fulguiri…


sunt locuri şi sunt timpuri

 

ai tras giulgiul nopţii peste rotundul luminii

faţa ta s-a şters din colţul ferestrei

şi numai răsuflarea-ţi uşoară

mai lasă umbre pe opalul visului amorf

 

braţele tale sparg tăcerea secundei

şi cât de mult îmi doream s-o aud ticăind

să-i simt seva trecând prin iluzia

rădăcinilor însetate

 

poate că deşertul ucide viaţa

dar speranţa ştie să aştepte, germene-ngropat,

dansul ploii ce pătrunde ritmul

trezindu-mă la viaţă

 

degetele mele calcă apa

miraj impertinent trăgând năvodul îndoielilor

şi cred că nici soarele nu mai ştie

de ce te-am alungat din noapte

Explore posts in the same categories: ale mele, coltul cu poezii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: