesc binele. Sfantul Maxim Marturistorul spune ca raul sta in folosirea stramba a puterilor sadite in firea omului si a lucrurilor. „Raul este abaterea lucrarii puterilor sadite in fire de scopul lor…, sau miscarea nerationala a puterilor naturale de la scopul lor”.

Pentru a pune capat raului, trebuie sa fim atenti la fiecare gand, cuvant si fapta, pentru ca in ele se poate ascunde raul. Din acest motiv este nevoie de o cercetare cat mai deasa a duhovnicului. Raul are multe fete, nu intotdeauna iti dai seama de existenta lui. Sfantul Ignatie Briancianinov spune ca „Demonii se silesc sa intre in comuniune cu omul si sa-l supuna, nu intotdeauna prin ganduri vadit pacatoase, ci il indeamna, la inceput, la actiuni care nu au nimic rau in sine, adesea chiar bune in aparenta, iar pe urma, capatand posibilitatea de a-l inrauri pe om si de a pune stapanire asupra lui, il arunca in faradelegi, care astfel sunt niste urmari ale ascultarii indemnurilor dracesti de la inceput. Acest lucru ne arata cat de stramta si cu cate necazuri ne este calea si cu cata trezvie trebuie sa pasim pe ea”.

Sa va daruiasca Dumnezeu putere sa nu aduceti in minte nimic din cele izvoratoare de neliniste, dezorientare si devieri.

Adrian Cocosila

 

articol preluat: http://www.crestinortodox.ro/editoriale/raul-multe-fete-141201.html

Explore posts in the same categories: ...fides in..., de prin ziare..., de suflet...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: