Zilele au învăţat să se caute strecurându-se printre note false aşa cum ploaia îşi face drum de-a lungul limbului. Trecutul înflorea printre buze bucurând suflete şi amintiri. Am crescut împreună ca grâul înfrăţit în spic, am furat multe răsărituri şi am risipit apusuri printre glume şi pahare de vorbă, iar vorbele curgeau printre consoane şi vocale străine de ură… Pe o coardă ciupită or să se zgribulească notele ce nu vor să migreze…cuiburile nu plang, ele se adună la sfat printre crengi, se risipesc odată cu primăvara şi caută noi perechi ce vor scoate pui…
Poveste
Născută din ceţuri şi uitări, povestea noastră vine ca o apă neagră ce spală trecutul de toate câte se adună şi lasă în urmă asemeni Nilului rostul zilelor ce vin. Am fost odată ca niciodată şi oricât ar fi nu se va mai povesti…cândva asemeni novicelui pornit pe întortocheatele căi ale cunoaşterii am desluşit prima poruncă şi apoi toate celelalte porunci ale decalogului:
– astăzi încep o viaţă nouă
şi mi-am adunat toate puterile, visele, speranţele şi am intrat în viaţă, soare pe cerul cântecelor fără nici o urmă de reţinere. Şi cerul era primitor, căci lumea cea nouă avea loc pentru fiecare în parte şi nourii strecurau foşnetele vieţii în fiecare ungher. Şi am plouat împreună, am colindat împreună, am răsărit împreună şi pentru că ziua nu ar fi atât de luminoasă fără umbra nopţii ne-am pregătit şi pentru apusurile ce dau căldură şi strălucire nopţilor. Stelele îşi au rostul şi locul lor dar puterea binefăcătoare a soarelui le acoperă până când şi el, ostenit, îşi trage sufletul în somnul călătorului…
– voi întâmpina această zi cu iubire în inimă
şi toate durerile şi spaimele lumii le-am cântat şi le-am cernut în lumina dragostei şi iubirii fără de spaimă sau reţinere. Florile ştiu când vine primăvara şi atunci, pe tăcute, cu toată răzvrătirea clorofilei îşi sparg bobocii pe pragul vieţii, dând culoare şi aromă zilelor. Şi am fost împreună, crescând alături de note uitate, dezgropând bucurii şi oferindu-ne lumii întregi împreună…
– voi insista până când voi reuşi
şi fiecare dimineaţă pornea din suflet risipind ceţurile îndoielilor şi spaima însingurărilor. Pentru că şi soarele în toată măreţia lui se teme de rana uitării şi-n fiecare dimineaţă dă la o parte vălurile de ceaţă şi somn aşternute peste osteneala şi frământările zilelor trecute. Fiece tufă îşi are pregătite spre aducere aminte buchete întregi şi bobocii aşteaptă în fremătarea lor nerostită aerul dulce al înfloririi. Şi pe altarul nemuritoarelor trăiri şi împliniri visul fiacăruia prinde culoarea şi parfumul desăvârşirii…
– sunt cea mai mare minune a naturii
este porunca ce se strecoară asemeni răsuflării pământului ce-şi scutură spaimele iernilor trecute. Şi fiecare dintre noi este dator a încerca poteca desăvârşirii plină de setea nestăvilită a spinilor şi ciulinilor. Sângele trudei lasă urmă pieritoare pe cerul afirmării dar bucuria luminii de a împrăştia eresurile umbrelor este peste măsură şi niciodată nu se întreabă dacă a meritat au ba. Fie ca taina împlinirii să se desăvârşească în fiecare încercare şi fie ca drumurile să-şi poată duce la bun sfârşit creşterea scrisă în carnea timpului.
– voi trăi această zi ca şi cum ar fi ultima
şi voi aduna toate dorurile şi toate spaimele turnându-le în cupa cea tainică a alchimiei sufletului. Nimeni şi nimic nu va putea spune că am fost străini de trăire şi nici un jude nu ne va putea acuza de fărădelegea uitării. Am crescut înfrîţiţi ca spicele, am descântat bucuriile cum numai salcia în tremurul ei încearcă unduirea apelor şi am trecut printre stelele nopţii cu bucuria lunii ce se dă ofrandă pe altarul uitării. Focurile din suflete au crescut luminând aduceri aminte, noi am fost cei ce le-am stârnit şi întreţinut răsturnând luminile cerului printre nopţile pământului.
– astăzi voi fi…
şi curgerea legilor lumii îşi face drum printre noi aducându-ne aminte că fără a râde de spaimele şi neputinţele noastre ne semnăm condamnarea la uitare. Fiinţarea este dată sufletelor ce ştiu să se bucure de naşterea şi înflorirea zâmbetului…trărirea vine ca o împlinire a dorului de respirări şi fiecare zi aduce noi muguri pe ramura nepieritoare a măslinului rege…valoarea fiecăruia este o încununare a dorinţei de lumină iar acţiunea vine ca respirările mareelor ce caută alintul argintului…fiecare potecă tinde spre înălţare şi fiecare în suflet face loc scânteierii…
O, Doamne atoate ajutătorule,
În această zi în care drumurile mă vor scoate în lume singur şi gol, îndură-Te şi călăuzeşte-mă pe cărarea ce duce către succes şi fericire. Deschide-mi sufletul să poată primi toate cele câte mi le dărui în mare milostivirea Ta şi ajută ochilor mei să vadă minunea prefacerii…toate gândurile întunecate şi toate spaimele nerostite împrăştiile de cerul sufletului meu şi lasă loc strălucirii bucuriei şi împlinirii…
fie ca ura, supărarea şi nemernicia să nu mă găsească şi să nu mă oprească…cerne aurul iubirii în strălucirea bobului ce strânge lacrima bucuriei cu dulceaţa pământului aşa cum numai astrugurele adună toate minunile cerului şi pământului în adâncul bobului său prefăcându-l în taina ambroziei…
cosmacpan
***
Cosmacpan's Blog 