arată-mă umbră

ajută-mă să mă ridic

mă strecor printre zile simplu muşuroi de termite
bine clădit, bine închegat pentru a rezista cât mai mult
dar limitat la înălţimea propriilor vise
ploaia îmi bate în geam
şi-mi cere un vis ca să nu mă înece
vântul mă încearcă pe toate părţile şi muşcă la rădăcină
golindu-mă, smulgând hălci de suflet
fără a mai cere voie
doar seara îmi aduce pacea
iar câteva stele miloase se opresc şi intră-n vorbă
povestind despre dispariţia viselor fără mâini
dorul de ducă îşi râde-n barbă
aţâţându-mi zădărnicia cu arsura cangei
în timp ce rădăcinile se devorează
iar eu, calotă perfectă
ucid toate strigătele ce ard mocnit

ajută-mă să mă ridic
lăsaţi-mă să plec departe-n lume

Această prezentare necesită JavaScript.

olfactive

seara miroase a dulce-amărui
sevă rătăcitoare intre pelin, cimbru, rozmarin şi iarbă
rumegată pe îndelete de stele visătoare

noaptea miroase a leoaică tânără
tăvălind iarba şi lingându-şi ghearele
ce-au sfâşiat hălci de lumină

viaţa miroase a uitare şi a repetitiv început
ceva pierdut între cutele aşternului
cu mult înainte de a te trezi

din tot acest ocean de urlete te ridici,
miros timid, spălat de toate temerile şi fricile
până la adânca pierdere a identităţii

Această prezentare necesită JavaScript.

undeva, cândva

uneori ultima zi înseamnă mai mult decât sfârşitul
e un amestec de avalanşă, explozie solară, potop şi secetă
amestecate în eternitatea unei clipe, ultima
gura usucată, scutură pulberea cuvintelor
sufletul geme stins sub năvala amintirilor
inima se sfarmă în mii de ţincuşe
iar lacrimile se revarsă potopind tăcerea
ultima zi se restrânge la dimensiunea clipei
şi se agaţă cu disperare de marginile ei
carpe diem! îndemn greu de urmat
când nimeni şi nimic nu te ascultă